Am plonjat şi eu în mare îndată după ea. O latură ciudată a minţii mele îmi spunea că era atacată, în apă, de fiare şi creaturi malefice. Trebuia s-o ajung din urmă şi s-o protejez,

în intunericul mării. Îmi aduc aminte că înotam din răsputeri în apele învolburate, în căutarea ei, îmboldit de sminteala unei fericiri debordante şi de angoasa de a nu o pierde şi că, la un moment, aproape că mă sufocam de nelinişte. Füsun fusese luată şi purtată hăt departe de curentul Bosforului! În clipa aceea îmi doream şi eu să mor odată cu ea - să mor pe dată! În vremea aceasta, vâltorile poznaşe ale Bosforului s-au despicat brusc şi am văzut-o pe Füsun in faţa mea. Gâfâiam amândoi de zor. Ne- am zâmbit ca nişte îndrăgostiţi fericiţi. Dar ori de câte ori incercam să mă apropii de ea ca s-o ating, s-o sărut, se bosumfla ca o fată mare, virtuoasă şi se îndepărta ĭnotând pe burtă, distantă, fără a mai cocheta în vreun fel. Eu o urmam, înotând în acelaşi stil. In timpul acesta, contemplam salturile pe care le făceau în apă picioarele ei încântătoare şi-i priveam rotunjimile fermecătoare ale coapselor. După multă vreme, am simţit că înaintaserăm simţitor în largul mării.

         - Ajunge! am spus eu. Nu mai fugi de mine, pentru că prin zona asta încep curenţii. Au să ne ia cu ei şi-o să murim amândoi.

         Odată întors cu spatele, m-am înspăimântat văzând cât de mult înaintaserăm în mare. Ne aflam în buricul oraşului. Golful de la Tarabya, Restaurantul Tihna, la care obişnuiam să ne ducem cândva împreună, celelalte restaurante, hotelul Tarabya, maşinile care înaintau, şerpuind, pe şoseaua de coastă, maxi-taxiurile, autobuzele roşii, colinele din spatele

lor, bidonvilurile de pe pantele de la Büyükdere – întregul oraş, cu alte cuvinte -, toate se îndepărtaseră binişor de noi.

         Aveam senzaţia că-mi contemplam întreaga viaţă trecută, nu doar Bosforul şi oraşul, ca pe o vastă miniatură. Distanţarea de oraş şi de propriul meu trecut avea ceva de vis. Sentimentul că mă aflam în inima urbei şi în apele Bosforului, dar, totuşi, atât de departe de Füsun şi de toată lumea, era la fel de înfricoşător ca moartea. Füsun a scos un ţipăt uşor, dezorientată de un val destul de mare plămădit de marea agitată, apoi m-a prins cu unul dintre braţe de gât şi de umăr, pentru a se ţine de mine. Ştiam acum foarte bine că n-aveam să mă mai despart de ea până la moarte.

         Îndată după această atingere ca de foc - poate fi numită şi îmbrãţişare -, Füsun s-a desprins, sub pretextul unui şlep încărcat cu cărbune care se apropia de noi. lnota foarte frumos şi foarte repede, aşa încât am făcut eforturi s-o ajung din urmă. Când am urcat pe ţărm, s-a îndepărtat de mine şi s-a dus la cabină, ca să se imbrace. Nu mai eram nicidecum

ca doi iubiţi care nu se ruşinează de trupurile lor. Dimpotrivă, eram ruşinoşi, tăcuţi şi timizi, ca doi tineri cărora le-au făcut cunoştinţă familiile lor cu gândul de a-i căsători, şi nu

ne puteam privi unul altuia trupurile.

         Urmând stăruitor cursurile de conducere şi, uneori, şofând prin oraş, Füsun a învăţat să conducă destul de bine. Dar tot n-a reuşit să ia examenul, care a avut loc la începutul lunii

august

         - Am picat, dar las-o baltă, să nu ne sinchisim de netrebnicii ăştia! a spus ea. Mergem la mare ?

         - Mergem.

         Am plecat cu maşina din zona în care se desfăşurase examenul, la fel ca foarte mulţi aspiranţi la carnetul de şofer care veniseră însoţiţi de prieteni, de parcă ar fi plecat la

armată, făcuseră fotografii şi apoi dăduseră greş, iar în timpul acesta Füsun fuma şi claxona cu îndrăzneală. (Ducându-mă acolo peste ani de zile, aveam să constat că dealurile acelea

odinioară golaşe, mizere, pline de gunoaie ajunseseră să fie înţesate de reşedinţe de lux, înzestrate cu bazine de înot.) Am continuat lecţiile din parcul Yildiz până la sfârşitul verii,

însă permisul de conducere constituia acum un simplu pretext pentru a ne întâlni şi a merge împreună la mare sau la restaurant. De câteva ori am închiriat o barcă la debarcaderul din Bebek şi ne-am dus undeva departe, în larg, vâslind împreună printre meduze şi pete de motorină, iar apoi am intrat în mare, luptându-ne cu fluxul apei. Pentru a nu fi târâţi de el, unul dintre noi se ţinea de barcă, iar celălalt îl apuca de mână. Îmi plăcea foarte mult să închiriem bărci de la Bebek, pentru voluptatea de a o ţine de mână pe Füsun.

         Nu ne trăiam iubirea, care înflorise după opt ani, cu patimă, ci cu prudenţă, ca pe o prietenie obosită. Ceea ce înduraserăm de-a lungul celor opt ani împinsese dragostea

pe care o purtam în suflete undeva în adâncuri. Îi simţeam prezenţa chiar şi atunci când eram cel mai puţin preocupaţi de ea, dar vedeam că Füsun nu voia deloc să se expună pericolului unei apropieri mai trainice înainte de a ne căsători, aşa încât mă împotriveam şi eu dorinţei de a o îmbrăţişa, de a o săruta, care mă stăpânea neîncetat. Începusem să cred că sexul practicat cu nechibzuinţă înainte de căsătorie nu le aducea mai târziu fericire în căsnicie celor care nu-şi ţineau firea, ba dimpotrivă, genera deziluzie şi plictis. Ajunsesem chiar să consider că prieteni precum Hilmi Bastardul, Tayfun, Mehmet, pe care-i vedeam din când în când pe ici, pe colo, care frecventau casele de randevu şi care se lăudau cu pornirile lor de fustangii erau întrucâtva nevolnici. Îmi imaginam că, după ce aveam să mă căsătoresc cu Füsun, aveam să-mi dau uitării ideile fixe şi aveam să-mi îmbrăţişez, fericit şi matur, toţi prietenii şi toţi cunoscuții din cercul pe care-1 frecventam pe vremuri.

         La sfârşitul verii, Füsun a susţinut din nou examenul de traseu, cu aceeaşi comisie, şi a picat iarăşi. La fel ca de fiecare dată, a fost obsedată, o vreme, de binecunoscutele prejudecăţi ale bărbaţilor cu privire la femeile care şofau prin Istanbul. Când venea vorba despre acest subiect, pe chipul ei se ivea aceeaşi