nordică a alizeului de sud, vaporul american fusese lovit de trăsnet, şi se înecase, iar echipajul, care din fericire fusese salvat de alt vapor, trecuse prin momente de groază pe care ziarele nici nu se încumetau să le descrie.

Echipajul Speranţei, n-avea nevoie să cunoască această tragedie viitoare, ca să încerce groaza încă de pe acum. Fulgerele cădeau în apă, ca o ploaie de foc împletită cu ploaia cealaltă, făcînd să fiarbă întreaga faţă a oceanului.

Dintre toate primejdiile întîlnite, aceasta desigur era cea mai înspăimîntătoare, fiindcă putea veni pe neaşteptate, fără să bănuieşti care fulger şi care clipă ar putea aduce pieirea.

― Dumneata nu estem frică? îl întrebă bucătarul pe căpitan, care stătea neclintit la cîrmă.

― Nu chiar aşa de tare, Ismaile. Fulgerele nu prea caută lemnul corăbiilor.

Pe seară văzduhul se domoli, şi o dată cu căderea nopţii, oceanul se îmbrăcă în mantia liniştei dorită atît.

Vîntul bătea statornic şi plin; nu se auzea decît foşnetul etravei spintecînd valurile de plumb.

― Domnule, zise Gherasim, seara la ora opt, după ce bătu clopotul de cart şi se duse să ia cîrma, căci era rîndul lui. Acum cred că s-a mîntuit! Avem şi noi dreptul să răsuflăm puţin.

Haralamb, care era pe aproape, îl auzi şi zise, temător, ca omul păţit:

― Nu spune vorbă mare, Gherasime! Mai ştii?…

Nu, într-adevăr, fusese destul! Peste noapte cerul se limpezi, şi oamenii din cartul al doilea avură norocul să vadă primii Crucea Sudului, sclipind magnific la orizont, în bordul stîng.

Într-adevăr, fusese destul! Acum, Speranţa naviga sfoară, spre coasta Braziliei, cu acelaşi alizeu de sud, statornic şi neostenit, care o duse aşa patru zile în şir. La 1 noaptea, spre a cincea zi, omul de veghe strigă:

― Se vede un far în prova! Am ajuns!

Era farul de la Capul Olinda, în spatele căruia, curînd, avea să-şi arate sclipirile farul de la Pernambuco, portul atît de mult aşteptat… Atlanticul rămăsese în urmă, cincizeci de zile după plecarea de la Gibraltar.

Să uităm suferinţele, să uităm slăbiciunile, ridică-te, Ieremie, nu te ruşina, Haralamb! Fiţi bineveniţi, dragii mei prieteni, bravii mei marinari!…

CAPITOLUL  XXII

Primăvară în Brazilia

Şi totuşi, la bordul Speranţei nu domnea însufleţirea la care te-ai fi aşteptat.

Soarele strălucea sus, pe un cer de smarald, făcînd să scînteieze faţa oceanului care rămînea în pupa – ehei, Oceanule, ce credeai?!… Zburau albatroşi pe deasupra catargelor, iar pe faţa apei ţipau prelung, întrebător, pescăruşii albi. Coasta Braziliei îşi desfăşura în faţă, la opt mile, la patru, la trei, terasele lungi, înecate în verde, de smalţ. Aerul era curat şi în lumina soarelui totul lucea.

Şi totuşi, pe puntea Speranţei…

După cincizeci de zile, echipajul ajungea într-un mare port, într-un mare oraş şi oricine, în locul lor, ar fi fost dornic, nerăbdător, să pună piciorul pe uscat.

― Măi vere Ieremie, îmi călcai pantalonii; să-mi calc oare şi haina?

― Eu ştiu? Calc-o, dacă ai chef.

Haralamb se scarpină în cap:

― N-o calc! Las-o naibii, că n-am nici un neam în America… Da’ tu nu te bărbiereşti azi?

Ieremia îşi pipăi obrazul neras.

― Eh! Să mai stau să ascut briciul, să mă săpunesc, să…

Nu era bărbierit de cînd începuse alizeul pe ocean. Ismail stătea la cîrmă şi picotea; bompresul Speranţei îşi mişca umbra pe valuri în zig-zaguri largi.

― Cască ochii şi ţine cîrma cum trebuie! îl trezi Gherasim care, gol pînă la brîu, se spăla pe punte, mai către prova.

Bucătarul tresări, îşi băgă nasul în busolă şi cîtăva vreme bompresul nu se mai bălăbăni, luînd-o după fiecare val. Dar pe urmă Ismail se uită plictisit pe ocean, oftă şi începu să picotească iar. Acum Gherasim se supără de-a binelea; lăsă spălatul şi apropiindu-se de cîrmaci îl zgîlţîi, cu arţag:

― Tu ce faci aici? Crezi că asta-i oală, să mesteci cu linguroiul în ea?

― Dar tu de ce supăram? răspunse Ismail, nu cu mai puţin arţag. Ce, tu estem căpitan?

Căpitanul stătea la prova, aplecat peste parapet, şi privea, cu o tristeţe de neînţeles, uscatul care se apropia. Traversase Atlanticul, îşi împlinise o parte a visului de ani – şi pare-se, nimic nu-l oprea să-şi realizeze visul pînă la cap. Dar mai înainte de toate, se afla acum, în sfîrşit, în preajma lui Pierre Vaillant; avea să-l întîlnească nu departe, după ce făcuse mii de mile spre a-l căuta – se afla aici, cu L’Esperance, pe coasta acestei Americi unde sosea şi Speranţa azi. Şi totuşi, pe chipul căpitanului nu se citea bucuria la care te-ai fi aşteptat.

― Haide, nu vă mai certaţi! strigă cu jumătate de glas, auzind gîlceava dintre nostrom şi bucătar.

Negrilă veni lîngă el, dădu din coadă, sfios, apoi se ridică pe parapet, cu coama în vînt, şi privi ţărmul, adulmecînd în aer, parcă singurul nerăbdător dintre toţi ceilalţi. Dar îndată, pesemne dîndu-şi seama că era alt ţărm, nu cel căutat, se lăsă să alunece pe punte, cu privirea tristă a unui om bolnav.

Anton Lupan oftă. Negrilă îl privi şi scheună, încet, sfios, ca şi cum ar fi întrebat ceva, ca şi cum ar fi vrut să spună: „Oare de ce oftăm cu toţii aşa?”

― Haide, măi băiete, du-te de-ţi orînduieşte şi tu puţin hainele astea, că doar o să coborîm în oraş! Şi puneţi cizmele, nu mai umbla în picioarele goale!

Era glasul lui Gherasim, care acum se luase de cel mai tînăr membru al echipajului.

Mihu ridică din umeri, cu gîndul aiurea.

― Lasă, nene Gherasime, că nu m-alege nimeni! Care cizme să pun, dacă mi le-au mîncat rechinii… Ce, ai uitat? Că alelalte, de la Ţarigrad, mă strîng doară, ştii şi dumneata!

Hotărît că şeful echipajului era cu arţag.

― Ia uite la el, ţîncu’, a prins glas! Da’ ce crezi tu, de asta mi-e mie, că te-o alege ori nu te-o alege cineva? Eu vreau să nu ne facem de rîs, că doar nu sîntem zlătari!

Musul n-avu încotro şi coborî în cabină.

― Uite, comedie! pufni Gherasim, în urma lui. Sînt toţi burzuluiţi şi pămîntii în obraz, de parcă li s-au înecat corăbiile pe care nu le au!

Apoi, sfîrşind cu spălatul şi cu muştruluiala, cîrmaciul se aşeză pe bocaport, răsuflînd uşurat.

Zburau albatroşii pe deasupra catargelor, piuiau pe jos pescăruşii albi. Gherasim îşi dădu capul pe spate şi privi cerul înalt. Iată că soseau