fabricanţilor acestor opere de artă este mai scăzut, cu atât prolificitatea lor este inepuizabilă, până când unul din aceşti uşuratici reuşeşte să-şi azvârle gunoaiele în obrazul omenirii, aşa cum ar face-o o stropitoare mecanică.

Gândiţi-vă cu atenţie şi la faptul că numărul lor e nelimitat; gândiţi-vă că pentru un singur Goethe natura infestează cu uşurinţă pe contemporani cu zece mii de asemenea scriitori proşti, care din acel moment acţionează asemeni celor mai vătămători bacili şi otrăvesc sufletele.

Era îngrozitor să te gândeşti, dar în această privinţă nu puteai să-ţi faci iluzii, că evreul părea că fusese special sortit de natură să joace acest rol ruşinos.

Prin asta era el poporul ales?

Am început atunci să cercetez minuţios numele tuturor fabricanţilor de producţii murdar relevate de viaţa artistică. Rezultatul acestei anchete a fost din ce în ce mai defavorabil poziţiei pe care mi-o menţinusem până atunci în privinţa evreilor. În zadar se străduia sentimentul să se împotrivească, raţiunea nu înceta să tragă concluziile.

Fapt este că nouă zecimi din toate murdăriile literare, din cacealmaua în arte, din stupidităţile teatrale trebuie trecute la debitul unui neam care reprezintă abia a suta parte din populaţia ţării. E de netăgăduit: aşa stau lucrurile.

Am început să examinez din acelaşi punct de vedere preţioasa mea “presă mondială”.

Cu cât sondam mai adânc, cu atât scădea prestigiul de care se bucurase în ochii mei obiectul vechii mele admiraţii. Stilul ei era tot mai insuportabil; şi trebuia să-i resping ideile, pe cât de superficiale, pe atât de serbede; imparţialitatea expunerilor mi se părea acum mai degrabă minciună decât adevăr: colaboratorii erau evrei.

Mii de amănunte, pe care odinioară abia le remarcasem, mi-au atras atenţia şi mi s-au părut vrednice de notat; în schimb, am început să sesizez şi să înţeleg influenţa altora care îmi mai dăduseră şi înainte de gândit.

Vedeam acum din alt unghi opiniile liberale ale acestei prese; tonul distins sau tăcerea de moarte cu care răspundea atacurilor adversarilor mi se dezvăluiau ca fiind nişte trucuri pe cât de abile, pe atât de demn de dispreţ; elogioasele sale critici teatrale erau destinate întotdeauna numai evreilor şi niciodată ea nu critica pe altcineva decât pe germani.

Aluziile răutăcioase la adresa lui Wilhelm al II-lea se repetau atât de des încât trădau un sistem; de asemenea elogiile risipite cu dărnicie la adresa culturii şi civilizaţiei franceze; şablonul foiletoanelor degenera în pornografie, iar limba acestor ziare avea, pentru auzul meu, un accent străin; dar inspiraţia generală a articolelor era atât de vizibil defavorabilă germanilor, încât trebuie că era voită.

Cine era interesat să acţioneze astfel?

Era doar rodul întâmplării? Puţin câte puţin deveneam dezorientat.

Dar evoluţia mea a fost grăbită de observarea unui întreg şir de alte fenomene. Vreau să vorbesc despre concepţia unei mari părţi a evreilor despre moravuri şi despre morală şi pe care o pun în practică pe faţă.

În această privinţă, strada mi-a dat lecţii adeseori penibile.

Rolul jucat de evrei în prostituţie şi în special în traficul de carne vie poate fi studiat la Viena mai uşor decât în orice alt oraş din Europa occidentală, exceptând, poate, porturile din sudul Franţei. Când treceai seară pe străzile şi străduţele din Leopoldstadt, vrând-nevrând erai la fiece pas martorul unor scene rămase necunoscute majorităţii poporului german, până când războiul le-a dat soldaţilor care luptau pe frontul de răsărit prilejul să le vadă, sau mai precis să fie nevoiţi să le vadă.

Întâia oară când am constatat că acela care conducea astfel, cu o experienţă desăvârşită, acea revoltătoare exploatare a viciului în drojdia marelui oraş era evreul impasibil şi fără de ruşine, m-am înfiorat.

Apoi furia a pus stăpânire pe mine.

Acum nu-mi mai era teamă să lămuresc problema evreiască. Da, mă voi dărui acestei misiuni! Dar în timp ce învăţam să-l hărţuiesc pe evreu în toate manifestările vieţii civilizate şi în practicarea diferitelor aide, m-am izbit dintr-odată de el acolo unde nu mă aşteptam să-l întâlnesc.

Când am descoperit că evreul era şeful social-democraţiei, a început să mi se risipească ceaţa de pe ochi. A fost sfârşitul îndelungatei lupte lăuntrice pe care o avusesem de dat.

În timpul legăturilor zilnice cu tovarăşii mei muncitori, remarcasem deja uimitoarea uşurinţă cu care-şi schimbau părerea în aceeaşi problemă, uneori în câteva zile, adesea chiar în câteva ore. Îmi venea greu să înţeleg cum nişte oameni care aveau întotdeauna opinii rezonabile, când li se vorbea între patru ochi, le uitau brusc, de îndată ce cădeau din nou sub influenţa masei. De multe ori acest lucru mă împingea la disperare. Când, după ce îi certasem cu asprime ore întregi, eram convins că de astă dată spărsesem gheaţa sau îi lămurisem asupra absurdităţii unei prejudecăţi şi mă bucuram de succesul meu, a doua zi observam îndurerat că trebuia s-o iau din nou de la cap; toate strădaniile mele fuseseră zadarnice. Ca un pendul în balans perpetuu, părerile lor absurde se întorseseră la punctul de plecare

Puteam înţelege multe. Când erau nemulţumiţi de condiţia lor; când blestemau soarta care adesea îi lovea atât de crunt, când îşi urau patronii care li se păreau executorii brutali ai soartei lor crude, când înjurau autorităţile care, după părerea lor, n-aveau nici un fel de compasiune pentru situaţia lor, când manifestau împotriva preţurilor alimentelor şi defilau pe stradă ca să pledeze pentru revendicările lor, toate acestea le mai puteam înţelege fără a le pune judecata în cauză. Dar ceea ce rămânea pentru mine de neînţeles era ură fără margini pe care o manifestau faţă de propriul lor popor, cu care denigrau tot ce constituia măreţia lui, îi întinau istoria şi-i împroşcau cu noroi pe oamenii săi celebri.

Această ostilitate faţă de propria lor speţă, de propriul lor cuib, de propria lor patrie era pe cât de absurdă, pe atât de greu de înţeles. Era împotriva firii.

Aceşti oameni rătăciţi puteau fi vindecaţi temporar, dar numai pentru câteva zile, cel mult câteva săptămâni. Şi când îl întâlneai apoi pe cel pe care credeai că-l convertiseşi, el redevenise cel de altădată.

Căzuse iar în starea lui nefirească.

*

*   *

Mi-am dat seama puţin câte puţin că presa social-democrată era în special condusă de evrei; însă n-am dat o semnificaţie deosebită acestui fapt,