nu ştiu de ce, dobândise repede un aer vetust. Oare mie şi lui Füsun avea să ne vină rândul să stăm, cândva, la una dintre mesele acelea, fără a fi frământaţi de nimic, însufleţiţi doar de fericirea de-a trăi şi de-a fi împreună? ,,In mod foarte probabil“, am cugetat eu.

         - Te-a luat valul reveriei, a spus Zaim.

         - Nu, mă gândeam la Papatya, pentru tine.

         - Având în vedere faptul că o să joace în reclame şi că, în vara asta, o să îmbrace chipul Meltemului, ar trebui să vină la reuniunile, la petrecerile noastre, şi-aşa mai departe. Ce zici?

         - La ce te referi?

         - E bine, e plăcută, se comportă cum trebuie?

         - De ce să nu se comporte cum trebuie, de vreme ce e actriţă? Şi vedetă, pe deasupra!

         - Asta spun şi eu... Ştii că în filmele turceşti există tot soiul de personaje artificiale, care interpretează roluri de bogătaşi... Să nu fim ca ele!

         Zaim spunea, ca urmare a educaţiei primite de la maică-sa, ,,să nu fim !“, dar intenţiona, desigur, să spună ,,să nu fie". Nu se raporta astfel doar la Papatya, ci la toţi cei despre care ajunsese la concluzia că proveneau din pătura de jos a societăţii. Eram însă suficient de lucid, în timp ce stăteam acolo, la Foaierul, ca să chibzuiesc că aş fi fost cu totul nesăbuit să mă supăr pe obtuzitatea lui Zaim şi să-mi pierd buna dispoziţie.

         L-am întrebat pe Sadi, chelnerul-şef al restaurantului, pe care-l cunoșteam de ani de zile, ce peşte ne recomanda.

         - Aproape că nu mai veniţi pe la noi, Kemal Bey, a spus el. Nu mai vine nici doamna mare - mama dumneavoastră.

         - După moartea tatei, mama şi-a pierdut plăcerea de-a mai ieşi în oraş şi de-a lua masa la restaurant.

         - Vă rog, Kemal Bey, aduceţi-o pe doamna! O s-o înveselim noi. După ce le-a murit tatăl, tinerii din familia Karahan obişnuiau s-o aducă aici pe mama lor de trei ori pe săptămână, pentru masa de prânz, aşezând-o la fereastră. Doamna bătrână îşi mânca biftecul şi se distra, uitându-se la lumea care trecea pe stradă.

         - Doamna aceea provine din haremul ultimului sultan, a spus Zaim. E cercheză, are ochii verzi şi, deşi la vreo şaptezeci de ani, e încă frumoasă. Ce peşte ne dai?

         Sadi îşi lua uneori un aer şovăitor. In vreme ce înşira, rând pe rând, felurite specii de peşte - ,,eglefin, doradă, harbun, săbioară, limbă-de-mare“ -, ne oferea informaţii despre gradul de prospeţime şi despre gustul fiecăruia, folosindu-se de sprâncene, care se ridicau şi coborau mereu, precum şi de mustăţi, care-i jucau tot aşijderea.

         - Astăzi am să vă ofer şalău prăjit, Zaim Bey. Nu recomand altceva.

         - Şi ce pui alături?

         - Cartofi natur, rucola, ce doriţi dumneavoastră.

         - Ce ne dai înainte?

         - Avem lacherdă de anul ăsta.

         - Adu-ne şi nişte ceapă roşie, a spus Zaim, fără să ridice capul din meniu.

         A ajuns apoi la ultima pagină, cea pe care erau trecute băuturile:

         - Ei, bravo! Aveţi Pepsi, răcoritoare de Ankara, ba chiar şi Elvan, dar iar vă lipseşte Meltemul! s-a oţărât el la Sadi.

         - Zaim Bey, oamenii dumneavoastră aduc o dată marfă, după care nu mai calcă pe-aici. Sticlele goale lâncezesc cu săptămânile în navetele depozitate-n spate.

         - Ai dreptate, avem distribuţie proastă la Istanbul, a spus Zaim, apoi s-a răsucit spre mine: Tu te pricepi la asemenea lucruri, cum merge Satsatul, cum punem pe picioare

distribuţia ?

         - Las-o moartă cu Satsatul! am spus eu. Osman a înființat o altă companie, cu Turgay, şi m-a ruinat. L-a apucat ambiția după ce-a murit tata...

         Lui Zaim nu-i plăcea ca Sadi să ne audă vorbind despre eșecurile noastre personale:

         - Mai bine adu-ne câte-un rachiu dublu, marca Kulüp, şi nişte gheaţă, a spus el.

         După ce-a plecat Sadi, a încruntat din sprâncene, în aşteptarea unui răspuns:

         - Osman, dragul tău frate mai mare, nu vrea să facă afaceri nici cu noi.

         - Eu nu mă amestec în treburile voastre, am spus. N-am să mă supăr pe tine pe motiv că faci afaceri cu Osman. Procedează aşa cum ştii tu. Ce alte noutăţi mai sunt?

         Zaim şi-a dat seama imediat că mă refeream la „înalta societate“ şi, dorind să mă înveselească, mi-a istorisit nenumărate poveşti amuzante. Güven-Scufundătorul~de-Vapoare

mai făcuse să eşueze un şlep ruginit, pe coasta dintre Tuzla şi Bayramoglu. Güven obișnuia să cumpere din străinătate, la preţuri de nimic, vase uzate, mâncate de rugină, scoase din circuit, care poluau mediul, apoi demonstra cu hârtii, prin tot soiul de artificii birocratice, că acestea erau vapoare valabile, scumpe, lua credite fără dobândă, dând şperţuri în schimb, de la Fondul de Dezvoltare a Marinei Turce, graţie cunoştinţelor pe care le avea la guvern şi în diverse alte

instituţii ale statului, după care provoca scufundarea navelor şi se alegea cu bani frumoşi de la Societatea de Asigurări Başak, aflată tot în proprietatea statului, pentru ca apoi să le vândă negustorilor de fier vechi, prieteni cu el, vasele vechi, împotmolite, câştigând astfel sume uriaşe fără a se ridica măcar de la masă. Güven se lăuda prin cluburi, după două pahare de băutură: „Sunt cel mai mare armator, care n-a urcat în viaţa lui pe-un vapor“

         - Scandalul, fireşte, n-a izbucnit din cauza escrocheriilur, ci din cauză că a scufundat vaporul ceva mai încolo de casa de vacanţă pe care i-a cumpărat-o amantei lui, ca să nu fie prea departe. Cum l-a scufundat însă printre grădinile și plajele din spatele caselor de vacanţă, toată lumea a ajuns să se plângă de data asta, pentru că a fost poluată mariea. Cât despre metresa lui, se zice că boceşte de se rupe.

         - Altceva?

         - Familiile Avunduk şi Mengerlí şi-au depus banii la Deniz Bancherul şi s-au ruinat. Se zice că, din cauza asta, familia Avunduk şi-ar fi retras în pripă fata de la Notre Dame de Sion şi urmează s-o mărite.

         - Fata aia e urâtă, nu face două parale. Ca să nu mai spun că Deniz Bancherul n-are cum să fie de încredere. Trebuie să fie cel mai amărât dintre toţi indivizii ăştia... Nici măcar n-am auzit de el, am spus eu.

         - Ai bani depuşi la vreun bancher? m-a întrebat Zaim. Ai încredere în vreunul faimos,