— Nu veșnic, zise Teddy. Într-un an o să fie acoperit de nisip din cauza activității meteorologice normale.

— Un an? spuse Venkat, ridicându-se în picioare. E ridicol. Nu putem aștepta un an pentru asta.

— De ce nu? Ares 5 nici măcar n-o să fie lansat în următorii cinci ani. Timp berechet.

Venkat inspiră adânc și cugetă o clipă.

— OK, gândește-te la asta: durerea prin care a trecut familia lui Watney a stârnit valuri de compasiune. Ares 6 ar putea să-i aducă trupul înapoi. Nu spunem că ăsta e scopul misiunii, dar arătăm clar că e parte din ea. Dacă punem problema așa, obținem mai multă susținere în Congres. Dar nu și dacă așteptăm un an. Într-un an, oamenilor n-o să le mai pese.

Teddy își frecă bărbia.

— Hmm…

•

Mindy Park privea în tavan. Altceva nu prea avea ce face. Schimbul de la 3 dimineața fusese destul de plictisitor. Numai cafelele băute una după alta o ținuseră trează.

Monitorizarea sateliților din jurul lui Marte i se păruse o propunere incitantă atunci când acceptase transferul. Dar sateliții își cam poartă singuri de grijă. Treaba ei se dovedise a fi trimiterea de e-mailuri pe măsură ce imaginile deveneau disponibile.

— Masterat în inginerie mecanică, bombăni ea. Și lucrez într-o cabină foto non-stop.

Sorbi din cafea.

O pâlpâire de pe ecran o anunță că un nou set de imagini era gata pentru expediere. Verifică numele de pe comanda de lucru. Venkat Kapoor.

Postă datele direct pe serverele interne și redactă un e-mail către dr. Kapoor. Pe când introducea latitudinea și longitudinea imaginii, recunoscu numerele.

„31,2°N, 28,5°V… Acidalia Planitia… Ares 3?”

Din curiozitate, deschise prima din cele șaptesprezece imagini.

După cum suspectase, era situl Ares 3. Auzise că aveau să capteze imagini de acolo. Puțin rușinată de ce făcea, examină imaginea în căutarea trupului mort al lui Mark Watney. După un minut de cercetare fără rezultat, se simți și ușurată, și dezamăgită.

Continuă să privească atent restul imaginii. Habitatul era intact, dr. Kapoor o să se bucure să vadă asta.

Duse cana de cafea la gură, apoi îngheță.

— Îmm… mormăi ea. Ăăă…

Deschise iute intranetul NASA și navigă prin site până la caracteristicile misiunilor Ares. După o cercetare rapidă, ridică telefonul.

— Hei, sunt Mindy Park de la SatCon. Am nevoie de jurnalele misiunii pentru Ares 3, de unde pot să le iau? Aha… aha… Bine… Mulțumesc.

Mai stătu o vreme pe intranet, apoi se lăsă pe spate în scaun. Nu mai avea nevoie de cafea ca să rămână trează.

Ridicând din nou telefonul, spuse:

— Alo, securitatea? Sunt Mindy Park de la SatCon. Am nevoie de numărul de contact de urgență al doctorului Venkat Kapoor… Da, e o urgență.

•

Mindy se foia pe scaun atunci când Venkat păși apăsat înăuntru. Era neobișnuit ca directorul operațiunilor pe Marte să viziteze SatCon-ul. Era și mai neobișnuit să-l vezi în blugi și-n tricou.

— Tu ești Mindy Park? întrebă el, cu încruntarea unui om care funcționează cu două ore de somn.

— Da, răspunse ea cu glas tremurat. Îmi cer scuze că v-am târât aici.

— Presupun că ai avut un motiv întemeiat. Deci?

— Ăă, zise ea, privind în jos. Ăă, e… Păi… Imaginile pe care le-ați comandat. Hm. Veniți aici să vedeți.

Bărbatul își trase un alt scaun lângă ea și se așeză.

— E vorba despre trupul lui Watney? De-asta ești așa tulburată?

— Ăă, nu, spuse ea. Ăă… Păi… hm.

Se înfioră de cât de ciudat se comporta și arătă spre ecran.

Venkat inspectă imaginea.

— Pare că habitatul e întreg. Asta e o veste bună. Sistemul de celule solare arată bine. Roverele sunt și ele în regulă. Antena parabolică nu e în zonă. Asta nu e nicio surpriză. Care e marea urgență?

— Ăă… zise ea atingând ecranul cu degetul. Asta.

Venkat se aplecă și privi îndeaproape. Imediat sub habitat, lângă rovere, două cercuri albe erau așezate pe nisip.

— Hmm. Arată ca prelata habitatului. Poate că n-a dus-o așa bine, de fapt? Presupun că părți din ea s-au rupt și…

— Ăă… zise fata întrerupându-l. Arată ca și cum ar fi corturile ejectabile ale roverelor.

Venkat privi din nou.

— Hm. S-ar putea să ai dreptate.

— Cum au ajuns să fie montate? întrebă Mindy.

Venkat ridică din umeri.

— Probabil comandatul Lewis a ordonat instalarea lor în timpul evacuării. Nu e o idee rea să ai adăposturile de urgență pregătite în caz că VAM-ul nu merge și apare o breșă în habitat.

— Mda, hm, zise Mindy și deschise un document de pe computerul ei. Acesta e jurnalul întregii misiuni, de la ziua solară 1 la ziua solară 6. De la aterizarea VCM-ului la decolarea de urgență a VAM-ului.

— Bun, și?

— L-am citit. De mai multe ori. N-au desfăcut niciodată corturile ejectabile…

Vocea i se pierdu la ultimul cuvânt.

— Păi ăă… zise Venkat încruntându-se. E evident că au făcut-o, dar n-a mai ajuns în jurnal.

— Au activat două corturi ejectabile de urgență și n-au spus niciodată nimănui?

— Hmm. Nu prea are sens, nu. Poate că furtuna și-a făcut de cap cu roverele și corturile s-au instalat singure.

— Deci după ce s-au instalat singure s-au desprins de rovere și s-au aliniat unul lângă altul, la douăzeci de metri distanță?

Venkat privi iarăși imaginea.

— Păi, evident că s-au activat cumva.

— De ce sunt celulele solare curate? zise Mindy străduindu-se să nu plângă. A fost o furtună de nisip uriașă. De ce nu e nisip pe ele, peste tot?

— Un vânt zdravăn ar fi putut face asta? sugeră Venkat nesigur.

— V-am zis că n-am găsit nicăieri corpul lui Watney? spuse ea smiorcăindu-se.

Ochii lui Venkat se măriră în timp ce privea fotografia.

— Oh… spuse el încet. Oh, Doamne…

Mindy își acoperi fața cu palmele și plânse liniștit.

•

— La dracu’! zise Annie Montrose. Vă bateți joc de mine!

Teddy îi aruncă o privire aspră directoarei de la relații cu presa peste biroul lui impecabil de mahon.

— Nu mă ajuți, Annie.

Se întoarse spre directorul operațiunilor pe Marte:

— Cât de siguri suntem de asta?

— Aproape sută la sută,