care, în alte condiţii, ar fi privit inevitabila bătălie doar ca pe o neplăcere de proporţii mai mari… al cărei rezultat urma să fie, probabil, înlocuirea unui stăpân cu altul. Sardaukarii au recrutat în favoarea noastră, Stilgar.

  — Orăşenii par, într-adevăr, destul de înverşunaţi, admise Stilgar.

  — Ura lor este proaspătă şi acută, întări Paul. Iată de ce-i folosim ca trupe de şoc.

  — Vor suferi însă pierderi enorme, rosti Gumey.

  Stilgar încuviinţă cu o mişcare a capului.

  — Oamenii din vale ştiu ce-i aşteaptă, spuse Paul. I-am avertizat. Dar ei mai ştiu că fiecare sardaukar pe care-l ucide va fi unul mai puţin contra noastră. Pentru că, vedeţi voi, oamenii din vale au acum pentru ce să-şi dea viaţa. Au descoperit că sunt un popor. S-au deşteptat.

  Santinela care veghea la telescop scoase o exclamaţie înfundată. Paul se repezi la gura faliei, întrebă:

  — Ceva nou în bazin?

  — Vânzoleală mare, Muad'Dib, şuieră santinela. În preajma monstrului de metal în formă de cort. Dinspre Bordura de Vest şi-a făcut apariţia un vehicul de suprafaţă. Parcă s-ar fi năpustit un şoim asupra unui cuib de potârnichi de stâncă.

  — Au luat legătura cu prizonierii noştri sardaukari, spuse Paul.

  — Au împrejmuit cu un scut defensiv întregul teren de debarcare, continuă santinela. Aerul tremură până dincolo de zona silozurilor în care-şi ţin mirodenia.

  — Acum au aflat cu cine au de-a face, mârâi Gumey. Să tremure lighioanele de Harkonneni şi să-şi muşte mâinile la gândul că mai trăieşte un Atreides.

  Paul îi spuse fedaykinului de la telescop:

  — Stai cu ochii pe catargul de pavilion al navei Împăratului. Dacă arborează culorile mele…

  — Fii sigur că n-o vor face, zise Stilgar.

  Paul observă expresia nedumerită a lui Stilgar. Îi explică:

  — Dacă Împăratul îmi acceptă revendicările, trebuie să semnalizeze restaurând pe Arrakis steagul Atreizilor. În cazul ăsta, vom aplica planul al doilea şi nu-i vom ataca decât pe Harkonneni. Sardaukarii vor sta de-o parte şi ne vor lăsa să ne răfuim între noi.

  — Nu mă prea pricep la treburi dintr-astea care se fac pe alte lumi, spuse Stilgar. Am auzit de ele dar nu-mi vine-a crede că…

  — Nu-i nevoie să te pricepi ca să ştii ce vor face, îl întrerupse Gumey.

  — Înalţă un steag nou pe nava cea mare, anunţă santinela. Un steag galben… cu un cerc negru şi roşu în mijloc.

  — Subtilă soluţie, murmură Paul. Steagul Companiei CHOAM.

  — Acelaşi steag l-au arborat şi navele celelalte, urmă fedaykinul.

  — Nu pricep, făcu Stilgar.

  — O soluţie subtilă, într-adevăr, i se adresă Gumey şi-i explică: Dacă Împăratul ar fi înălţat steagul Atreides, ar fi fost nevoit să respecte toate consecinţele acestei decizii. Sunt prea mulţi martori. Dacă ridică pe catargul său baniera Harkonnen, însemna că ne declară făţiş război. Dar nu! El arborează zdreanţă CHOAM-ului. Gumey îşi aţinti degetul către cer. Le-arată celor de colo unde-i profitul. Le dă de-nţeles că nu-i pasă dacă pe Arrakis domneşte un Atreides sau altcineva.

  — Când va atinge furtuna Scutul? Întrebă Paul.

  Stilgar se depărtă, vorbi cu unul din fedaykinii de lângă instalaţia de radio. După câteva clipe se întoarse, spuse:

  — Foarte curând, Muad'Dib. Mai curând decât ne aşteptam. Şi-i o stră-străbunică de furtună… Poate chiar mai năprasnică decât doreai!

  — E furtuna mea, rosti Paul şi observă veneraţia întipărită pe chipurile fedaykinilor care îl ascultau. Nici dac-ar zgudui lumea-ntreagă, n-ar putea fi mai năprasnică decât mi-o doresc eu. Va izbi Scutul din plin?

  — Destul ca să nu se poată face deosebire, răspunse Stilgar.

  Din tunelul care cobora în bazin se ivi un curier.

  — Sardaukarii şi patrulele Harkonnen se repliază, Muad'Dib, vesti omul.

  — Îşi dau seama că nisipul pe care-l va aduce furtuna va reduce la zero vizibilitatea în interiorul bazinului, spuse Stilgar. Îşi închipuie că şi noi vom fi la anaghie.

  — Atrage-le atenţia trăgătorilor noştri să-şi fixeze bine ţintele înainte de pierderea vizibilităţii, ordonă Paul. Să zdrobească nasul fiecărei nave din vale, de îndată ce furtuna va fi neutralizat scuturile.

  Se apropie de peretele stâncii, dădu la o parte un colţ al copertinei de camuflaj şi cercetă văzduhul. Pe cerul întunecat goneau deja vârtejuri lungi de nisip spulberat. Trase la loc prelata, spuse:

  — Oamenii noştri pot începe să coboare, Stil.

  — Nu vii cu noi? Întrebă Stilgar.

  — Am să mai aştept puţin aici, împreună cu fedaykinii.

  Stilgar ridică din umeri, apoi, aruncându-i o privire cu înţeles lui Gumey, se îndreptă spre gura tunelului, dispărând în întuneric.

  — Gumey, las în seama ta declanşarea exploziei care va sparge faleza Scutului, spuse Paul. Ai să te descurci?

  — Ba bine că nu!

  Paul îi făcu semn unui locotenent fedaykin, ordonă:

  — Otheym să înceapă evacuarea patrulelor de pază din zona exploziei. Să nu mai rămână nimeni acolo până după impactul furtunii.

  Omul se înclină scurt, dispăru după Stilgar.

  Gumey se apropie de falia din stâncă, îi spuse fedaykinului de la telescop:

  — Fii atent la peretele sudic. Va rămâne descoperit până în clipa în care-l vom arunca în aer.

  — Trimite un cielago cu semnalul orei exacte, ordonă Paul.

  — Nişte vehicule se îndreaptă chiar acum spre peretele sudic, anunţă omul de la telescop. Au încercat să tragă cu proiectile de încercare. Ai noştri folosesc scuturile individuale, aşa cum ai ordonat. Aha! Maşinile s-au oprit.

  În tăcerea care se lăsă brusc, Paul auzi demonii vântului urlând deasupra stâncilor – avangarda furtunii. O ploaie măruntă de nisip se revărsă prin crăpăturile copertinei. Apoi, o rafală turbată izbi prelata şi-o smulse cu totul.

  Paul le făcu semn fedaykinilor să se adăpostească, alergă la oamenii de la instalaţia radio, urmat de Gumey. Paul se ghemui lângă transmisionişti.

  Unul din ei spuse:

  — O stră-stră-strabunică de furtună, Muad'Dib!