Arrakisului, ducând un alt trai… Se gândi la puterea şi siguranţa de care ar fi putut avea parte mama unui prinţ-consort. Apoi îşi plimbă privirea peste draperiile groase care acopereau pereţii de piatră ai grotei, îşi aminti cum călătorise până în locul acesta – gonind în mijlocul unei caravane de viermi, pe ale căror spinări se înălţau palanchinuri şi platforme încărcate până la refuz cu cele necesare campaniei pe care o pregăteau freinenii.

  Cât timp va trăi Chani, Paul nu-şi va vedea datoria, gândi ea. I-a dăruit un fiu. E de-ajuns.

  I se făcu dintr-o dată dor de nepotul ei, de copilul care semăna atât de mult cu bunicul său… cu Ducele Leto. Îşi lipi palmele de obraji, începu respiraţia rituală menită să calmeze emoţiile şi să limpezească gândurile. Apoi se aplecă înainte, îndoindu-şi corpul din mijloc şi execută cu evlavie exerciţiul de pregătire a trupului pentru imperativele minţii.

  Îşi dăduse imediat seama că hotărârea lui Paul de a-şi stabili postul de comandă în Peştera Păsărilor fusese o alegere ideală. Locul era cum nu se poate mai potrivit, iar la nord se afla Pasul Vânturilor, cu satul său fortificat, situat într-o dolină înconjurată de stânci. Era un sat important. Un sat de meşteşugari şi tehnicieni, centrul de care depindea un întreg sector defensiv al Harkonnenilor.

  Din spatele draperiilor se auzi o tuse uşoară. Jessica îşi îndreptă bustul, trase adânc aer în piept, expiră încet.

  — Intră, spuse apoi.

  Draperiile se separară şi Gumey Halleck pătrunse, cu un salt, în încăpere. Jessica îi zări doar o singură clipă faţa pe care era întipărit un rânjeţ straniu. În clipa următoare, Gumey trecu în spatele ei şi, vârându-i un braţ vânjos sub bărbie, o ridică în picioare cu o smucitură brutală.

  — Gumey, zăpăcitule, ce te-a apucat? Exclamă ea.

  Apoi simţi între coaste vârful unui cuţit şi un fior de gheaţă, ieşind parcă din vârful acela, îi străbătu trupul. Înţelese imediat că Gumey vrea s-o omoare. Pentru ce? Nu putu să-şi imagineze nici un motiv. Ştia că Gumey nu era capabil de trădare. Dar nici nu se îndoia vreo clipă de intenţia lui. Gândurile i se învolburară. Omul acesta nu putea fi învins cu una cu două. Omul acesta era un ucigaş care ştia să evite Glasul, care ştia să pareze orice figură de luptă, care cunoştea toate vicleşugurile legate de moarte şi violenţă. Era un instrument la a cărui perfecţionare contribuise chiar ea, cu sfaturi şi sugestii subtile.

  — Credeai c-ai scăpat, vrăjitoareo? Mârâi Gumey.

  Jessica nu apucă să se gândească la implicaţiile întrebării şi să încerce să-i găsească răspuns. Draperiile se dădură în lături şi Paul intră în cameră.

  — Iată-l dar, ma…

  Tăcu brusc, simţind încordarea din încăpere.

  — Rămâi unde eşti, Domnia-Ta, spuse Gumey.

  — Ce…

  Paul îşi scutură capul, încercând să înţeleagă.

  Jessica dădu să vorbească, simţi braţul lui Gumey apăsându-i cu putere grumazul.

  — Ai să vorbeşti când o să-ţi dau eu voie, vrăjitoareo, zise Gumey. Şi n-ai să spui decât ceea ce vreau s-audă şi fiul tău. Acum, fii atentă! Să nu-ncerci vreuna din loviturile tale isteţe, pentru că la cel mai mic semn de aşa ceva îţi înfig cuţitul ăsta în inimă din simplu reflex. Să vorbeşti cu voce egală. Să nu cumva să-ţi încordezi sau să-ţi mişti anumiţi muşchi – ştii tu care. Şi să ai grijă… să ai mare grijă ce faci, dacă vrei să mai ai parte de câteva secunde de viaţă. Pentru că te asigur că numai de ele te vei mai putea bucura.

  Paul făcu un pas înainte.

  — Gumey, bătrâne, ce te-a…

  — Stai pe loc! Şuieră Gumey. Încă un pas şi-ai s-o vezi moartă!

  Mâna lui Paul alunecă spre mânerul cristaiului.

  Vorbi cu glas măsurat, înfricoşător:

  — Te sfătuiesc să te explici, Gumey.

  — Am făcut legământ s-o ucid pe cea care ţi-a trădat tatăl, spuse Gumey. Crezi că l-aş putea uita vreodată pe omul care m-a salvat din lagărele de sclavi ale Harkonnenilor, pe omul care mi-a redat libertatea, viaţa, onoarea… pe omul care mi-a acordat prietenia lui? Prietenia lui! Lucrul pe care l-am preţuit mai presus de orice! Cea care l-a aruncat în ghearele morţii pe omul acela se află acum în faţa cuţitului meu. Nimeni n-o să mă împiedice s-o…

  — Greşeşti amarnic, Gumey, zise Paul.

  Iar Jessica gândi: Va să zică asta era! Ce ironie!

  — Greşesc? Făcu Gumey. Aşa crezi? Atunci să-ţi spună chiar ea. Dar nu înainte de-a o avertiza că numai să mă-ncredinţez că acuzaţia asta-i întemeiată am mituit, am spionat şi-am înşelat zeci de oameni. Şi nu-nainte de-a o-nştiinţa că o parte a istoriei am aflat-o chiar de la căpitanul gărzii lui Harkonnen, după ce-l îndopasem cu semuta.

  Jessica simţi braţul lui Gumey slăbindu-şi o idee strânsoarea, dar înainte de-a apuca să rostească vreo vorbă, Paul spuse:

  — Yueh a fost trădătorul. Ţi-o spun o dată pentru totdeauna, Gumey. Am toate dovezile. Dovezi incontestabile. Yueh a trădat. Nu mă interesează cu ce ţi-ai alimentat bănuiala – pentru că de altceva nu poate fi vorba – dar dacă-i faci vreun rău mamei mele…

  Îşi trase cristaiul din teacă, îl ţinu la vedere şi încheie:

  —. Te omor.

  — Yueh era medic condiţionat, ripostă Gumey. Era garantat spre a sluji Case Regale. Yueh n-ar fi putut să trădeze.

  — Cunosc o cale prin care condiţionarea poate fi anihilată, zise Paul.

  — Dovada, scrâşni Gumey.

  — Dovada nu-i aici, spuse Paul. E în Sietch Tabr, departe în sud, dar dacă…

  — Vrei să-mi întinzi o cursă, mârâi Gumey şi braţul său strânse mai tare gâtul Jessicăi.

  — Nu-ţi întind nici o cursă, Gumey, spuse Paul şi tristeţea cumplită din glasul său sfişie inima Jessicăi.

  — Am văzut cu ochii mei mesajul găsit asupra unui agent Harkonnen, zise Gumey. Am citit negru pe alb că…