Ştiam că noii bancheri, parte dintre ei ajunşi la această îndeletnicire de la afacerile cu kebap, cu cauciucuri de camioane, ba chiar cu concesiuni de la Loteria Naţională, n-aveau cum să reziste acordând dobânzi atât de mari. Dar unii dintre ei, care-şi făceau multă reclamă şi se extindeau rapid, continuau o vreme fără să dea faliment. Se spunea că până şi profesorii de economie, care-i criticau, ironic, prin gazete şi strâmbau din nas în faţa acestor impostori, căzuseră pradă atracției exercitate de dobânzile nemaipomenit de ridicate şi-şi depuseseră banii la ei, „măcar pentru o lună-două“.

         - N-am bani la nici un bancher, am spus eu. Nici companiile noastre n-au bani la bancheri.

         - Oferă dobânzi atât de mari, încât a ajuns o tâmpenie să faci afaceri cum se cuvine. Dacă aş fi depus banii investiţi în răcoritoarea Meltem la Kastelli, suma s-ar fi dublat până

azi.

         Acum, peste ani, când rememorez discuţiile pe care le purtam atunci la Foaierul, ca şi aglomeraţia care domnea în restaurant, îmi aduc aminte că şi-n acele momente încercam

acelaşi sentiment de zădărnicie a vieţii, de lipsă de noimă care mă stăpâneşte acum. Atunci îmi explicam însă acest simţământ prin frivolitatea supărătoare a lumii despre care vorbeam, nu ca acum, prin stupiditatea sau, ca să mă folosesc de o expresie elegantă, prin iraţionalitatea ei, aşa incât nu problematizam prea mult, ba chiar mi-o asumam cu mândrie, râzând.

         - Meltem chiar nu-ţi aduce nici un profit?

         Îi pusesem această întrebare fără să mă gândesc prea mult, dar Zaim s-a simţit ofensat.

         - Avem încredere în Papatya, ce să facem! a spus el. Sper să nu ne facă de râs. Aş vrea ca Frunze Argintii şi Papatya să interpreteze cântecul publicitar al Meltemului la nunta lui Mehmet şi a lui Nurcihan. Toată presa o să fie acolo, căci o să aibă loc la Hilton. `

         Am tăcut o vreme. Habar n-aveam că Mehmet şi Nurcihan urmau să facă nunta la Hilton. Mă simţeam mâhnit.

         - Ştiu că nu te-au chemat, a spus Zaim. Credeam că ai auzit.

         - De ce nu m-au chemat?

         - Au discutat şi s-au contrazis mult pe tema asta. După cum poţi să presupui, Sibel nu vrea să te vadă. ,,Dacă vine el, eu mă evapor“, zice ea. Sibel este cea mai bună prietenă a lui

Nurcihan. Ca să nu mai spun că ea i-a făcut cunoştinţă cu Mehmet...

         - Iar eu sunt cel mai bun prieten al lui Mehmet, am spus eu. Se poate considera că şi eu le-am făcut cunoştinţă celor doi.

         - Nu mai face atâta caz de asta şi nu te mai necăji.

         - De ce face toată lumea aşa cum spune Sibel?

         N-am simţit însă că aveam prea multă dreptate nici chiar în timp ce-i spuneam această întrebare.

         - În ochii tuturor, Sibel a fost victima unei nedreptăţi, a spus Zaim. Ai părăsit-o după ce v-aţi logodit, după ce-ai trăit cu ea în vila de pe Bosfor, după ce-aţi împărţit acelaşi pat. Toată lumea a vorbit pe larg despre asta. Mamele le-au povestit fetelor istoria voastră de parcă le-ar fi povestit cine ştie ce urgie. Lui Sibel puţin îi pasă, dar toată lumea şi-a făcut sânge rău pentru ea. Bineînţeles că s-au supărat foarte tare pe tine. Aşa că nu te mai indigna atâta de faptul că toţi sunt acum alături de ea.

         - Nu mă indignez, am spus eu, dar eram indignat.

         Am început să ne mâncăm peştii în tăcere, bând, totodată, rachiu. Era pentru prima oară când tăceam amândoi, în timp ce luam masa la Foaierul. Mi-am îndreptat atenţia asupra

sunetelor iscate de paşii chelnerilor, care alergau în toate părţile. În restaurant domnea un soi de vacarm, provocat de hohotele de râs ale mesenilor, de discuţii, de tacâmuri. M-am decis, furios, să nu mă mai duc niciodată acolo. Dar încă de pe când gândeam astfel ştiam că îmi plăcea locul acela, că nu aveam o altă lume.

         Zaim tocmai îmi spunea că în vara aceea voia să-şi cumpere o ambarcaţie cu motor, dar că, înainte de-a face rost de ea, se afla în căutarea unui motor exterior puternic, numai că nu

izbutise să găsească nimic prin magazinele din Karaköy.

         - Ajunge, nu mai sta bosumflat! mi-a spus el deodată. Nimeni nu e atât de necăjit pentru că nu merge la o nuntă la Hilton. Nu ţi s-a mai întâmplat niciodată?

         - Nu-mi place să fiu dat la o parte de prietenii mei din cauza lui Sibel.

         - Nu te dă nimeni la o parte.

         - Bine, dar dacă ar fi să decizi tu asta, ce-ai face?

         - Ce să decid? a întrebat Zaim, pe un ton nefiresc. Aaa, am priceput! Bineînţeles că eu mi-aş dori foarte mult să vii. Ne distrăm foarte bine cu tine la nunți.

         - Chestiunea nu se limitează la distracţie, e mult mai profundă...

         - Sibel e o fată foarte drăguţă, o fată aparte, a spus Zaim. I-ai rănit sentimentele. Ba mai mult, ai pus-o într-o situaţie dificilă, în faţa întregii lumi. Mai bine ţi-ai accepta faptele decât să te bosumfli şi să te uiţi urât la mine, Kemal! Crede-mă că atunci o să-ţi fie cu mult mai uşor să revii la viaţa ta de pe vremuri, iar această întâmplare va fi, la rândul ei, uitată.

         - Adică şi tu consideri că sunt vinovat, nu-i aşa? am spus eu.

         Am continuat, pe deplin conştient de faptul că urma să regret în curând că lungisem povestea:

         - Dacă virginitatea continuă să fie atât de importantă, de ce ne dăm atât de europeni şi de moderni? Măcar să fim cinstiți, am spus eu.

         - Toţi suntem cinstiți... Te-ai înşelat însă crezând că povestea asta cu virginitatea este strict problema ta. Poate că pentru tine, pentru mine nu este importantă... Dar într-o asemenea ţară subiectul acesta este, desigur, foarte însemnat pentru o fată, oricât de europenizată şi de modernă ar fi ea.

         - Spuneai că lui Sibel nu-i pasă...

         - Chiar dacă ei nu-i pasă, lumii îi pasă, a spus Zaim. Sunt sigur că nici ție nu-ţi pasă, dar când Garoafa Albă pune pe hârtie tot soiul de baliverne pe socoteala ta, îl citeşte toată lumea. Şi tu te indispui, chiar dacă, de fapt, puţin îţi pasă,