— Mda… nu prea face parte din lumea mea, Kate, spun pe cât de sec reuşesc.

  — Ce vrei să zici?

  — Haide, Kate, e evident.

  Mă întorc pe loc şi o văd cum stă în uşa bucătăriei.

  — Nu şi pentru mine, vine replica ei. Bun, are mai mulţi bani decât tine, dar, pe de altă parte, are mai mulţi bani decât majoritatea americanilor!

  — Kate, e…

  Ridic din umeri.

  — Ana! Pentru numele cerului… de câte ori trebuie să-ţi spun? Eşti cumplit de naivă, mă întrerupe ea.

  Oh, nu. Şi-a început iar tirada.

  — Kate, te rog. Trebuie să învăţ.

  I-am cam retezat-o şi o văd că se încruntă.

  — Vrei să citeşti articolul? L-am terminat. José a făcut nişte poze nemaipomenite.

  Chiar am nevoie de un element vizual care să-mi amintească de Christian Grey „Nu-te-vreau”?

  — Desigur.

  Ca prin farmec, reuşesc să-mi lipesc un zâmbet pe faţă şi mă duc spre laptop. Şi iată-l, uitându-se la mine, în alb-negru, uitându-se la mine şi constatând că nu-s acolo.

  Mă prefac că citesc articolul, tot timpul susţinându-i privirea cenuşie, cercetând fotografia ca să-mi dau seama de ce nu e bărbatul potrivit pentru mine – exact cuvintele pe care mi le-a spus el. Şi, dintr-odată, este foarte evident. Arată teribil, nemaipomenit de bine. Ne aflăm la poluri opuse şi facem parte din două lumi cât se poate de diferite. Am o viziune cu mine în rolul lui Icar zburând prea aproape de soare şi prăbuşindu-se ca urmare a acestei îndrăzneli. Cuvintele lui au logică. Nu e bărbatul potrivit pentru mine. Asta a vrut să spună şi face ca refuzul lui să fie mai uşor de acceptat… aproape. Pot să mă împac cu asta. Pot să înţeleg.

  — Foarte bun, Kate, reuşesc să îngaim.

  Mă duc la învăţat. N-am să mă mai gândesc iar la el acum, îmi jur, şi, deschizându-mi notele de la curs, încep să citesc.

  Abia când ajung în pat, încercând să dorm, îmi las gândurile să alunece spre dimineaţa ciudată pe care am avut-o. Mă tot întorc la replica „Eu nu servesc chestia cu prietenele” şi mi-e ciudă că n-am profitat de informaţie mai repede, până să ajung în braţele lui, implorându-l în gând, cu fiecare fibră a fiinţei mele, să mă sărute. A spus-o acolo şi atunci. Nu mă voia ca prietenă. Mă întorc pe o parte. Într-o doară, mă întreb dacă nu cumva e celibatar. Închid ochii şi încep să plutesc. Poate că se păstrează. Ei bine, nu pentru tine. Subconştientul meu adormit îmi mai arde una înainte să se dezlănţuie asupra viselor mele.

  Toată noaptea, visez la ochi cenuşii şi la modele în formă de frunză în lapte, şi alerg prin locuri întunecate cu lumini fluorescente stranii şi nu-mi dau seama dacă alerg spre ceva sau fug de ceva… pur şi simplu, nu mi-e clar.

  Pun pixul jos. Am terminat. Examenul meu final s-a terminat. Un rânjet până la urechi se aşterne pe faţa mea. Cred ca e pentru prima oară de o săptămână când zâmbesc. E vineri şi vom sărbători în seara asta, vom sărbători cu adevărat. S-ar putea să mă şi îmbăt! Nu m-am mai îmbătat niciodată. Mă uit la Kate, în cealaltă parte a sălii, care încă mai scrie cu înfrigurare, cu cinci minute înainte de expirarea timpului. Acesta e finalul „carierei” mele universitare. N-o să mai fiu nevoită să stau vreodată în rânduri de studenţi anxioşi şi izolaţi. În sinea mea, fac roata cu graţie în tot spaţiul din capul meu., ştiind prea bine că acela e singurul loc în care pot să fac roata cu graţie. Kate se opreşte din scris şi-şi pune pixul pe pupitru. Se uită în direcţia mea şi surprind pe faţa ei acelaşi rânjet până la urechi.

  Ne întoarcem acasă în Mercedesul ei, refuzând să discutăm despre lucrarea finală. Pe Kate o preocupă mai mult ce o să poarte în seara asta când mergem la bar. Eu caut înfrigurată cheile în poşetă.

  — Ana, vezi c-ai primit un pachet.

  Kate stă pe treptele care duc la uşa de la intrare şi ţine în mână un colet învelit cu hârtie maro. Ciudat. N-am comandat nimic de pe Amazon în ultima vreme. Kate îmi da pachetul şi ia din mâna mea cheile ca să descuie uşa. Destinatarul coletului este „Domnişoara Anastasia Steele”. Nu are nici numele, nici adresa expeditorului. O fi de la mama sau de la Ray.

  — Cred că e de la ai mei.

  — Deschide-l!

  Kate e exaltată în timp ce se duce în bucătărie pentru şampania care urmează să marcheze momentul „Uraaa, am terminat cu examenul final!”

  Desfac coletul şi înăuntru găsesc o cutie legată în piele care conţine trei cărţi vechi, aparent identice, cu copertele acoperite cu pânză, şi un cartonaş simplu, de culoare albă. Pe o parte, cu cerneală neagră, stă scris cu litere de mână:

  De ce nu mi-ai spus că trebuie să mă feresc de bărbaţi?

  De ce nu nu-ai spus înainte?

  Doamnele ştiu de ce să se ferească, pentru că citesc romane în care se vorbeşte despre primejdiile astea..

  Recunosc citatul din Tess. Sunt uluită de coincidenţă pentru că tocmai am petrecut trei ore scriind despre romanele lui Thomas Hardy în lucrarea mea pentru examenul final. Poate că nu-i o coincidenţă… poate că e ceva deliberat. Cercetez cartea îndeaproape: Tess of the d'Urbervilles, în trei volume. Deschid coperta unuia dintre ele. Cu caractere vechi, pe pagina de gardă, scrie:

  Londra: Dack R. Olgood, Mr Alvain and Co., 1891

  Sfinte Sisoe – asta e ediţia princeps! Trebuie că valorează o avere şi ştiu de îndată cine le-a trimis. Kate e lângă umărul meu, se uită la cărţi. Citeşte ce scrie pe cartonaş.

  — Ediţie princeps, şoptesc.

  — Nu se poate!

  Kate face ochii cât cepele, nu-i vine să creadă.

  —