serios nici unul dintre interviurile care-i apăreau prin ziare ori reviste şi, în general, nimic din ceea ce se afirma în diverse ştiri. Papatya nu-şi făcea sânge rău pentru cine ştie ce articol

însăilat apărut în vreo revistă de divertisment, aşa cum făceau unele vedete ori stele mărunte, fără minte, pe care le cunoscuserăm la Pelurul şi care nu izbuteau să scape de amatorism, ci domina discuţia, debitându-şi de la bun început propria minciună.

 

 

71

 

 

Aproape că nu mai veniţi

pe la noi, Kemal Bey

 

 

 

         Cum, în perioada aceea, Meltem, răcoritoarea noastră naţională, care se lupta cu Coca-Cola şi cu alte companii străine mari, similare, decisese s-o folosească pe Papatya în campania sa publicitară de la începutul verii - filmul urma să fie realizat de Feridun -, am avut un ultim conflict, care m-a rănit profund, cu vechiul meu cerc de prieteni, de care mă distanţasem, dar pe care eram departe de a fi supărat.

         Zaim ştia, desigur, că Papatya era legată prin contract de Lămâia Film. Am luat, aşadar, un lung prânz împreună la Foaierul, pentru a discuta chestiunile de acest gen la modul

amical.

         - Cei de la Coca-Cola le vând mandatarilor marfă pe credit, le oferă gratuit panouri de plexiglas, le distribuie calendare şi cadouri, aşa că n-avem cum să le facem faţă, mi-a spus Zaim. Cât despre tineri, când îl văd pe Maradonna (vedeta fotbalistică a vremii) cu sticla de Coca-Cola în mână, nu stau să se uite că Meltem e mai ieftină, mai sănătoasă, că e marfă autohtonă şi aşa mai departe, ci beau şi ei cu orice preţ ce bea el, ca nişte maimuţe ce sunt.

         - Nu te supăra, dar dacă ar fi să beau vreo băutură carbogazoasă, o dată la patruzeci de ani, tot Coca~Cola aş bea şi eu.

         - Şi eu, a spus Zaim. Lasă însă ce bem noi! Papatya o să ne consolideze poziţia în provincie. Dar ce fel de femeie este? Putem avea încredere în ea?

         - Nu ştiu. E o fată săracă, ambiţioasă. Mama ei a fost cântăreaţă prin localuri de noapte, iar acum e pensionară... Tatăl nu se vede la orizont. Ce anume te nelinişteşte?

         - Facem o asemenea investiţie... Dacă se duce după aceea să joace în vreun film porno, dansând din buric, sau, mai ştiu eu, e prinsă cu vreun bărbat însurat, provincia n-o să înghită aşa ceva. Se zice că s-ar ţine cu bărbatul lui Füsun a ta.

         Nu mi-a plăcut că mi-a vorbit aşa de Füsun, după cum nu mi-a plăcut nici expresia care i-a apărut în momentul acela pe chip, în sensul de ,,tu îi cunoşti acum îndeaproape pe

indivizii ăştia“.

         - Meltem se bucură de mai multă trecere în provincie? l-am întrebat eu.

         Faptul că băutura răcoritoare Meltem, pe care Zaim, cu aspiraţiile lui de modernitate, de europenitate, o lansase pe piaţă apelând la Inge şi la campanii publicitare în stil occidental, nu se bucura încă de popularitate printre bogătaşi din Istanbul şi din marile oraşe, aşa cum îşi dorise el, îi crea o senzaţie de disconfort.

         - Da, suntem mai agreaţi în provincie, a spus Zaim. Asta pentru că provincialii nu şi-au pervertit încă gustul, au rămas turci neaoşi! Dar nu te mai şifona şi nu-mi mai face tot soiul de aluzii... Înţeleg foarte bine ce simţi pentru Füsun. Dragostea pe care i-o porţi de-atâta amar de ani este cu totul stimabilă în epoca noastră, zică cine ce-o zice!

         - Cine, ce zice?

         - Nu zice nimeni nimic, a spus Zaim, precaut.

         Această replică voia să-nsemne, de fapt, „societatea te-a uitat". Ne-am simţit amândoi stânjeniţi. Îmi plăcea Zaim pentru că, pe de o parte, îmi spunea întotdeauna adevărul, iar pe de altă parte nu dorea nicidecum să mă simt ofensat. Zaim a remarcat şi el afecţiunea din privirile mele. A zâmbit cu un aer nespus de prietenos, care inspira încredere, şi m-a întrebat înălţând din sprâncene:

         - Ce ai?

         Aş fi putut să evit acest subiect, iar Zaim m-ar fi înţeles foarte bine. Dar, nu ştiu de ce, gândul că fusesem dat uitării în vechiul meu cerc de prieteni încă mă mai mâhnea.

         - Lucrurile merg bine, am spus eu. Am să mă căsătoresc cu Füsun. Am să revin în lumea bună alături de ea... Desigur, dacă am să-i pot ierta pe nemernicii ăştia de clevetitori!

         - Lasă-i, dragă, pe ei! a spus Zaim. Toate se uită în trei zile. Se vede că ţi-e bine după cum arăţi, după starea ta de spirit. Când am auzit de povestea cu Feridun, mi-am dat şi eu seama că Füsun o să se-nţelepţească.

         - De unde-ai auzit de Feridun?

         - Las-o baltă şi cu el!

         - Ei, se mai întrevede vreun mariaj la orizont? am spus eu, schimbând subiectul. A mai apărut ceva nou?

         - Hilmi Bastardul şi soţia lui, Neslihan..., a spus Zaim, cu ochii la persoanele care intrau în local.

         - Ooo, ia te uită cine e aici! a spus Hilmi, apropiindu-se de masa noastră.

         Neslihan era foarte cochetă. Hilmi Bastardul nu avea încredere în croitorii din Beyoglu, aşa că se îmbrăca întotdeauna cu haine din Italia şi era foarte preocupat de ţinuta lui vestimentară. Aspectul dichisit şi impresia de bunăstare pe care o lăsau mi-au făcut plăcere. Mi-am dat însă seama că n-aveam să le pot întoarce zâmbetul şi n-aveam să le pot

răspunde aşa cum îşi doreau ei, luând totul în glumă şi făcând băşcălie de toate. Mi s-a părut o clipă că Neslihan mă privea cu oarecare teamă. Le-am strâns mâinile, dar am rămas distant, ba mai mult, chiar mi-am pus în gând şi am fost preocupat, o vreme, de acest aspect. Nu fusese deloc frumos că-i spusesem mai devreme lui Zaim, plin de afectare, că urma să revin în ,,lumea bună“, apelând la sintagma aceea ciudată pe care o culesesem din revistele şi din paginile de divertisment ale ziarelor, citite de mama, aşa încât mi-era ruşine de mine. Îmi doream să mă aflu în Çukurcuma, în lumea pe care o împărtăşeam cu Füsun. Restaurantul Foaierul era din nou aglomerat şi am contemplat cu plăcere, de parcă ar fi fost vorba de o amintire plăcută, ghivecele cu ciclame, pereţii goi, lămpile elegante. In ochii mei însă Foaierul

îmbătrânise şi,