Anton Lupan îşi dădu seama încă o dată că o coardă omenească, atinsă cu grijă, în clipa şi în locul potrivit, poate să trezească în om nu numai elanurile sufletului, ci şi o nouă vigoare, o nouă bărbăţie în trup.

Timpul trecea astfel, în chinuri care nu se potoleau o dată cu căderea nopţii; dar fiindcă totuşi o deosebire între noapte şi zi trebuia să existe, a doua zi chinul creştea mai cumplit decît în ajun.

Negrilă suferea şi el, o dată cu ceilalţi, la fel de răbdător, la fel de istovit ca şi ei. Întins pe punte, sub umbra amăgitoare a tendei, cu răsuflarea pripită, cu părul parcă decolorat şi năpîrlit, ridica din cînd în cînd ochii şi arunca oamenilor priviri blînde, încărcate de o suferinţă pe care parcă voia să spună că nu o pune în sarcina lor. Din cînd în cînd, cineva se îndura să-i arunce şi lui un ghiordel cu apă în cap; cîinele scheuna mulţumit, arătîndu-şi iarăşi ochii, mai vorbitori decît graiul omenesc. Cîteodată, părea şi el la capătul puterilor; atunci se ridica anevoie, se apropia de parapet şi privea stăruitor, cu ochii ţepeni, oceanul albit în lumina soarelui.

Şi într-o zi, spre sfîrşitul primei săptămîni de arşiţă, pe cînd stătea astfel lîngă parapet, Negrilă începu să scheaune, dureros, şi să tremure, ca de friguri.

Mihu se apropie de el, chinuit în neputinţa lui de a-i alina suferinţele.

― Ce-i, Negrilă, ce-i, viteazule, nu mai poţi? zise, îngenunchind lîngă el şi cuprinzîndu-i grumazul în mîini. Lasă că o să scăpăm noi de asta şi atunci o să-ţi aduc o găleată întreagă cu apă, s-o bei pînă la fund!

― Dă-i pace, măi băiete, nu-l mai încălzi şi tu, că şi-aşa moare de zăduf! îl mustră careva, cu glasul sfîrşit.

Mihu se ridică, gata să izbucnească în plîns. Apoi, luînd o hotărîre, se duse întins la Ismail, mirat că gîndul acesta nu-i venise mai demult.

― Nene Ismaile, dă-mi porţia de apă pe mîine, că moare cîinele; mă jur pe sfînta cruce să nu-ţi mai cer alta.

Negrilă privi în urma lui, privi oceanul, se trase un pas înapoi, tremurînd, zgîriind puntea cu ghearele, apoi scoase un scheunat prelung, sfîşietor, şi deodată, înainte ca vreun om să-l poată opri, se aruncă peste parapet.

Cineva scoase un strigăt de spaimă:

― A sărit în apă! Mihule, fraţilor, veniţi fuga! Îl mănîncă rechinii!

Oamenii se repeziră la parapet, uitînd şi setea şi istoveala.

― Domnule, vino! Ieremie, hai repede, pînă nu-l dă gata!

Cîinele se afundase nesăţios în valuri, dar, după o clipă, îşi scoase capul afară, pufnind pe nas, scuipînd nedumerit şi speriat apa sărată a oceanului. Totuşi, această baie răcoritoare părea să-i priască, fiindcă începu să înoate repede, zburdalnic, îndepărtîndu-se de corabie.

― Negrilă!… Vino înapoi! strigă Mihu, cuprins de spaimă, gata să se arunce şi el în valuri…

Deodată, ajuns la vreo cincizeci de metri, Negrilă se răsuci pe neaşteptate, într-o mişcare de spaimă, şi porni înapoi, cu iuţeala unui marsuin; nu i se vedea decît capul şi coama neagră, întinsă pe valuri ca spinarea unei vietăţi a oceanului.

― Iată-i! strigă Anton Lupan, venind fuga cu carabina în mînă.

Mihu îşi muşcă pumnii, pînă ţîşni sîngele.

― Scapă-l, domnule, fie-ţi milă! Scapă-l, nene Ieremie, nu lăsa să-l mănînce rechinii.

În urma lui Negrilă se vedea o umbră cenuşie, urmată de altele cinci, şase, zece, care se luptau s-o ajungă din urmă. Ieremia ridică flinta:

― Lasă-mă pe mine, domnule!

― Vezi să nu-l loveşti pe el, nene Ieremie!

― Ţine-ţi firea, măi copile, nu mă învăţa ce să fac cu puşca!

Prima dihanie ajunsese la cîţiva paşi de Negrilă, cînd Ieremia trase, cu liniştea pe care i-o cunoaştem de la prima noastră întîlnire. Spinarea cenuşie se frînse, împroşcînd stropi de apă şi sînge. Cîţiva din rechinii care veneau din urmă se făcură nevăzuţi în adîncuri, după ce-şi rotiră coada pe deasupra valurilor; alţii însă îşi continuară urmărirea.

― Trage, nene Ieremie, uite că-l prinde!

Ieremia trase a doua oară, stîrnind învălmăşeală în ceata rechinilor, care începură să se vînzolească în jurul petei de sînge. Negrilă venea repede, cu urechile date pe spate, de-ai fi zis că nu-l mîna spaima, ci bucuria.

― Uite la el, al naibii, parcă rîde! zise Ieremia, încărcîndu-şi flinta a treia oară.

― Puneţi scara! porunci căpitanul. Să coboare care-i mai dibaci, să-l prindă.

Gherasim şi plutaşul se repeziră amîndoi deodată să treacă peste parapet, dar Mihu se năpusti printre ei, îmbrîncindu-i cu desperare:

― Lasă-mă, nene Gherasime!

― Fugi de-aici, măi băiete, ai să-ţi pierzi firea!

― Nu mi-o pierd! E cîinele meu! Negrilă, haide, Negrilă!…

Cîinele ajunsese la vreo douăzeci de metri şi Mihu, deasupra apei, cu lacrimile încremenite pe obrazul palid, se ţinea cu o mînă de scară, cu cealaltă fiind gata să-l prindă de ceafă – cînd alţi rechini apărură, în cete, unii din stînga, alţii din dreapta, grăbiţi să taie drumul fugarului.

― Domnule, aţin-te! Ia-i p-ăi din stînga şi p-ăştilalţi lasă-mi-i mie! strigă Ieremia, ridicînd flinta.

Două împuşcături bubuiră, aproape în aceeaşi clipă, mărind numărul petelor de sînge de pe faţa oceanului. Negrilă făcu un salt printre dihăniile care băteau apa cu cozile, căutîndu-şi semenii ucişi, să-i sfîşie – şi în clipa următoare degetele tremurătoare ale musului îl înşfăcară de coamă.

Atunci se auzi glasul lui Anton Lupan, strigînd cu groază:

― Păzea, Mihule!

Tocmai cînd oamenii credeau că orice primejdie trecuse, spinarea unui rechin răsări din apă, la cinci paşi de scară. Rechinul nu mai avea de făcut decît o săritură ca să-i înhaţe şi să-i tîrască în adîncuri şi pe Mihu şi pe Negrită.

La strigătul lui Anton Lupan, băiatul întoarse capul, văzu primejdia la un pas de dînsul, îşi încordă puterile, şi icnind din tot trupul lui firav, zvîrli cîinele, ca pe un sac ud, pe deasupra parapetului.

Ieremia ridică puşca şi dădu să tragă încă o dată, dar, cu toată tăria lui, rămase ţeapăn, împietrit de spaimă, căci în clipa aceea rechinul se răsuci scurt pe o parte şi îşi arătă, fioros, gura hîdă, gata să se repeadă. Mihu nu avu timp decît să se salte în mîini – şi lăsă în gura dihaniei numai cizmele care-i alunecară din picioare.

Cînd oamenii, încă stăpîniţi de groază, se aplecară peste parapet, atît cizmele cît şi