interveneau în ecuatie nu numai gurile și limbile noastre umede, care se îmbărbătau una pe alta, ci și amintirile. În vreme ce ne sărutam astfel, o sărutam mai întâi pe Füsun cea reală, apoi o sărutam pe Füsun, cea din amintirile mele, apoi deschideam o clipă ochii îi închideam la loc şi o sărutam pe acea Füsun pe care o văzusem cu puţin timp înainte, şi pe Füsun cea din amintirile mele, dar, după o vreme, în aceste amintiri interveneau şi alte femei, care-i semănau, şi le sărutam şi pe ele, iar apoi mă socoteam şi mai bărbat pentru că mă sărutasem concomitent cu o pleiadă de, femei şi, de data aceasta, când o sărutam, o sărutam de parcă ar fi fost altcineva, iar plăcerea, starea de confuzie şi nenumăratele gânduri pe care mi le stârneau mişcările gurii ei de copil, buzele mari şi limba pofticioasă, jucăuşă (,,este o copilă“, spunea un gând, ,,da, o copilă foarte femeie“, afirma un alt gând) deveneau din ce în ce mai intense, îngemănându-se cu toate acele persoane in care ma preschimbasem în timp ce o sărutam pe ea şi cu toate acele Füsun care prinseseră viaţă în amintirile mele când mă săruta ea. In aceste săruturi iniţiale, prelungi, în aceste ritualuri şi amănunte ale dragostei noastre, care urmau să evolueze apoi treptat, întrezăream primele semne ale unei noi forme de cunoaştere şi o poartă de rai deschisă, care ţi-e rareori hărăzită pe lumea aceasta. Părea că, odată cu săruturile, în faţa noastră se dădeau în lături nu numai porţile unei dorinţe pur trupeşti şi ale unei senzualităţi din ce în ce mai fierbinţi, ci şi un Timp vast, întins, uriaş care ne purta dincolo de după-amiaza de primăvară în care ne găseam.

         Oare m-aş fi putut îndrăgosti de ea? Încercam o fericire profundă şi eram stăpânit de nelinişte. Deduceam, după confuzia care mă stăpânea, că sufletul meu ar fi putut rămâne

prins între primejdia de a lua în serios acel sentiment și mojicia de a o trata superficial. În seara aceea au venit la noi la cină, ca să-i vadă pe părinţii mei, Osman, soţia lui, Berrin,

şi copiii lor. Îmi amintesc că la masă îmi veneau din când în când în minte Füsun şi săruturile pe care le schimbasem cu ea.

         A doua zi, la prânz, m-am dus singur la cinematograf. Nu intentionam deloc să văd vreun film, dar simţeam că n-aş fi putut să iau, ca de obicei, masa de prânz, la restaurantul,

companiei din Pangalti, alături de bătrânii contabili ai Satsatului şi de secretarele grase şi afectuoase cărora le plăcea să-mi amintească mereu ce copil dulce fusesem cândva;

voiam să fiu singur. Mi-ar fi fost greu ca, în vreme ce mâncam, glumind zgomotos cu funcţionarii mei, faţă de care mă străduiam să joc atât rolul camaradului, cât şi rolul ,,directo-

rului modest“, să mă gândesc la Füsun, la săruturile noastre și să aştept să se facă mai repede ora două.

         Şi in filmul la care am intrat, luându-mă după anunţul privitor lan săptămâna Hitchcock, pe care-l văzusem în timp ce pășeam cufundat în gânduri, cu ochii la vitrine, pe bulevardul

Republicii din Osmanbey, exista o scenă cu un sărut în care juca Grace Kelly. Fie ca tigara pe care am fumat-o în pauza de cinci minute, ciocolata la gheaţă „Alaska Frigo“, pe care

aveam s-o redescopăr peste ani şi s-o aşez în muzeul meu, ca să le evoce pe casnicele şi pe elevii leneşi, chiulangii, care veneau la matineul de la prânz, precum şi lanterna plasatoarei

să semnaleze că la cinematograf mi-am amintit de nevoia de singurătate şi de dorinţa de a rnă săruta cu cineva, pe care le încercasem în anii maturităţii. Imi plăceau răcoarea cinema-

tografului în căldura primăverii, aerul greu, cu iz de mucegai, șoaptele câtorva cinefili entuziaşti, aşa cum îmi plăcea să contemplu, cufundat în visare, umbrele cuibărite prin colţurile cortinei grele de catifea şi ungherele întunecoase, iar conştiinţa faptului că urma să mă văd în curând cu Füsun îmi copleşea sufletul de fericire. Îmi amintesc că, după ce am ieşit de la cinematograf, mă gândeam, în timp ce străbăteam labirintul străzilor lăturalnice din Osmanbey, printre magazine cu pânzeturi, cafenele, fierării, călcătorii de cămăşi, îndrep-

tându-mă spre bulevardul Teşvikiye, locul nostru de întâlnire, că ceea ce urma trebuia să fie ultima noastră întâlnire.

         La început mă străduiam, plin de seriozitate, s-o învăţ matematică. Simţeam că părul ei revărsat pe hârtie, mâna care se plimba, vioaie, pe masă, buzele roz între care se strecura, ca sfârcul unui sân, guma din capătul creionului, pe care-l rodea îndelung, braţul gol, care atingea, la răstimpurí, brațul meu gol îmi luau minţile, dar mă stăpâneam. Când începea să rezolve câte o ecuaţie, pe chipul ei se ivea o expresie de mândrie ; pufăia din ţigară, suflând repede fumul drept inainte (uneori, chiar în faţa mea), şi, în vreme ce mă privea cu coada ochiului, ca să vadă dacă-mi dădeam seama cât de repede triumfa, făcea câte o greşeală de adunare şi strica totul. Văzând că rezultatul la care ajunsese nu corespundea nici uneia dintre variantele a, b, c, d şi e se întrista, pentru ca mai apoi să se îngrijoreze şi să găsească scuze de

genul ,,n~am făcut-o din prostie, ci din neatentie . Ii spuneam atotştiutor, ca să nu i se mai întâmple şi altă dată, că atenţia făcea şi ea parte din inteligenţă, apoi contemplam vârful

ager al creionului care înainta, ţopãind, pe hârtie, asemenea ciocului impetuos al unei vrăbii flămânde, încercând să rezolve o nouă problemă. Eram impresionat de modul în care simplifica, tăcută şi iscusită, vreo relaţie de egalitate, jucându-se cu şuviţele de păr, şi urmăream cu nelinişte, cum creşteau în mine aceeaşi stare de nerăbdare şi de stinghereală dintotdeauna. Atunci prindeam să ne sărutăm şi, după ce ne sărutam îndelung, făceam dragoste. În vreme ce ne iubeam, simţeam povara unor lucruri precum virginitatea, ruşinea, vinovăţia şi ne dădeam seama de aceasta după gesturile fiecăruia dintre noi. Dar vedeam, de asemenea, după ochii ei, că Füsun se bucura de sexualitate şi că era fascinată de emoţia de a descoperi, în cele din urmă,