— E sânge fremen normal. Perfect adaptat hranei şi condiţiilor de viaţă de pe Arrakis.

  Chani se lăsă pe călcâie, silindu-şi judecata să-i alunge teama, studiind concentrată chipul lui Paul. Era o tehnică pe care o învăţase observându-le cu atenţie pe Cucernicele Maici. Timpul putea fi aservit minţii. Trebuia doar să-ţi concentrezi întreaga atenţie asupra unui singur gând.

  — E vreun făuritor pe-aici? Întrebă după câteva clipe.

  — Sunt mai mulţi, răspunse Jessica cu un aer obosit. În ultimul timp nu ne-au lipsit niciodată. Fiecare victorie trebuie binecuvântată. Fiecare ceremonie dinaintea unui raid…

  — Dar Paul-Muad'Dib nu lua parte la ceremonii, o întrerupse Chani.

  Jessica dădu din cap, ca pentru sine. Îşi aminti sentimentele ambivalente ale fiului ei cu privire la drogul din mirodenie şi la percepţia preştientă pe care o provoca.

  — De unde ştii? Întrebă.

  — Aşa se spune.

  — Se spun prea multe, rosti posomorâtă Jessica.

  — Adu-mi puţină Apă de făuritor nepreschimbată!

  Jessica tresări la auzul tonului poruncitor, apoi observă concentrarea intensă a lui Chani şi spuse:

  — Îndată.

  Ieşi să cheme un acvar.

  Chani continuă să-l privească cu ochi ficşi pe Paul. Dacă a încercat să facă asta… gândi. Şi e în stare să fi încercat.

  Jessica reveni, îngenunchie lângă ea, întinzându-i o cană plină. Mirosul înţepător al otrăvii se răspândi în jurul lor. Chani îşi înmuie un deget în lichid, îl apropie de nasul lui Paul.

  Pielea de la rădăcina nasului fremăta vag. Încet, foarte încet, nările se dilatară.

  Jessica scăpă o exclamaţie înfundată.

  Chani atinse cu degetul umed buza de sus a lui Paul.

  Şi el inspiră deodată. Adânc, întretăiat.

  — Ce faci? Întrebă cu glas gâtuit Jessica.

  — Taci! Trebuie să preschimbi puţină apă sfinţită. Iute!

  Fără să şovăie, Jessica îşi duse cana la gură, sorbi o cantitate mică.

  Paul îşi deschise brusc ochii. O privi ţintă pe Chani.

  — Nu-i nevoie să transforme Apa, spuse el. Vocea îi era slabă, dar distinctă.

  Jessica, cu cele câteva picături de lichid pe limbă, îşi simţi organismul animându-se, convertizând otrava aproape în mod automat. În uşoara elevaţie pe care o declanşa întotdeauna procesul, percepu fluxul vital al fiului ei – o radiaţie, pe care simţurile i-o înregistrară instantaneu.

  Şi în clipa aceea, înţelese.

  — Ai băut apă sfinţită! Rosti ea înspăimântată.

  — O picătură, răspunse Paul. Doar… o singură picătură.

  — Cum de-ai putut să fii atât de nesăbuit? Izbucni ea.

  — E fiul tău, spuse Chani.

  Jessica o fulgeră cu privirea.

  Buzele lui Paul schiţară un zâmbet. Un zâmbet cald, plin de înţelegere.

  — Ascultă ce spune iubita mea, zise el. Ascult-o, mamă. Ea ştie.

  — Ceea ce pot face alţii poate face şi el, murmură Chani.

  — Când am luat picătura în gură, spuse Paul, când i-am simţit mirosul şi gustul… când mi-am dat seama ce efect avea asupra mea, am ştiut că voi putea face ceea ce ai făcut tu, mamă. Stareţele voastre Bene Gesserit vorbesc despre Kwisatz Haderach… Dar ele nici măcar n-ar putea bănui în câte locuri am fost eu. N-au trecut decât câteva minute şi… Se întrerupse deodată, privind-o pe Chani cu un aer perplex. Chani? Ce cauţi aici? Parcă trebuia să… Ce faci aici?

  Încercă să se ridice în coate. Chani îl împinse înapoi, cu blândeţe.

  — Usul, iubitul meu. Te rog.

  — Mă simt sleit, murmură el, Privi în jurul lui. De când sunt aici?

  — De trei săptămâni, răspunse Jessica. Ai zăcut într-o comă atât de profundă, încât s-ar fi zis că-ţi pierduseşi scânteia vieţii.

  — Nu se poate… Abia acum o clipă am luat…

  — O clipă pentru tine, trei săptămâni de spaimă pentru mine, zise Jessica.

  — N-a fost decât o singură picătură, murmură el. Dar am transformat-o. Am preschimbat Apa Vieţii.

  Şi mai înainte ca Chani sau Jessica să-l poată împiedica, îşi înmuie mâna în cana pe care o lăsaseră lângă el, pe podea, şi-o duse la gură, sorbi lichidul rămas în căuşul palmei.

  — Paul! Ţipă Jessica.

  El o prinse de mână, îi adresă un rânjet ca de hârcă. Apoi îşi proiectă întreaga conştiinţă spre ea.

  Raportul nu era la fel de blând, de egal, de cuprinzător, pe cât fusese cu Alia şi cu bătrâna Cucernică Maică, în Sietch Tabr… dar era un raport: o împărtăşire a întregii fiinţe. Jessica se simţi zdruncinată, apoi secătuită. Încercă să se ascundă în propria ei minte, căci o cuprinsese spaima de fiul ei.

  Paul rosti cu voce puternică:

  — Vorbeaţi de un loc în care nu puteţi să pătrundeţi. Locul în care nu poate privi nici o Cucernică Maică… Arată-mi locul acela!

  Jessica îşi scutură violent capul, căci gândul era de ajuns ca să se îngrozească.

  — Arată-mi-l! Porunci el.

  — Nu!

  Dar nu reuşi să-i scape. Strivită de forţa lui cumplită, îşi închise ochii şi se concentra asupra ei înseşi, coborî în direcţia-cufundată-în-beznă.

  Conştiinţa lui Paul o învălui, pătrunse împreună cu ea în întuneric. Jessica întrezări vag locul, mai înainte ca mintea să i se opacizeze de groază. Fără să ştie de ce, întreaga ei fiinţă se cutremură de ceea ce doar întrevăzuse – o genune în care urla vântul şi fulgerau scântei, în care se dilatau şi se contractau inele de lumină, în care şiruri de forme albe, tumefiate, pluteau deasupra şi dedesubt şi de jur împrejurul luminilor, purtate de beznă şi de vântul care venea de niciunde.

  Brusc, îşi deschise ochii, întâlni privirea fixă a fiului ei. Paul o ţinea încă de mână, dar înspăimântătorul raport încetase. Încercă să-şi potolească tremurul trupului. Paul îşi retrase mână. Jessicăi i se păru că i se smulge o cârjă. Se clătină, fu cât pe ce să cadă, dar Chani