— Oricum, nu stăm la Cuddledown, zice Taft. Ne-am mutat în Noua Clairmont împreună cu bunicul acum.

— Așa ați făcut?

— Trebuie să păstrăm ordinea acolo și să nu ne purtăm aiurea. Deja ne-am mutat lucrurile. Și Will a prins trei meduze pe plaja cea mare și un crab mort. Vii să le vezi?

— Sigur.

— Crabul îl ține în buzunar, dar meduzele stau într-o găleată cu apă, spune Taft și o ia la goană.

•

Mami și cu mine traversăm insula spre Windemere, aflată la mică distanță dacă o iei pe pasarela de lemn. Gemenele ne ajută cu valizele.

Bunicul și mătușa Bess stau în bucătărie. În niște vaze de pe blat sunt flori sălbatice, iar mătușa Bess freacă o chiuvetă deja curată cu un burete sârmos Brillo, în timp ce bunicul citește Martha’s Vineyard Times.

Bess e mai blândă decât surorile ei și mai blondă, dar tot din același aluat. Poartă niște jeanși albi, o bluză de bumbac albastru marin și bijuterii bătute în diamante. Își scoate mănușile de plastic și o sărută pe mami, apoi mă îmbrățișează, prea mult și prea lung, de parcă ar încerca să extragă din mine vreun mesaj adânc, secret. Miroase a clor și a vin.

Bunicul se ridică, dar nu traversează bucătăria până nu termină Bess cu îmbrățișatul.

— Bună, Mirren, spune pe un ton vesel. Mă bucur să te văd.

— Face asta destul de des, ne spune Carrie mie și lui mami. Să boteze oamenii Mirren, când nu-i cheamă așa.

— Știu că nu e Mirren, zice bunicul.

Adulții vorbesc între ei, iar eu rămân cu gemenele. Arată ciudat în saboți Crocs și rochii de vară. Trebuie să aibă aproape paisprezece ani. Au picioare puternice, ca Mirren, și ochii ei albaștri, însă au fețele ciupite.

— Părul tău e negru, spune Bonnie. Arăți ca un vampir mort.

— Bonnie! o plesnește Liberty.

— Adică, ce-am zis în plus, fiindcă toți vampirii sunt morți, continuă Bonnie. Dar au cearcăne sub ochi și pielea albă, ca tine.

— Poartă-te frumos cu Cady, șoptește Liberty. Știi ce ne-a zis mama.

— Dar mă port frumos, răspunde Bonnie. Mulți vampiri sunt extrem de sexy. E o chestie dovedită.

— Ți-am spus că n-am chef să te aud vorbind despre toate scârboșeniile moarte vara asta, spune Liberty. A fost suficient de rău azi-noapte. Se întoarce spre mine: Bonnie e obsedată de chestii moarte. Citește cărți despre ele și după aia nu poate să doarmă. Devine enervant când trebuie să împărți camera cu ea.

Liberty îmi spune toate astea fără să se uite o clipă în ochii mei.

— Vorbeam despre părul lui Cady, zice Bonnie.

— Nu-i nevoie să-i spui că arată ca o moartă.

— E în regulă, îi răspund lui Bonnie. Nu-mi pasă ce crezi, așa că e perfect în regulă.

Toată lumea se îndreaptă spre Noua Clairmont, lăsându-ne pe mine și pe mami să despachetăm. Eu îmi arunc sacul și plec să-i caut pe Mincinoși.

Dintr-odată sar toți pe mine ca niște cățeluși. Mirren mă ia în brațe și mă învârte. Johnny o apucă pe Mirren, Gat îl apucă pe Johnny, ne apucăm toți unii pe alții și țopăim. Apoi ne desprindem și o luăm spre Cuddledown.

Mirren spune bucuroasă cât de bine îi pare că Bess și cei mici stau cu bunicul vara asta. Are nevoie să fie cineva alături de el acum. Plus că e imposibil să te afli în preajma lui Bess, care e obsedată de curățenie. Și plus că, cel mai important, noi, Mincinoșii, avem Cuddledownul numai pentru noi. Gat spune că o să ne pregătească un ceai fierbinte, ceaiul fierbinte este noul lui viciu. Johnny îl face cretin cu pretenții. Însă îl urmăm cu toții pe Gat în bucătărie. Pune apa la fiert.

Sunt ca o morișcă, vorbesc unul peste altul, certându-se plini de vervă, exact ca în vremurile bune. Deși Gat încă nu și-a ridicat privirea spre mine.

Eu nu-mi pot lua ochii de la el.

Este atât de frumos. Atât de Gat. Îi cunosc arcuirea buzei de sus, umerii puternici. Felul în care își îndeasă tricoul în blugi doar pe jumătate, tenișii lui roși la călcâie, felul în care își atinge cicatricea de la sprânceană fără să-și dea seama că o face.

Sunt atât de furioasă pe el. Și atât de fericită să-l văd.

Probabil că el a depășit momentul, cum ar fi făcut orice altă persoană echilibrată. Gat nu și-a petrecut ultimii doi ani într-o carapace, cu dureri de cap, plângându-și de milă. A ieșit în oraș cu fetele din New York City încălțate în balerini, le-a dus la restaurante chinezești și la concerte. Dacă nu e împreună cu Raquel, probabil că e cu alta sau cu încă trei.

— Ai părul altfel, îmi zice Johnny.

— Da.

— Îți stă bine, totuși, spune Mirren.

— E atât de înaltă, zice Gat, făcându-și de lucru cu cutiile de ceai, iasomie, English Breakfast și altele asemenea. Parcă nu erai atât de înaltă, Cady, nu-i așa?

— Se cheamă că am crescut, spun. Nu sunt eu de vină.

Cu două veri în urmă, Gat era cu câțiva centimetri mai înalt decât mine. Acum suntem aproape egali.

— N-am nimic împotrivă să crească lumea, spune Gat, în continuare fără să ridice ochii spre chipul meu. Numai să nu te faci mai înaltă ca mine.

Oare flirtează?

Asta face.

— Johnny mă lasă întotdeauna să fiu cel mai înalt, continuă Gat. Nu-mi face probleme.

— Ca și cum aș avea de ales, mormăie Johnny.

— Oricum, rămâne în continuare Cady a noastră, spune Mirren loială. Probabil că și noi arătăm diferit în ochii ei.

Și totuși nu. Arată toți la fel. Gat în tricoul ăla vechi, verzui, pe care îl purta și