Herr Busske, este că ar trebui să deveniți independent. Neapărat. Un tânăr ca dumneavoastră… Aveți toate șansele. Și sunteți profesorul înnăscut. Credeți-mă, am văzut mulți, majoritatea sunt niște adormiți. Încă nu aveți multă experiență, asta se vede, dar aveți o scânteie în dumneavoastră. Aveți ceva de spus oamenilor.

Hendrik îl privi surprins de această schimbare a subiectului discuției.

— Credeți?

— Da, sigur, zise bărbatul și opri mașina la intrarea principală, exact în mijlocul zonei de interdicție a opririi. Și ocupați-vă de tema asta. A gândi bogăția, în stil mare. Mie mi-a adus cât nici nu ați crede. Lăsați deoparte ciclurile conjuncturale, nu interesează pe nimeni. În afară de asta, este pură teorie.

Din spate se auzi un claxon.

— Cred că este mai bine să cobor, interveni agitat Hendrik.

Windauer îi puse mâna pe braț, ca și cum ar fi vrut să îl rețină.

— Vă voi susține. Mi-am făcut multe relații la serviciu.

Hendrik ezită.

— Sunteți amabil, dar chiar nu știu…

Pe banda din spatele lor apăru un autobuz. Hendrik îl văzu în oglinda retrovizoare din dreapta, semnalizând.

— Eu cred în dumneavoastră, Herr Busske, zise Windauer luându-și mâna de pe brațul lui. Puteți să o faceți. Știu asta. Mai gândiți-vă. Și, ah… Scoase din buzunar un bilețel mototolit și i-l îndesă în palmă lui Hendrik. Dacă vreți să dați de mine. Încă nu mi-am făcut cărți de vizită.

— Mulțumesc, răspunse Hendrik și băgă bilețelul în buzunar. Între timp autobuzul se apropiase atât de mult de mașină, ca și cum ar fi intenționat să ia pe bot BMW-ul lui Windauer. Acum chiar trebuie să cobor.

Mai târziu, în avionul aproape gol pentru Frankfurt, Hendrik privi Germania peste care se lăsase noaptea, gândindu-se la ce spusese Windauer. Omul fusese entuziasmat. Și părea că ducea dorul serviciului.

Gândurile începură să i se împrăștie, să se amestece cu uruitul motoarelor și cu șuieratul instalației de aerisire, făcându-l să alunece în somn…

Brusc îi veni o idee. Nu era o simplă idee, era o viziune. Programul cu care va deveni independent se va numi Alchimia bogăției. Sigur va avea succes. Va deveni independent, propriul lui stăpân. Fără îndoială, ideea aceasta era grozavă.

Hendrik privi la draperia cenușie care separa locurile de la clasa business de cele de la clasa economic și se gândi la cartea pe care o avusese doar o zi și care determinase atâtea evenimente.

Trebuise să găsească această carte ca să simtă impulsul de a face mai mult cu viața lui? În acest moment, la altitudinea de zece mii de metri, în cerul nocturn, Hendrik fu convins că așa era.

•

Pentru că avusese seminar în weekend, luni fu liber, așa că putu să ia în liniște micul dejun cu Miriam, înainte ca aceasta să plece la universitate, unde studia biologia, nu cu foarte mare entuziasm, după cum observase Hendrik în ultimul timp.

Era încă marcat de povestea cu americanca. De fapt, parcă cele două lumi se suprapuneau: pe de o parte rutina zilnică – bucătăria pe care Miriam o zugrăvise în roșu și galben, cu mobilă de la IKEA și cu un minuscul balcon plin cu plante aromatice în ghivece. Pe de altă parte, amintirea hotelului de cinci stele din Zürich, a oamenilor în haine de patru mii de mărci, a șampaniei, a caviarului amuse gueule, a marmurei, mahonului și a pielii grele.

Nu putea să se decidă care dintre acestea era o viață mai adevărată.

În plus, își mai făcea griji că Miriam ar putea remarca ceva schimbat la el. Până atunci nu se întâmplase. Ea părea candidă și se bucura simplu că luau dejunul împreună într-o zi de lucru. El simțea însă o ușoară strângere de inimă.

Și pentru acest motiv, îi descrise în detaliu cum decursese seminarul și câtă plăcere îi făcuse. Cum avusese senzația că descoperise ceva ce putea să facă, chiar dacă avea nevoie de mai mult exercițiu. Îi relată despre digresiunile pe tema bogăției și în final despre ideea de a deveni independent cu ajutorul acestor seminare.

Miriam izbucni într-un râs zgomotos.

— Atunci numeroasele tale cărți „cum să te îmbogățești” și-ar găsi în sfârșit utilitatea! Da, fă-o. Este o idee bună.

Însă lui nu îi scăpă cum ea strânse imediat din buze și deasupra sprâncenelor îi apărură niște cute, pe care i le cunoștea foarte bine. Chiar dacă era de acord, ideea nu îi surâdea.

Sau cel puțin va avea nevoie de o vreme pentru a se obișnui cu ea.

— Firește, va trebui mai întâi să calculez totul, adăugă el și încercă să nu mai pară atât de entuziast cum tocmai fusese. Voi culege informații să văd cum s-ar putea organiza așa ceva.

Ea îl privi pe deasupra ceștii cu cafea:

— Nu se învață așa ceva la bancă?

— Ba da. Cum se înființează o unitate de producție, cum se procură mașinile și se închiriază halele, cum se cere un credit de milioane, asta știu. Dar nu așa ceva intenționez să fac.

— Eh, slavă Domnului!

Acum râsul oglindit în ochii ei căprui păru iarăși natural.

Râseră privindu-se. Miriam era cu totul altfel decât acea Laura din State, care avea un corp lucrat, de fotomodel, sâni proeminenți și comportamentul sexual al unei sălbăticiuni. Dimpotrivă, Miriam era zveltă, cu osatură fină mai curând în genul franțuzoaicelor. De fapt, strămoșii ei din partea mamei erau hughenoți. Avea părul castaniu-închis, aproape negru, lung până aproape de omoplați, iar în pat era blândă și plină de devotament.

Oricum, era extrem de excitant ca în două nopți la rând să se culce cu două femei diferite. Nu era nevoie să se ducă singur de nas, fusese grozav.

OK, nu se va repeta niciodată.

Dar sincer vorbind, fusese stimulant.

Brusc se aplecă și o sărută, o sărută lung, intens, ca și cum ar fi dorit…

— Nu acum. Trebuie să plec. Ea se îndepărtă și îl privi cercetător. Ia spune… Poate chiar ar trebui să faci chestia asta cu seminarele, dacă ideea te excită atât.

•

Hendrik termină micul dejun, făcu repede ordine în bucătărie, apoi se așeză la masa de scris și începu să