Primi vinul cu sclipiri rubinii într-un pahar mare, borțos. Privi în jurul lui și descoperi un grup exuberant de asiatici care păreau să fi băut destul de mult, perechi, oameni de afaceri în ținute lejere, discutând în limbi străine. Recunoscu italiana, engleza și rusa.

Sorbi din pahar și își promise că se va limita la unul singur. Cu siguranță.

Când puse jos paharul, zări o femeie ireal de frumoasă, care venea țintă dintr-un colț întunecos și plin de fum al barului. În mână ținea un pahar înalt. Avea părul lung și roșu ca focul și ținuta unui fotomodel.

Și chiar la el venea. Puse paharul jos, se așeză lângă el și întrebă:

— Do you speak English?

Hendrik simți că inima îi bate cu putere.

— Yes, răspunse el curajos.

Ea surâse și îi întinse mâna.

— Hi. My name is Laura.

Lumina îl deranja oricum ar fi stat și îl obligă să clipească. Însă își simțea pleoapele foarte grele și tot trupul parcă îi era din plumb! Nu putea.

După un timp începu însă să își aducă aminte ce se întâmplase. Deschise larg ochii și se ridică brusc în capul oaselor. Laura! Plecase! Dispăruse fără să o audă. Perna de lângă el era mototolită, într-o cută se prinsese un fir lung de păr roșu și în aer plutea parfumul ei.

Poate că era în baie.

— Laura!

Nu se auzi nimic. Era liniște.

Hendrik se lăsă să cadă înapoi în pat. Uau! Pur și simplu „Uau!” Ce noapte!

Și cum se petrecuse totul! Într-adevăr magic. Femeia sărise pe el, nici nu se putea spune altfel. În ciuda englezei lui mai mult decât aproximative – deși ea vorbea și germana, și nu o vorbea rău – se întreținuseră foarte bine. Vorbiseră tot felul de lucruri, râseseră mult și la un moment dat ea își așeză mâna peste a lui. Îi atinse apoi brațul. Și coapsa, care reacționă imediat la atingere. Și îi spusese:

— Let’s go.

Îl urmase în cameră fără nicio problemă. Apoi…

Băiete, băiete…

Femeia nu se mai săturase de el. Bine că pereții hotelului erau groși și ușile camerelor erau izolate fonic.

Și acum? Hendrik se simțea epuizat, dar extraordinar. Era plin de viață cum nu mai fusese de mult. Doar că nu trebuia să se mai gândească la Miriam. Nu o înșelase niciodată de când erau căsătoriți.

Nu avusese motiv să o facă. Și nici ocazia. Trebuia să recunoască.

Hendrik mijea ochii în lumina soarelui care cădea într-o bandă lată pe patul lui și recunoscu că nu putea să regrete ceea ce se întâmplase. Ar fi însemnat să își dorească să nu se fi întâmplat, și asta era imposibil. Prea grozav fusese totul. Desăvârșit. O adevărată încununare a serii.

Se ridică gol din pat și se duse la fereastră, de unde o zări. Era chiar ea! Inconfundabilă, cu coama ei arămie. Stătea lângă un taxi și vorbea cu cineva din personalul hotelului. Râdea cristalin, evident bine dispusă.

Apoi o văzu urcând în taxiul care porni. Hendrik privi în urma acestuia până când nu îl mai văzu.

Când se întoarse, privirea îi căzu pe birou.

Era gol.

Cinci minute mai târziu își dădu seama: cartea de la anticariat dispăruse.

•

Nu mai avea altceva de făcut decât să râdă. O hoață care intră în patul unui bărbat pentru a-l fura! Citise astfel de povești despre femei care le sucesc capul clienților hotelurilor, pentru ca apoi să le fure laptopul, cu secretele firmei, rapoarte, oferte și alte documente, pentru a le vinde concurenței.

Laura o fi fost foarte dezamăgită că el nu avea niciun laptop! Așa că se mulțumise cu o carte veche, mucegăită.

Copiile erau neatinse, deci nu era nicio pagubă. Și poate că ea luase cartea drept suvenir. Ceea ce ar fi deosebit de măgulitor.

Hendrik se uită la ceas. Șapte jumătate. Seminarul începea la ora zece, așa că avea timp pentru cópii. Și era mai bine să se ocupe de ele acum, cât mai dispunea de fax, pentru că după micul dejun trebuia să elibereze camera.

Scoase copia notiței de mână. Era bună, cu un contrast corespunzător. Luă o hârtie din mapa pentru scrisori din sertar, cu antetul hotelului, și îi scrise fratelui său Adalbert că găsise notița într-o carte și că ar vrea să știe dacă erau formule de fizică. Adalbert era mai mare decât el cu opt ani, doctor în fizică și foarte inteligent. Îl întrebă care era semnificația științifică a mâzgălelilor descoperite, dacă exista vreuna.

Trimise prin fax scrisoarea și copia și se duse să facă un duș. Până se bărbieri, telefonul nu sună. Și nici pe fax nu veni niciun răspuns, constată el ieșind din baie.

Hm… Adalbert obișnuia să se trezească dimineața devreme, era imposibil să mai doarmă la ora aceea. Unde umbla duminică dimineața? Să fi plecat la lucru?

Posibil. La CERN erau toți duși cu pluta.

•

Nici când se întoarse de la micul dejun nu descoperi vreun fax. Se interesă la recepție dacă îl sunase cineva. Răspunsul fu negativ.

Buun! Îi trimise lui Adalbert încă un fax ca să îi comunice că nu mai putea fi găsit la numărul respectiv și că îl ruga să îl sune acasă, mâine. Apoi își strânse lucrurile, lăsă valiza la recepție și se duse la seminar.

Firește că nici nu s-a mai pus problema să trateze subiectele prevăzute în planul seminarului. Ideea bogăției interioare interesa mult mai mult participanții. Așa că le explică, de data aceasta în detaliu, pentru că veni vorba despre acțiuni, analiză fundamentală și tehnica diagramelor, metoda Point & Figure: cum se descifrează semnalele pentru vânzare/cumpărare, marcările Stop-Loss, definirea liniilor Trend și a cursului-țintă.

— Tot respectul, interveni după aceasta Karl Windauer. Exemplul dumneavoastră cu alchimistul a fost bun, dar aceasta este pur și simplu genială.

— Nu îmi aparține, încercă Hendrik să mai domolească entuziasmul bărbatului. Metoda are mai mult de o sută de ani. Dar a fost uitată.

— Ca și alchimia, spuse Windauer.

Hendrik mustăci.