propria locuinţă. Materialele sofalei şi scaunelor tapiţate erau ceva mai groase şi mai de soi; picioarele mesei nu erau drepte ca acelea de-acasă, ci subţiri şi curbate, cu o mică sculptură în lemn în partea de jos. Patul, situat într-un alcov din capătul îndepărtat al încăperii, era acoperit cu o cuvertură splendidă, cu broderii complicate pe întreaga ei suprafaţă.

Însă diferenţa cea mai mare privea cărţile. Acasă la Jonas se găseau cuvenitele volume de interes general pe care le avea fiecare gospodărie: un dicţionar şi marea carte a comunităţii, un volum gros, care conţinea prezentarea fiecărui birou, a fiecărei fabrici, clădiri şi comisii. Plus Regulamentul, bineînţeles.

Aceste cărţi erau singurele pe care le văzuse Jonas. Nu ştia că existau şi altele.

Însă pereţii acestei încăperi erau acoperiţi în întregime de biblioteci ticsite, care ajungeau până-n tavan. Probabil că erau sute – sau poate chiar mii – de cărţi cu titlurile scrise cu litere strălucitoare, în relief.

Jonas se zgâi la ele. Nu-şi putea închipui ce cuprindeau miile acelea de pagini. Să fi fost oare alte reguli, în afara celor după care era condusă comunitatea? Să fi fost alte descrieri ale birourilor, fabricilor şi comisiilor?

Avu timp doar o secundă să privească în jur, fiindcă îşi dădu seama că bărbatul aşezat pe un scaun lângă masă îl urmărea cu privirea. Jonas înaintă grăbit, se opri în faţa bărbatului, se înclină uşor şi spuse:

— Eu sunt Jonas.

— Ştiu. Bine-ai venit, Primitor al Memoriei.

Jonas îl recunoscu pe bărbat. Era Vârstnicul care păruse detaşat de ceilalţi în timpul Ceremoniei, cu toate că fusese îmbrăcat cu aceleaşi haine speciale pe care le purtau doar Vârstnicii.

Jonas se fâstâci uitându-se în ochii aceia de culoare deschisă care erau la fel cu ai lui.

— Domnule, te rog să mă ierţi pentru neputinţa de-a înţelege…

Aşteptă, însă bărbatul nu-i răspunse prin formula standard de acceptare a scuzelor.

După o clipă, Jonas continuă.

— Dar am crezut – vreau să spun, cred, se corectă el, amintindu-şi că dacă exista un moment în care exprimarea corectă era capitală, acesta era momentul, în prezenţa acestui om, că tu eşti Primitorul de Memorie. Eu sunt doar – mă rog, mi s-a dat o Însărcinare, adică am fost ales, ieri. Nu sunt absolut nimic. Nu încă.

Bărbatul îl privi gânditor, fără să scoată un cuvânt. Era o privire în care se-adunau interesul, curiozitatea, preocuparea şi poate chiar un strop de compasiune.

În cele din urmă, bărbatul vorbi.

— Începând de azi, din clipa asta, cel puţin pentru mine, tu eşti Primitorul. Eu am fost vreme-ndelungată. Foarte, foarte îndelungată. Îţi dai seama şi singur, nu?

Jonas încuviinţă din cap. Bărbatul avea pielea zbârcită, iar ochii lui, deşi pătrunzători prin lumina lor neobişnuită, păreau obosiţi. Carnea din jurul lor se învineţise în cearcăne rotunde.

— Îmi dau seama că eşti foarte bătrân, răspunse Jonas respectuos.

Bătrânilor li se arăta întotdeauna cel mai profund respect.

Bărbatul zâmbi. Îşi atinse carnea lăsată de pe chip cu un aer amuzat.

— De fapt, nu sunt chiar atât de bătrân pe cât par, îi zise el lui Jonas. Slujba asta m-a-mbătrânit. Ştiu că arăt de parc-ar trebui să fiu programat azi-mâine pentru punerea pe liber. Însă în realitate mi-a rămas destul de mult. Oricum, m-am bucurat când te-au ales. Le-a trebuit ceva timp. Eşecul alegerii trecute s-a produs acum zece ani, iar energia mea începe să scadă. Am nevoie de toată puterea pentru pregătirea ta. Avem de îndeplinit o muncă grea şi dureroasă, noi doi. Te rog, aşază-te, adăugă el, făcând semn spre scaunul din apropiere.

Jonas se instală pe scaunul pe care se găsea o pernă moale. Bărbatul închise ochii şi vorbi mai departe.

— Când am devenit Doişpear, am fost ales, la fel ca tine. Şi eram la fel de îngrozit cum sunt sigur că eşti şi tu acum.

Deschise ochii pentru o clipă şi se uită fix la Jonas, care dădu din cap. Ochii bătrânului se închiseră la loc.

— Am venit chiar aici, în camera asta, să-mi încep pregătirea. A trecut foarte mult de-atunci. Primitorul de dinainte mi s-a părut la fel de bătrân cum îţi par eu ţie. Şi era la fel de obosit cum sunt eu astăzi.

Se aplecă dintr-odată în faţă, deschise ochii şi zise:

— Poţi să pui întrebări. Am foarte puţină experienţă în ceea ce priveşte prezentarea procesului. Şi e interzis să vorbeşti despre el.

— Ştiu, domnule. Am citit instrucţiunile, spuse Jonas.

— Aşa că s-ar putea să omit să lămuresc lucrurile aşa cum s-ar cuveni, chicoti bărbatul. Slujba mea e importantă şi se bucură de-o preţuire enormă. Dar asta nu înseamnă că sunt perfect, iar când am încercat în trecut să pregătesc un succesor, am dat greş. Te rog să pui orice întrebări ţi-ar putea fi de folos.

În mintea lui, Jonas avea întrebări. O mie. Un milion de întrebări. La fel de multe câte cărţi acopereau pereţii. Dar nu puse niciuna – nu încă.

Bărbatul oftă, părând să-şi pună ordine-n gânduri. Pe urmă vorbi din nou.

— Simplu spus, zise el, deşi nu e câtuşi de puţin simplu, slujba mea înseamnă să-ţi transmit toate amintirile pe care le-am strâns în mine. Amintirile trecutului.

— Domnule, zise Jonas şovăind, m-ar interesa foarte mult să-ţi aud povestea vieţii şi să ascult cum îţi depeni amintirile. Îmi cer iertare pentru întrerupere, adăugă el repede.

Bărbatul gesticulă nerăbdător cu mâna.

— Fără scuze în camera asta. N-avem timp.

— Ei bine, continuă Jonas, dându-şi seama stânjenit c-ar putea să-l întrerupă din nou, chiar mă interesează, nici nu poate fi altfel. Dar nu prea înţeleg de ce-i atât de important. Aş putea să-ndeplinesc o muncă de adult în comunitate, iar în pauze aş putea să vin să-ţi ascult poveştile din copilărie. Mi-ar plăcea s-o fac. De fapt, adăugă el, am făcut-o deja, în Casa Bătrânilor. Bătrânilor le place să vorbească despre copilărie şi e întotdeauna interesant să-i asculţi.

Bărbatul clătină din cap.

— Nu, nu, spuse el. Nu m-am făcut înţeles. Nu-i vorba de trecutul meu şi de copilăria mea, nu pe ele trebuie să ţi le transmit.

Se lăsă pe spate, rezemându-şi capul de spătarul scaunului tapiţat.

— E vorba de amintirile întregii lumi, spuse el cu un oftat. De dinaintea ta, de dinaintea mea, de dinaintea Primitorului precedent şi a generaţiilor de până la el.

Jonas se încruntă.

— Ale întregii lumi? întrebă