Și aproape toți cei prezenți ridicară, de asemenea, paharul.

Hendrik ridică și el paharul prevăzător. Totul mergea bine. Nu, mergea mai mult decât bine, era încântător!

— Poate mâine voi putea totuși discuta mai mult despre acest subiect.

Și sorbi din pahar. Vinul era bun, ca tescuit de îngeri și îi trecu imediat prin minte că îi dăduse parcă aripi.

— Sau chiar acum, adăugă. Pentru că ne simțim atât de bine împreună.

— Oh, da, vă rugăm, spuseră toți.

Și începu să vorbească. Așa cum îi veneau vorbele pe buze. Povesti ceea ce citise din sute de cărți referitoare la bani, succes și bogăție, cărți după care cotrobăise prin anticariate sau pe care le cumpărase din librării, cărți care i se păruse că îl puseseră în mișcare, îl ademeniseră irezistibil cu promisiunea că îi vor dezvălui un secret care îl va ajuta să devină bogat.

Nu reușise mare lucru, dar informațiile se cuibăriseră în încăperi puțin frecventate ale sufletului său, se sedimentaseră și fermentaseră. Frazele și ideile interacționaseră, se contopiseră fără contribuția lui și, cumva dospite, înaripate de magia serii, i se scurgeau acum pe limbă fără să își dea seama.

— Problema noastră cu banii, le explică el, pornește de la faptul că nu îi percepem cum trebuie, nu le dăm valoarea pe care o au. Nu băgăm de seamă că bancnotele și monedele cu care lucrăm erau mici opere de artă, gândite și realizate cu artă și cu grijă. Înghesuim banii neatent în portofele ori în buzunare, îi refuzăm în operațiunile de plată, de parcă ne-ar fi penibil să îi dăm ori să îi acceptăm. Pe scurt, îi tratăm fără niciun respect. Îi considerăm „murdari”, „sursa tuturor relelor”.

Nici nu suntem conștienți că banii sunt peste tot: la casele supermarketurilor, în bancomate, după tejghelele localurilor, în buzunarele fiecăruia cu care ne întâlnim pe stradă. Sunt tot atât de omniprezenți ca foșnetul frunzelor în pădure.

Și ce se întâmplă dacă nu cercetezi? Copil fiind, oricine și-a tras noaptea peste cap pătura de frica stafiilor de la fereastră, deși știa că dacă cerceta, ar fi văzut că era vorba doar de perdeaua înfoiată de vânt. Pentru că noi nu cercetăm, banii ne par amenințători, de neînțeles și impresionanți.

Această necunoaștere vine și din faptul că nu există o educație privind modul de lucru cu banul. În programa școlară sunt tot felul de materii, se predau informații despre marile războaie, plantele din America de Sud, numele sateliților lui Jupiter, dar nu și ce este un cont de virament, cum se calculează costurile unui credit sau cum cumperi acțiuni. În privința asta, fiecare procedează cum îl taie capul.

— De fapt, concluzionă Hendrik, tot ce am discutat noi astăzi la seminar ar trebui să fie predat la școală.

Banul poate avea o enormă influență asupra vieții noastre spirituale. Datoriile reprezintă o mare presiune care apasă pe umerii noștri! Câți oameni se sinucid doar din cauza unor cifre pe o bucată de hârtie! Să nu poți plăti este un coșmar pentru fiecare! Banul poate reprezenta o amenințare existențială, poate declanșa boli psihosomatice, ulcer, infarct, poate cauza pierderea libidoului sau frustrări de toate felurile. Și temerile legate de bani te pot face să nu părăsești o slujbă de mizerie, să închei contracte proaste ori să te mulțumești cu performanțe minore.

Nu o dată banul a fost cauza tuturor problemelor. Nu puțini miliardari, marcați de griji existențiale, au trăit cu frica de a nu muri săraci. Nu puțini au câștigat la loto și în loc să trăiască bine și-au cheltuit într-o clipă toți banii, pentru ca apoi să aibă mai multe probleme decât înainte. Sunt și dintre aceia cărora brusc li s-au dublat veniturile și s-au dedat unui asemenea standard înalt de viață, încât au ajuns să trăiască din datorii.

Oricum ați lua-o, cauza principală a sărăciei spirituale și materiale a fost respectul redus față de sine. Astfel își încheie Hendrik prelegerea furtunoasă.

— Să devii de aur în interior, decise el cu un patos care îl amuză și pe el. De ce nu? Și apoi adăugă: Pe urmă vine aurul în exterior.

— Bravo, zise Karl Windauer și aplaudă.

Au discutat mult și bine, dar după un timp, profesorul pensionat se ridică cerându-și scuze, pentru că se temea că, dacă nu dormea suficient, a doua zi nu era bun de nimic. A fost un semnal pentru toți să își privească ceasurile, să spună „Vai ce târziu s-a făcut!” și să plece rapid, nu înainte de a-i fi smuls lui Hendrik promisiunea că mâine le va vorbi mai mult despre această cale spre bogăția interioară.

În urma lor, Hendrik mulțumi chelnerului și semnă nota de plată. De la bucătărie veni șeful de sală, un bărbat corpolent, și se interesă dacă totul a fost în ordine. În bucătărie se făcea curățenie. Pe suprafețele de lucru și pe etajerele de deasupra acestora străluceau teancurile cu veselă. Ieșeau aburi și se auzea zdrăngănit de veselă.

Hendrik plecă și el. Era obosit și știa că ziua următoare va fi lungă și tensionată. Totuși, îi părea rău că seara trebuia să se încheie. Era prima zi din adevărata lui viață. De ce tot ce e frumos trebuie să se sfârșească la un moment dat?

Pe drum către lifturi trecu pe lângă niște uși din sticlă gravată cu modele în stil art nouveau, cu bare de mahon negru, în spatele cărora se bănuiau mișcări umbrite, muzică interpretată la pian, voci. Barul! Părea încă deschis.

Hendrik ezită o clipă. Datoria îl îndemna să meargă la culcare. Însă își descoperise în sfârșit adevărata viață și nu voia să piardă nimic din ea! Așa că schimbă direcția, deschise ușa și se lăsă înghițit de fum și murmur de voci.

Era surprinzător cât de mulți oameni mai erau încă aici, oameni eleganți, care râdeau, flirtau, beau și râdeau. Și, în seara aceasta, el, Hendrik Busske, făcea parte în mod magic dintre ei. Se așeză pe unul dintre scaunele înalte din fața barului și comandă un