urmă, începu să vorbească de nemulţumirea poporului şi chiar şi a pretorienilor, dintre care Fenius Rufus a atras destul de mulţi de partea sa.

De ce-mi spui astea? îl întrebă Petronius.

Din grijă pentru împărat, răspunse Scevinus. Am o rudă îndepărtată la pretorieni, care se numeşte Scevinus, ca şi mine, şi de la el ştiu ce se petrece în tabere. Nemulţumirea creşte şi acolo… Caligula, vezi tu, a fost şi el nebun, şi ai văzut ce s-a întâmplat! S-a găsit un Cassius Chaereas… A fost o faptă îngrozitoare şi cu siguranţă că nu-i nimeni printre noi care s-o aprobe. Totuşi Chaereas a eliberat lumea de un monstru.

Adică, răspunse Petronius, spui aşa: „Eu nu-l aprob pe Chaereas, dar a fost un om cutezător şi fie ca zeii să ne dea cât mai mulţi ca el”.

Scevinus schimbă vorba şi începu pe neaşteptate să-l laude pe Pison. Îi lăudă neamul, nobleţea, ataşamentul faţă de soţie şi, în sfârşit, inteligenţa, calmul şi calitatea rară de a se face iubit de oameni.

Împăratul n-are copii, spuse el, şi toţi văd în Pison un urmaş. Fără îndoială că oricare l-ar ajuta din tot sufletul să ia puterea. Fenius Rufus îl iubeşte, neamul lui Seneca îi e devotat. Plautius Lateranus şi Tullius Senecion ar sări şi-n foc pentru el. De asemenea şi Natalis, şi Subrius Flavius, şi Sulpicius Asper, şi Afranius Quiincianus, şi chiar Vestinus.

De la ultimul, Pison n-o să tragă cine ştie ce folos, a răspuns Petronius. Vestinus se teme şi de propria-i umbră.

Vestinus se teme de vise şi spirite, răspunse Scevinus, însă e un om curajos, pe care vor pe merit să-l numească consul. N-ar trebui să-l desconsideri pentru superstiţiile lui. În adâncul sufletului este împotriva persecutării creştinilor, iar după câte ştiu, şi tu ai tot interesul ca nebuniile astea să înceteze.

Nu eu am interesul, ci Vinicius, spuse Petronius. Pentru Vinicius aş vrea să salvez o fată, însă nu pot, pentru că am căzut în dizgraţia lui Ahenobarbus.

Cum asta? Nu observi că împăratul se apropie din nou de tine şi începe să discute cu tine? Şi am să-ţi spun şi de ce. Se gândeşte iarăşi la călătoria în Achaia, unde urmează să declame cântece greceşti compuse de el însuşi. Arde de dorinţa acestei călătorii şi în acelaşi timp tremură, gândindu-se la firea ironică a grecilor. E convins că-l aşteaptă sau cel mai mare triumf, sau cel mai mare insucces. Are nevoie de un sfetnic bun şi ştie că mai bun decât tine nu poate găsi. Asta-i cauza pentru care reintri în graţii.

Lucan m-ar putea înlocui.

Barbă-Arămie îl urăşte şi-n gândul lui i-a jurat moartea. Caută numai un pretext. Întotdeauna are nevoie de pretexte pentru a salva aparenţele. Lucan ştie că trebuie să se grăbească.

Pe Castor! zise Petronius. Se poate. Însă aş mai avea o posibilitate să revin rapid în graţii.

Care?

Să-i comunic lui Barbă-Arămie ce mi-ai spus adineauri.

Eu n-am spus nimic! strigă Scevinus, tulburat, însă Petronius îi puse o mână pe umăr:

L-ai numit nebun pe Cezar, ai pomenit de venirea lui Pison pe tron şi ai spus: „Lucan ştie că trebuie să se grăbească”. Cu ce vreţi să vă grăbiţi, carissime?

Scevinus păli. Un timp se priviră ochi în ochi.

N-ai să-i comunici.

Pe şoldurile zeiţei Cipris! Ce bine mă cunoşti! Nu! N-am să-i comunic. N-am auzit nimic, dar nici nu vreau să aud nimic… înţelegi? Viaţa e prea scurtă ca să merite să întreprinzi ceva. Te rog doar să-l vizitezi azi şi pe Tigellinus şi să discuţi cu el tot aşa de mult, despre orice vei vrea.

De ce?

Dacă vreodată Tigellinus îmi va spune: „Scevinus a fost la tine”, să-i pot răspunde: „În aceeaşi zi a fost şi la tine”.

Scevinus, auzind asta, frânse bastonul de fildeş pe care-l avea în mână şi spuse:

Fie ca relele să se ducă o dată cu bastonul ăsta. Azi voi fi la Tigellinus, apoi la banchet la Nerva, Ai să fii şi tu, nu-i aşa? În orice caz, la revedere pe poimâine în amfiteatru, când vor da reprezentaţie ultimii creştini!… La revedere!

Poimâine, repetă Petronius când rămase singur. Deci nu-i timp de pierdut. Ahenobarbus are într-adevăr nevoie de mine în Achaia. Poate că are să ţină seamă de mine.

Se hotărî să încerce ultima şansă.

La banchet la Nerva, împăratul însuşi ceru ca Petronius să stea în faţa lui. Voia să vorbească cu el despre Achaia şi despre reprezentaţia cu cele mai mari perspective de succes. Îl interesau mai ales atenienii, de cere se temea. Ceilalţi curteni ascultau discuţia foarte atenţi, pentru ca, prinzând fărâme din părerile lui Petronius, să le expună mai târziu drept ale lor.

Am impresia că până acum n-am mai trăit, spuse Nero şi că abia în Grecia mă voi naşte!

Te vei naşte pentru o nouă glorie şi pentru nemurire, răspunse Petronius.

Sunt convins că aşa va fi şi că Apollo nu se va dovedi invidios. Dacă voi avea succes, am să-i ofer o hecatombă, cum n-a mai primit nici un zeu până acum.

Scevinus începu să recite o poezie din Horatius:

Sic te diva Cypri,

sic fratres Helenae, lucida sidera,

ventorumque regat pater{159}…

Corabia ne aşteaptă la Neapolis, spuse împăratul.

Atunci Petronius se ridică şi, privindu-l pe Nero drept în ochi, spuse:

Permite, divine, ca mai întâi să fac o petrecere de nuntă la care să te invit pe tine înaintea altora.

Nuntă? A cui? întrebă Nero.

A lui Vinicius cu fiica regelui ligienilor şi ostateca ta. Adevărat că-i în închisoare acum,