retrovizoare şi să demonstreze că se uita într-acolo chiar în timp ce se uita în ea. Un poliţist în vârstă, cu atitudine paternă, care avusese multă vreme de-a face cu lecţiile şi examenele de conducere, i-a explicat lui Füsun, cu un aer extrem de prietenos:

         - Copila mea, la examen ai să conduci, pe de o parte, maşina, iar pe de altă parte ai să te prefaci că o conduci. În primul caz, ai s-o faci pentru tine, în al doilea, pentru stat.

         După lecţia de conducere din parc, mă duceam cu ea la Emirgân, la ora când soarele începea să-şi sleiască puterea, şi cugetam că examenul de conducere nu însemna nimic pe lângă plăcerea de-a parca pe ţărm şi de-a bea cafea şi răcoritoare ori de a zăbovi într-o cafenea din Rumelihisari şi de-a comanda ceai la samovar. Cititorii nu trebuie să vadă însă în noi nişte îndrăgostiţi fericiţi şi plini de vervă.

         - Avem mai mult succes cu lecţiile astea decât cu matematica! am spus eu o dată.

         - O să vedem..., a spus Füsun, prudentă.

         Uneori, în timp ce ne beam ceaiul, stăteam la masă tăcuţi, asemenea perechilor căsătorite de ani de zile care au epuizat de mult toate subiectele de conversaţie posibile şi contemplam admirativ, precum nefericiţii care visează la alte vieţi, la alte lumi, petrolierele ruseşti ori vaporul Samsun, care făcea parte din dotarea Liniilor Urbane şi se-ndrepta spre

Heybeliada, ba chiar, aşa cum s-a-ntâmplat o dată, făcea turul Mării Negre.

         Füsun n-a promovat nici al doilea examen. De data aceasta i s-a cerut ceva cu mult mai dificil - membrii comisiei i-au cerut să urce cu maşina o pantă, iar apoi să intre într-o

parcare imaginară, mergând în marşarier. Când Füsun a făcut Chevroletul să se cutremure din toate încheieturile, i s-a cerut să coboare imediat de pe scaunul şoferului, cu aceeaşi atitudine umilitoare.

         Unul dintre bărbaţii care urmăreau curioşi, de departe, alături de mine, desfăşurarea probei lui Füsun, între ei aflându-se scribi publici şi vânzători de ceai, poliţişti ieşiţi la pensie şi candidaţi la examen, a exclamat, văzând că, la întoarcere, pe scaunul şoferului se afla acelaşi membru al comisiei ca la-nceput - un ins cu ochelari -, ,,au picat-o pe muiere !“, iar vreo doi-trei indivizi chiar s-au pus pe râs.

         Pe drumul spre casă, Füsun a tăcut mâlc. Am oprit maşina în Ortaköy, fără s-o întreb dacă voia sau nu. Ne-am aşezat într-o cârciumioară din inima târgului şi am cerut câte un pahar cu rachiu şi cuburi de gheaţă pentru amândoi.

         - Viaţa e scurtă şi, de fapt, foarte frumoasă, Füsun, am spus eu, după câteva înghiţituri de rachiu. Nu te mai lăsa hărțuită de asemenea brute.

         - De ce sunt atât de scârboşi?

         - Vor bani. Să le dăm ce-şi doresc!

         - Crezi că femeile nu sunt în stare să conducă cum trebuie?

         - Nu e vorba de ceea ce cred eu, ci de ceea ce cred ei...

         - De ceea ce crede toată lumea...

         - Draga mea, bagă de seamă, nu te-ncăpăţâna în această privinţă.

         Mi-aş fi dorit ca Füsun să nu-mi remarce ultimele cuvinte.

         - Eu nu m-am încăpăţânat în viaţa mea, în nici o privinţă, Kemal, a spus ea. Numai că nu trebuie să pleci capul atunci când îţi este călcată-n picioare onoarea, mândria. Acum am să-ţi cer ceva, aşa că te rog să mă asculţi cu seriozitate. Pentru că sunt foarte pornită! Eu am să-mi iau carnetul fără să dau şperţ, Kemal, aşa că bagă de seamă şi nu te amesteca în treaba asta! Să nu dai mită pe ascuns, pe la spatele meu, şi să nu-mi pui pile, căci am să-mi dau seama şi

am să mă supăr tare de tot.

         - Bine, am spus eu, cu privirile aţintite înainte.

         Am mai băut câte un pahar de rachiu, fără să vorbim prea mult. Către seară, cârciuma din târg era pustie. Pe midiile la tavă, pe chifteluţele cu cimbru şi chimen se aşezau muşte nerăbdătoare şi şovăitoare. Peste ani de zile aveam să mă duc din nou în Ortaköy, ca să revăd spelunca aceea a cărei amintire îmi este foarte dragă; întreaga clădire fusese însă demolată, iar în locul şi în preajma ei se deschiseserå magazine în care se vindeau suveniruri pentru turiști

şi tot soiul de zorzoane ieftine...

         În timp ce urcam în maşină în seara aceea, după ce ieşiserăm din cârciumă, am prins-o pe Füsun de braţ:

         - Ştii, draga mea, am cinat pentru prima oară singuri, într-o cârciumă, după opt ani de zile.

         - Da, a spus ea.

         Lumina care i-a sclipit o clipă în ochi m-a făcut incredibil de fericit.

         - Trebuie să-ţi mai spun ceva! Dă-mi cheile, căci am să conduc eu.

         - Sigur.

         A transpirat puţin la intersecţiile şi pe pantele de la Beşiktaş şi Dolmabahçe, dar, în ciuda faptului că băuse, a reuşit să conducă Chevroletul până în faţa moscheii Füruzaga

fără prea mari eforturi. La trei zile după aceea, când urma s-o iau din acelaşi loc spre a ne pregăti pentru examen, a vrut din nou să conducă maşina, dar oraşul mişuna de poliţişti,

aşa încât am determinat-o să renunţe la idee. Cât despre lecţie, aceasta a decurs minunat, în ciuda zăpuşelii de afară.

         La întoarcere, am spus, privind apele învolburate, măturate de vânt ale Bosforului:

         - Ce bine-ar fi fost dacă ne-am fi luat cu noi costumele de baie!

         Data următoare, Füsun şi-a luat de acasă, pe sub rochia înflorată, acest bikini albastru, expus aici. La plaja de la Tarabya, unde ne-am dus după lecţie, nu şi-a scos rochia decât cu puţin înainte de a sări în mare, de la debarcader. Reuşeam astfel, după opt ani, să arunc o privire fugară şi nespus de sfioasă asupra trupului iubitei mele. În aceeaşi clipă, Füsun a luat-o la goană, de parcă ar fi fugit de mine, şi a sărit în apă. Apa care ţâşnea în urma ei pe când se

cufunda în apă, spuma mării, lumina plăcută, albastrul închis al Bosforului, costumul ei de baie minuscul, toate acestea urmau să alcătuiască, în mintea mea, o imagine de neuitat şi să se asocieze cu un sentiment pe măsură. Aveam să caut mai apoi ani de zile urmele acestui sentiment minunat, ale acestei culori miraculoase în fotografiile