putere cilindrul metalic, gândindu-se la conţinutul mesajului dinăuntru. Mama sa i-l arătase, cu puţin timp înainte – un mesaj capturat de la un curier Harkonnen. Mesajul era cât se poate de clar: Rabban fusese abandonat, lăsat să se descurce cu resursele de care dispunea pe Arrakis. N-avea să mai primească nici ajutor, nici întăriri.

  Paul îşi ridică din nou glasul:

  — Părerea voastră e că a sosit momentul să-l provoc pe Stilgar la duel şi să preiau conducerea! Mai înainte ca mulţimea să poată răspunde, adăugă: Chiar aşa de prost îl credeţi pe Lisan al-Gaib?

  O linişte stupefiată puse stăpânire pe cei prezenţi.

  Îmbracă haina religioasă, gândi Jessica. Bine face!

  — Aşa-i datina, strigă brusc cineva.

  Paul răspunse cu voce glacială, atent la curenţii afectivi ai mulţimii:

  — Datinile se schimbă.

  Un glas agresiv se ridică dintr-un colţ al peşterii:

  — Noi hotărâm ce trebuie să se schimbe!

  Din mulţime se auziră strigăte răzleţe de aprobare.

  — Cum vreţi, spuse Paul.

  Şi Jessica percepu intonaţiile subtile ale Glasului, armonicile pe care ea îl învăţase să le folosească.

  — Voi veţi hotărî, urmă el. Dar mai întâi trebuie să ascultaţi ce-am să vă spun.

  Stilgar înainta de-a lungul pragului. Chipul îi era impasibil.

  — Aşa e şi datina, rosti el. Orice fremen are dreptul să vorbească şi să-şi spună părerea în Sfat. Paul-Muad'Dib este fremen.

  — Binele tribului! Acesta-i lucrul cel mai de preţ, nu? Întrebă Paul.

  Stilgar răspunse cu aceeaşi voce egală, demnă:

  — Aşa ni-s călăuziţi paşii de când ne naştem.

  — Foarte bine, zise Paul. Atunci răspundeţi-mi: Cine conduce ceata aceasta a tribului vostru? Şi cine conduce toate triburile şi toate cetele, prin mijlocirea instructorilor care au învăţat de la noi tainele de luptă?

  Paul aşteptă, plimbându-şi privirea peste capetele oamenilor. Neprimind nici un răspuns, urmă:

  — Stilgar conduce? El însuşi recunoaşte că nu. Sau conduc eu? Până şi Stilgar execută adesea ordinele mele, iar bătrânii cei mai înţelepţi între înţelepţi, mă ascultă şi-mi acordă cinstirea cuvenită în Sfat.

  Fremenii se agitară, dar continuară să tacă.

  Paul îşi întinse braţul spre silueta înveşmântată în roba neagră de cult a Jessicăi, întrebă:

  — Conduce cumva mama mea? Ştiţi cu toţii că Stilgar şi celelalte căpetenii îi cer sfatul când vor să ia o hotărâre importantă. Dar străbate Cucernica Maică întinderile nisipurilor sau conduce vreo razzia împotriva Harkonnenilor?

  Paul observă expresiile descumpănite ale oamenilor din primele rânduri. În fundul grotei însă, se auziră iarăşi murmure mânioase.

  A adoptat o tactică periculoasa, gândi Jessica. Apoi îşi aduse aminte de mesajul din cilindru şi de implicaţiile lui. Brusc, înţelese intenţia lui Paul: ataca frontal cele mai profunde incertitudini ale fremenilor. Dacă reuşea să le risipească, totul avea să urmeze de la sine.

  — Nimeni nu vrea să recunoască un conducător, fără provocare şi fără duel, nu? Întrebă Paul.

  — Aşa-i datina! Strigă cineva.

  — Care e scopul nostru? Întrebă Paul. Să-l răsturnăm pe Rabban, bestia Harkonnen şi să facem din lumea noastră un loc în care să putem trăi fericiţi împreună cu familiile noastre, fără să mai ducem vreodată lipsă de apă. Este sau nu este acesta scopul nostru?

  — Un scop aspru are nevoie de mijloace aspre! Îi răspunse o voce.

  — Cine-şi azvârle cuţitul înainte de luptă? Urmă netulburat Paul. Fără laudă şi fără nici o intenţie de provocare, vă spun că nimeni din grota asta, inclusiv Stilgar, nu mă poate învinge într-un duel. Stilgar însuşi a recunoscut lucrul ăsta. L-a recunoscut pentru că ştie că e adevărat, după cum şi voi ştiţi.

  Din nou, răzbătură murmure de mânie.

  — Mulţi dintre voi s-au bătut cu mine în camerele de exerciţiu, reluă Paul. Ştiţi că nu-ncerc să mă umflu în pene. Spun ce spun pentru că-i un adevăr cunoscut tuturor şi-ar fi stupid din partea mea să nu-l recunosc. Am învăţat să lupt astfel cu mult înaintea voastră, iar dascălii mei au fost oameni mai duri decât cei mai duri războinici pe care i-aţi cunoscut voi. Cum altfel credeţi c-ar fi fost cu putinţă să-l înving pe Jamis, la o vârstă când băieţii voştri nu se luptă decât în joacă?

  Îşi foloseşte bine Glasul, gândi Jessica. Dar Glasul nu-i de ajuns cu oameni ca aceştia. Sunt aproape imuni la controlul vocal. Trebuie să recurgă la logică.

  — Şi-acum să ajungem la asta, spuse Paul. Deschise cilindrul, scoase banda făcută sul. E vorba de un mesaj capturat de la un curier Harkonnen. Autenticitatea lui este incontestabilă. Mesajul îi e adresat lui Rabban şi menţionează că cererea sa de noi trupe este respinsă, că recolta de mirodenie e cu mult inferioară cotei normale, că trebuie să smulgă Arrakisului mai multă mirodenie cu oamenii de care dispune.

  Stilgar urcă lângă Paul.

  — Câţi dintre voi înţeleg ce-nseamnă asta? Întrebă Paul. Stilgar a înţeles imediat.

  — L-au abandonat pe Rabban! Strigă cineva.

  Paul vârî mesajul şi cilindrul în cingătoare, îşi desfăcu de la gât şnurul împletit din fire de shiga, scoase inelul care fusese agăţat de el şi îl ridică, arătându-l mulţimii.

  — Inelul cu sigiliul ducal al tatălui meu, rosti el. Am jurat să nu-l port în deget decât în ziua în care-mi voi putea conduce oştile pe întregul Arrakis, revendicând fieful care-mi aparţine de drept.

  Îşi trase inelul pe deget, îşi încleştă pumnul. Caverna se cufundă într-o tăcere de moarte.

  — Cine-i Domn pe Arrakis? Tună Paul. Îşi ridică pumnul. Eu! Eu domnesc asupra fiecărui centimetru pătrat de pe suprafaţa Arrakisului! Arrakisul e fieful Ducelui Atreides, cu voia sau fără voia Împăratului! I l-a dat tatălui meu, iar eu îl moştenesc de la tatăl meu!

  Paul se ridică pe vârfuri, se lăsă pe călcâie. Scrută chipurile fremenilor, sondându-le starea de spirit.

  Încă puţin, gândi.

  — Mulţi oameni de-aici vor dobândi posturi importante pe Arrakis, în ziua în