tu țineai cursul avansat de gramatică elină. Așteptam cu emoție întâlnirea cu tine, căci faima îți precedase apariția, numele tău identificându-se, pentru studenți, cu însuși duhul limbii eline. Şi într-adevăr, s-a petrecut ceva rar: erai cu mult peste așteptări. În locul unui biet curs pândit fatal de belferie, asistam la o meditație făcută din perspectiva unei limbi privilegiate. Aoristul devenea o categorie de cunoaștere și toată vorbirea ta asupra modurilor și timpurilor eline, până și asupra sărmanelor particule, care pentru noi păreau simple ornamente ale frazei, lipsite de sens, reprezenta o incursiune fascinantă în marile ipostaze ale ființei. Ne învățai cum gândeau grecii cu ajutorul limbii lor și ce instrument extraordinar de gândire era această limbă. Îmi dădeai dintr-odată ceea ce cinci ani de facultate de filozofie improvizată nu mă lăsaseră nici măcar să bănuiesc că există.

Ce să mai zic de seminarele tale? Şi până astăzi, cel pe marginea Vieții lui Alexandru a lui Plutarh rămâne pentru mine cea mai reușită manifestare de spirit universitar din câte mi-a fost dat să cunosc, la noi sau prin alte părți. Ce era mai întâi de admirat în el? Pesemne că explorările semantice în marile familii de cuvinte, care aduceau o splendidă ordine, prin crearea unei ierarhii a nuanțelor, acolo unde noi nu vedeam în primă instanță decât o indistinctă sinonimie? Şi până astăzi, „substantivele de teamă“ mi-au rămas fixate așa cum le-am primit atunci de la tine: déos – teama de un lucru îndepărtat; deima – teama permanentă, angoasa; phóbos – teama de un lucru apropiat, de iminența unui eveniment, frica, deci. Sau acea extraordinară „sistemă“ a verbelor de cunoaștere în limba greacă, în care zeci de cuvinte aparent disparate se dispuneau în patru mari modalități, ipostaze sau modulații ale „informării“. Să nu ți se pară ciudat dacă ți le înșir tocmai ție, acuma, dar aș vrea să vezi cum s-au așezat ele în mintea mea și cum ceea ce era menit să cadă sub semnul trecătorului a putut să prindă conturul unei figuri stabile. Din prima grupă făceau parte légo, agoreúo și sinonimele, deci toate variantele lui „a spune“ care reprezentau starea neutră și pură a lui „a informa“ ca „a face să se știe“. Urma angéllo, „a informa la distanță“, deci „a vesti“. Apoi venea categoria verbelor de transmitere a informației prin mijloace extrafonice: deiknymi, delóo, phaino — „a indica“, „a arăta“, „a face vizibil“, și phainomai, care exprimă livrarea unei informații de sine, deci faptul de „a te manifesta“. Prima grupă sfârșea cu verbul didásko, „a transmite o învățătură“, adică o informație sistematică. A doua mare grupă stătea sub categoria lui „a te informa“, o categorie de efort, precizai tu, care cuprindea toate expresiile verbale vizând demersurile în vederea cunoașterii: erotáo, „nu știu și întreb“, pynthánomai, „mă informez“, de asemenea pe cale orală, zetéo și skopéo, „mă informez cu mijloace neorale“, deci „cercetez“ și „examinez“, hermeneúo, mă informez și cercetez ajungând la un punct de vedere personal, deci „interpretez“. O a treia grupă cuprindea verbele ce desemnau rezultatul efortului de cunoaștere: „a afla“ (akúo, aisthánomai, heurisko, katalambáno, mantháno — „a afla la nivelul ansamblului cunoștințelor“). În sfârșit, ultima grupă, formată de verbele care semnifică decodarea informației, adică înțelegerea a ceea ce ai aflat deja: syniemi, hypolambáno.

Când am ajuns la povestea tăierii nodului gordian, ne-ai întrebat în treacăt dacă ne-am gândit vreodată la tâlcul gestului acestuia. În tăcerea care a urmat, ai spus: „Este vorba de un element al forței care se absoarbe într-un scenariu al cunoașterii: eliminarea unei false probleme în vederea trecerii mai departe.“ Apoi, după ce ai făcut o paralelă între Alexandru și Odiseu, vorbindu-ne despre is kraterè Odysséos, „puternica putere a lui Odiseu“, locul homeric în care se întâlnesc două linii semantice ale conceptului de forță — cea brută și cea pătrunsă de spirit — ne-ai prezentat gama substantivelor de forță în limba greacă. Mai întâi substantivele desemnând forța fizică, substantive de stare, indicând dotarea individuală noncontextuală: homericul is și posthomericul isch´ys, sthénos, în sfârșit, rhóme, toate desemnând „vlaga“, „vigoarea“, „robustețea“. Apoi veneau substantivele care semnifică puterea cu nuanță de relație: puterea constrângătoare, silnică, puterea exercitată împotriva rațiunii și voinței celui supus — bia; puterea biruitoare, stăpânitoare, care conține în ea un grad de raționalitate și acceptare — krátos; în sfârșit, puterea ajutătoare, solidară, care alătură elementele relației și le scoate din opoziția stăpânire–supunere — alké.

Am fost, firește, fascinat. Venisem de fapt să-mi anexez un instrument de lucru pe care-l bănuisem cenușiu și plicticos și, acum, greaca devenise pentru mine un mit, iar tu zeitatea care trona în mijlocul acestei splendori. La rându-ți, ai aflat în mine auditorul tău ideal, căci la drept vorbind cred că pe ceilalți îi speria partea de delir metafizic a unor cursuri și seminare care puteau fi oricând gustate și pentru impecabila expunere a tot ce era în ele sachlich. În pauze — îți amintești? — stăteam de vorbă, încântarea mea îți făcea bine și am simțit câtă răsplătitoare bucurie ți-am adus când, după un asemenea fascinant seminar, am declarat că așa îmi imaginasem eu predarea elinei la Oxford. Am devenit prieteni și mă agățam de tine ca de un frate mai mare ce poartă asupră-i comoara pe care ar vrea să o împartă cu mine. Pe atunci mai credeam că neștiința poate fi tămăduită — sufeream teribil