— Gumey, să fie evacuaţi observatorii de pe peretele sudic. Trebui să repete ordinul, strigând ca să acopere urletul crescând al furtunii.

  Gumey dispăru în tunel.

  Paul îşi ajustă obrăzarul, îşi strânse mai tare gluga distraiului.

  Gumey reapăru.

  Paul îi atinse umărul, îi arătă declanşatorul instalat la gura tunelului, în spatele transmisionistilor. Gumey se chirci lângă dispozitiv, rămase nemişcat, cu o mână pe mânerul de comandă, cu ochii la Paul.

  — Nu mai recepţionăm nici un mesaj, anunţă unul dintre transmisionişti. Paraziţii acoperă totul.

  Paul dădu din cap, fără să-şi ia ochii de la cadranul cronografului de pe panoul instalaţiei. După o clipă, îi aruncă o privire rapidă lui Gumey, îşi ridică mâna, reveni la cadran. Acul se târa pe ultimul arc de cerc.

  — Acum! Strigă Paul şi-şi coborî fulgerător braţul.

  Gumey apăsă mânerul declanşatorului.

  Li se păru că trece o secundă întreagă până ce simţiră cutremurul stâncii de sub ei. Un tunet prelung se adăugă urletului furtunii.

  Fedaykinul de la telescop apăru lângă Paul cu instrumentul sub braţ.

  — Scutul a fost spart, Muad'Dib! Raportă el. Furtuna izbeşte în plin bazinul şi artileriştii noştri au deschis focul.

  Vreme de-o clipă, Paul îşi imagină uraganul care mătura suprafaţa bazinului, sarcina electrostatică a zidului de nisip distrugând scuturile defensive din tabăra inamicului.

  — Furtuna! Strigă cineva. Să ne adăpostim, Muad'Dib!

  Paul îşi veni în fire, simţi pe pielea descoperită a obrajilor arsura acelor de nisip. Am intrat în horă, gândi. Cuprinse cu braţul umerii unuia dintre transmisionişti, îi strigă la ureche:

  — Lăsaţi echipamentul aici! Mai avem o instalaţie-n tunel. Apoi se simţi tras înapoi, înconjurat de trupurile protectoare ale fedaykinilor. Se strecurară cu toţii în interiorul tunelului, merseră un moment prin galeria în care vuietul furtunii de afară răzbătea înfundat, dădură un colţ, pătrunseră într-o încăpere mică, cu tavanul iluminat de licurigloburi şi din care se deschidea alt tunel.

  În grotă se afla un transmisionist cu aparatele sale.

  — O grămadă de paraziţi, se plânse omul.

  O pală de vânt învârtejind fire mărunte de nisip pătrunse în încăpere.

  — Etanşaţi tunelul! Strigă Paul.

  Ordinul fu executat cu repeziciune. Apoi se lăsă o tăcere încordată.

  — Galeria care coboară în bazin e accesibilă? Întrebă Paul.

  Un fedaykin dispăru în goană să controleze, se întoarse, raportă:

  — Explozia a provocat câteva prăbuşiri, dar tehnicienii spun că se va putea trece. Au început să cureţe locul cu laserele.

  — Du-te şi spune-le să-l cureţe cu mâinile! Porunci Paul. La capătul celălalt mai sunt încă scuturi active!

  — Se lucrează cu grijă, Muad'Dib, îl asigură omul, dar se duse totuşi să transmită ordinul.

  Transmisioniştii de afară trecură pe lângă el, cărându-şi în spate echipamentul.

  — Le-am spus şi eu să-şi abandoneze aparatele, bombăni unul din fedaykini.

  — Oamenii sunt în clipa asta mai preţiosi decât aparatele, zise Paul. În curând, vom avea mai multe aparate decât ne trebuie, sau nu vom mai avea nevoie de niciunul.

  Gumey îşi făcu loc lângă el, spuse:

  — Cei de jos raportează că au curăţat galeria. Cred totuşi că ne aflăm prea aproape de suprafaţă, Domnia-Ta. Dacă Harkonnenii ripostează cu un contraatac…

  — Harkonnenii nu mai sunt în stare de riposte, il întrerupse Paul. În momentul ăsta, şi-au dat probabil seama c-au rămas fără scuturi defensive şi că nu mai pot părăsi Arrakisul.

  — Atunci… noul post de comandă e pregătit, Domnia-Ta.

  — Nu va mai fi nevoie de mine la postul de comandă, replică Paul. Planul se desfăşoară bine şi fără intervenţia mea. Trebuie să aşteptăm ca…

  — Recepţionez un mesaj, Muad'Dib, anunţă transmisionistul. Îşi scutură înciudat capul, apăsându-şi pe ureche una din căşti, mormăi: E plin de paraziţi! Începu să scrie repede pe un blocnotes, clătinând din cap, aşteptând, scriind… asteptând.

  Paul se apropie de el şi feadykinii se traseră la o parte, făcându-i loc. Îşi aruncă privirea pe foaia de hârtie, citi: „Raid… Sietch Tabr… capturat… Alia… familiile celor… masacrate… l-au… fiul lui Muad'Dib”.

  Din nou, transmisionistul îşi scutură capul.

  — Mesajul e trunchiat, spuse repede Gumey. Din cauza paraziţilor. N-ai de unde să ştii dacă…

  — Fiul meu e mort, rosti Paul şi ştiu instantaneu că ceea ce spusese era adevărat. Fiul meu e mort… şi Alia e prizonieră… ostatică.

  Îşi simţi sufletul pustiu, trupul o carapace fără nici o emoţie. Tot ce atingea se transforma în moarte şi durere. Era ca o boală, ca o lepră care ameninţa să cuprindă tot universul.

  Simţi în el o înţelepciune de om bătrân, acumulată din experienţele nenumărate ale nenumăratelor vieţi posibile. I se păru că ceva, în interiorul fiinţei lui, râde şi-şi freacă mâinile.

  Şi Paul gândi: Cât de puţine lucruri cunoaşte universul despre natura adevăratei cruzimi!

 Chapter 10

  Iar Muad'Dib stătu dinaintea lor şi spuse: „Noi credem că prizoniera e moartă, dar ea trăieşte. Căci sămânţa ei este sămânţa mea şi glasul ei este glasul meu. Şi ea vede dincolo de hotarele cele mai îndepărtate ale posibilului. Da, datorită mie, ea vede şi în văile neştiutului”.

  Fragment din Deşteptarea Arrakisului de prinţesa Irulan.

  Baronul Vladimir Harkonnen aştepta smerit în camera imperială de audienţe – selamlikul oval din campamentul Împăratului Padisah. Când intrase, examinase pe furiş încăperea cu pereţi metalici şi pe cei prezenţi – noukerii, pajii, gărzile, sardaukarii din Corpul de Gardă, stând în poziţie de repaus, cu spatele la pereţii a căror unică ornamentaţie o constituiau steagurile însângerate şi zdrenţuite capturate în bătălii.

  Dinspre culoarul din dreapta se auziră voci:

  — Loc! Faceţi loc Persoanei Regale!

  Împăratul Padişah Shaddam IV îşi făcu apariţia la capătul culoarului, păşind în camera de audienţe urmat de suita sa. Se opri, apoi şi aşteptă să i se aducă tronul, ignorându-l pe Baron, aparent ignorându-i pe toţi cei de faţă.