După gustarea dinainte de prânz nu s-au oprit și le-a propus un exercițiu pe care îl descoperise într-o carte.

— Închideți ochii. Imaginați-vă că aveți dintr-odată o mulțime de bani. O grămadă de bani. Intenționat nu vă spun o cifră, fiecare își imaginează cât vrea. Este vorba doar de mulți, mulți bani. Extraordinar de mulți.

— Pfui, auzi pe cineva exclamând.

— Acum scrieți pe o bucată de hârtie ce efecte pozitive ar avea pentru dumneavoastră faptul că dețineți această sumă și apoi și efectele negative.

Oamenii au început să scrie. Brusc concentrarea deveni maximă.

A fost fascinant. Efectele pozitive notate de cursanți au fost asemănătoare: trai bun. Să își permită tot ce le făcea plăcere. Să ducă viața pe care o voiau. Să nu mai depună o muncă neplăcută. Să dobândească influență. Să aibă mai multe posibilități de acțiune. Să poată să ajute familia – să plătească instruirea nepotului, să renoveze locuința mamei și altele asemănătoare. Să poată călători unde și cât de mult vor. Să sprijine organizații de binefacere. Să aibă timp pentru hobby-uri. Să cunoască oameni interesanți. Și așa mai departe. Doar o singură cursantă, Frau Schwesig, a nominalizat lucruri foarte concrete: ar dori să conducă un Lamborghini, să trăiască într-o vilă la Marea Mediterană și să zboare cu un avion privat.

Ceea ce a stârnit râsete și a destins atmosfera.

— Eu visez mult mai meschin, interveni bărbatul cu alură de contabil.

Au analizat apoi efectele negative. Dacă ai mulți bani, poți fi tâlhărit. Ori răpit. Ai putea să îi pierzi, și cu atât mai mult vei suferi, obișnuit fiind cu o viață dulce. Ai putea să pierzi prieteni, cel puțin pe cei adevărați, și te vei înconjura de prieteni falși. Ai putea deveni trândav, decadent, arogant; banii ar putea să scoată la iveală părțile rele ale caracterului tău. Va trebui să te ocupi de bani, să faci investiții și să fii atent să nu îți faci dușmani.

— Asemenea temeri sunt piedici care pot sabota eforturile dumneavoastră conștiente, spuse Hendrik, care își aminti vag că volumul din care extrăsese exercițiul îl explica mult mai elegant. Deci lecția pentru acasă este să vă clarificați de unde provin aceste temeri și să analizați cât de reale sunt ele de fapt.

— Eu nu trebuie să scormonesc mult, zise Frau Schwesig. Mama povestea mereu despre un bărbat din localitatea unde se născuse ea, care a câștigat la loto și a înnebunit. Amintea asta de fiecare dată când venea vorba despre bani.

Restul materialului prevăzut pentru seminar fu prezentat pe scurt. Hendrik îl parcurse rapid, fără a stârni niciun interes, și momentul de suspans ce trebuia să conducă participanții la ideea dobândirii de cote participative de la WCM-Trust fu ratat.

Totuși, când se încheie seminarul, toți avură numai cuvinte de laudă, până și Frau Schwesig.

Iar Hendrik era complet schimbat. Nu și-ar fi închipuit în viața lui că i-ar plăcea să conducă seminare! Bine că mai avea câteva lucruri de punctat, până revenea Frau von Steinfeld. La despărțire strânse mâna fiecărui participant, le ură tuturor numai bine și cu asta termină.

În timp ce își strângea hârtiile și făcea puțină ordine, se mai gândi la cartea de la anticariat, pe care o furase și care îi fusese furată. De la ea începuse tot, în orice caz, așa i se părea.

Cel puțin comparația cu alchimistul nu i-ar fi trecut prin cap fără carte, care fusese bine-venită.

Ce întâmplări ciudate cele două furturi! Dacă fuseseră întâmplări. Te pomenești că au o legătură cu cartea. Oare legenda pe care o relata avea vreun sâmbure de adevăr?

•

Rezolvase totul. Hendrik își luă bagajul și tocmai voia să comande un taxi pentru aeroport, când Karl Windauer, unul dintre participanții la seminar, apăru în foaierul hotelului.

— Credeam că ați plecat cu toții, se miră Hendrik.

Windauer arătă către barul hotelului.

— Eu am mai băut o cafea în liniște. Ca să mă pregătesc de drum.

— Ah, da. Ați venit cu mașina.

— Da, de la Freiburg, nu este departe, cam la două ore. Bărbatul își drese glasul și adăugă: Herr Busske, mi-ar face plăcere să vă conduc la aeroport!

— Oh, sunteți amabil. Dar nu vreau să vă deranjați. Pot lua un taxi.

Windauer ridică hotărât bărbia.

— Dar nu este niciun deranj. Ca să nu mai spun că oricum aeroportul este în drumul meu.

A gândi ca un bogat înseamnă și a ști să accepți cadouri, îi trecu prin cap lui Hendrik. Așa citise undeva.

— Bine, accept cu plăcere. Mulțumesc.

— Eu trebuie să vă mulțumesc, Herr Busske, răspunse Windauer. Eu trebuie să vă mulțumesc.

Pe drum, bărbatul rotofei, cu jachetă roșie și cu barbișon, își spuse povestea. În prezentarea de la începutul seminarului, Windauer menționase că lucrase la departamentul de vânzări la o firmă care era lider de piață în domeniul conductelor tubulare. La sfârșitul anului trecut fusese scos la pensie înainte de termen cu o compensație apreciabilă, iar acum își căuta noi domenii de activitate.

— Ideea care a stat în spatele ofertei care mi s-a făcut, îi explică Windauer în timp ce se strecurau prin circulația după-amiezii târzii de duminică, a fost întinerirea echipei. Mi s-a spus că, scăzând media de vârstă, personalul devine mai creativ, mai dinamic, mai competitiv și așa mai departe, susțineau sus și tare consilierii firmei. Bla, bla, bla, aș zice eu. În realitate, era vorba pur și simplu despre faptul că noii angajați acceptă un salariu mai mic. Râse atât de tare, încât i se clătină abdomenul, apoi continuă: Dar în cazul meu socoteala a dat greș. Au fost nevoiți să angajeze trei oameni pentru a-mi prelua atribuțiile.

Hendrik mustăci.

— Îmi închipui.

— Puteți să o repetați, zise și redeveni serios. Am totuși doar 55 de ani, nu pot sta acasă tot restul vieții mele. Nemaivorbind de faptul că soția ar fi împotrivă. Și ca să fiu sincer, nici nu vreau. Acum nu mai am șef, am destui bani, de ce să o fac?

Se apropiară de aeroport. În timp ce conducea automobilul spre terminal, Windauer zise:

— Ceea ce voiam să vă spun,