stârni o deosebită vâlvă. Nimeni până la el nu cercetase mai amănunţit şi n-adusese o contribuţie mai personală în studiul nevrozelor. Dar profesorii examinatori contestară unele susţineri ale candidatului şi astfel se iscă o discuţie în contradictoriu care ţinu câteva ore, încât decanul facultăţii, un om cu bun simţ mirat de bagajul de cunoştinţe al doctorandului, determină comisia să-i dea drumul cu nota limită. În schimb, Radu Şteflea obţinu magna cum laude.

Îndată ce căpăta libera practică, fu numit medic la spitalul din Dobrosloveni, un sat înstărit din judeţul Argeş. Acolo rămase  mai mult de un an, îi plăceau oamenii, locurile, un singur lucru nu-i plăcea: n-avea lumină electrică. Nu râvnea distracţiile oraşului, teatru, cinema, sau baruri, astea le considera plăceri vulgare, dar se obişnuise a citi la lumina unui bec pe care îl stingi cu o mişcare reflexă când pleoapele se lasă uşor pe ochii obosiţi… Se împăcă şi cu lampa de petrol, era aici doar în trecere, provizoratul acesta n-avea să dureze o veşnicie. Altul era visul cu care ţinea să-şi legitimeze existenţa. Câtă dreptate avusese doctorul Stroia! Da, trebuia să plece în Indii ca să-şi apropie ştiinţa sufletului, ştiinţă unică pe care spiritualitatea acelei misterioase ţări o dobândise în câteva milenii şi o păstra ascunsă ca pe o comoară. Înainte, însă, de a ajunge acolo avea neapărată nevoie să afle tot ceea ce acumulase experienţa Europei.

De curând, i se părea că dăduse peste o formulă mai eficace decât cele obişnuite în ceea ce priveşte vindecarea psihozelor în genere. În cazurile când sugestia, fie hipnotică, fie în stare de veghe, din metoda psihoterapici lui Dubois, nu tămăduia, cauzele determinante necedând, atunci se cerea un tratament psihanalitic. Aceasta, din asociaţie în asociaţie, cobora până la accidentul traumatic primar, îl reactiva, aducându-l în planul conştient. Şi era de ajuns ca pacientul să-şi dea seama de adevărata pricină a bolii, pentru ca simptomele să dispară. Cazul unei femei apucată în fiecare dimineaţă la oră fixă de o tuse spasmodică, citat de marele Bernheim, era cât se poate de concludent.

Aşadar, trebuie mai întâi să meargă la Viena să lucreze măcar un semestru cu profesorul Brundi sau chiar cu Freud, apoi în Franţa, pentru a lua contact cu şcoala de la Salpètrière a lui Charcot, cea de la Nancy a lui Bernheim şi chiar să treacă oceanul, ca să-şi dea seama ce e cu miraculoasele transplantări de organe ale savantului Carrel şi ale altora de la Institutul Rockefeller, în special Flexner. Şi abia după aceea, înarmat cu observaţiile şi experienţele dobândite, să ia drumul Indiei, pentru experienţa decisivă.

Acest plan măreţ, care-i cerea pe puţin zece ani din viaţă, clădit pe coordonate posibile, era perfect realizabil, şi dacă rezultatul se dovedea cel scontat, adică obţinerea acelui minus de durere în existenţa umană, faţa lumii s-ar fi schimbat. Avea douăzeci şi patru de ani, la treizeci şi patru ajungea un binefăcător al omenirii, pisc pe care vestitul Pasteur urcase mult mai târziu.

Şi-acum, hai, doctor Ilarie Magheru, porneşte pe drumul marelui tău vis. Să vedem cu ce? Îţi trebuie cel puţin trei sau patru sute de mii de lei. Cine îţi pune la dispoziţie atâta bănet?

Doctorul Stroia tot din pricina banilor renunţase la idealul său. Îi făgăduise să-l ajute, şi l-ar fi ajutat, dar făgăduiala nu se mai putea îndeplini, fiindcă el închisese ochii în Moldova anilor grei… Să ceară tatălui său? Exclus! Chiar dacă dispunea de câteva zeci de mii, încă nu i-ar fi dat măcar jumătate, căci era la mijloc şi soră-sa Mariana. De altfel, în ultimul an de învăţătură nu-i trimisese nicio lescaie, îl lăsase să se descurce singur cum o putea. Dac-ar lua o fată bogată? Chiar urâtă, ciumă, dar cu o zestre de câteva milioane? Sunt boieroaice de-astea destule, ar închide ochii şi… Nu, nu se poate, nu-i o soluţie. Să pleci cu asemenea povară în spinare, purtând-o pretutindeni unde nu trebuie, angajându-te în îndatoriri conjugale, având riscurile unei progenituri? Şi ce va face o sărmană femeie în India, unde zona sufletească a bărbatului va trebui ferită de orice atingere dăunătoare, condiţie absolut necesară instalării unei noi spiritualităţi? Din capul locului, experienţa ar fi sortită eşecului în asemenea caz… O bursă de stat e şi ea exclusă pentru raţiuni suficiente, nu se acordă decât pentru scopuri precise. Cât priveşte realizarea unor economii din salariul de medic, nici vorbă nu poate fi de aşa ceva. Chiar douăzeci de ani n-ar ajunge pentru a strânge suma de care avea nevoie.

Ce era de făcut? Nădăjduia totuşi într-o întâmplare – o cerească întâmplare – care să-i aducă miraculoasa soluţie. Uneori, se întreba mirat: de unde-i izvora încrederea aceea în necunoscut? Ce suport logic o ţinea pe picioare? Degeaba căuta desluşiri ca s-o legitimeze. Nu i se transmisese nimic, şi totuşi aidoma ca în fenomenul telepatic ştia brusc, fără să-şi dea seama cum, sau de unde îi venise ştirea.

„Aş fura la urma urmei dacă mi s-ar ivi un prilej bun. Şi mi-aş răscumpăra fapta cu vârf şi îndesat redând sănătatea bolnavilor incurabili, sănătate care nu se poate cumpăra cu tot aurul lumii”.

Era o învoială cu propria-i conştiinţă. Cu toată ispititoarea răsplată, gândul pornit pe acest drum iscodi cu repeziciune temeiuri ca să se ţină cât mai bine pe picioare, în definitiv, dacă prădezi pe un parazit putred de bogat ca să întorci în schimb o faptă bună, comiţi într-adevăr un delict? Legea ţine seama în primul rând de intenţia făptuitorului, dar în acest caz intenţia nu e numai negativă, ci şi pozitivă, ba chiar aspectul pozitiv copleşeşte pe cel negativ, de aceea orice conştiinţă omenească (deci şi a legiuitorului) ar aproba-o fără rezerve.

Raskolnikov, eroul lui Dostoievski, mersese şi mai departe. El admitea chiar să ucidă pe zgripţuroaica bătrână şi bogată ca s-o jefuiască şi astfel să-şi realizeze cu banii ei visul de a studia mai departe. Dar se prăbuşeşte, cu aripile frânte. De ce? Neprevăzutul îi scosese în cale o fiinţă inocentă, pe nepoata cămătăresei. N-avusese încotro, trebuise s-o omoare şi pe ea. Această nouă faptă, nepreparată şi neîncuviinţată de conştiinţă, iată ceea ce îi frânge