Baronul. Spaima i se fixă ca un bolovan în stomac, îngreţoşându-l deodată la gândul mâncării. Totuşi, senzaţia dominantă era una de foame şi se foi în suspensii gata-gata să poruncească să i se aştearnă masa. Dar aici nu avea cui să dea porunci.

  — N-ai idee cam cine-ar putea fi acest Muad'Dib? Întrebă brusc Împăratul.

  — Un umma, fără doar şi poate, răspunse baronul. Un fanatic, un aventurier religios. Întotdeauna apare câte unul ca ăsta la periferia civilizaţiei. Ştie şi Maiestatea Voastră.

  Împăratul îi aruncă o privire scurtă Dreptvorbitoarei, se întoarse încruntat către Baron.

  — Altceva nu mai ştii despre el?

  — E un dement, zise Baronul. De altfel, toţi fremenii sunt puţin demenţi.

  — Demenţi?

  — Adepţii lui se năpustesc în luptă scandându-i numele. Femeile aruncă cu pruncii în noi şi se înfig în cuţitele noastre ca să deschidă breşe bărbaţilor porniţi la atac. Sunt lipsiţi de… de… decenţă!

  — Nemaipomenit, murmură Împăratul şi tonul său batjocoritor nu-i scăpă Baronului. Ia spune-mi, dragă Baroane, ai explorat regiunile polare de sud ale Arrakisului?

  Baronul se uită lung la Împărat, surprins de neaşteptata schimbare a subiectului.

  — Dar… dar Maiestatea Voastră ştie că zona sudică este nelocuibilă, că-i bântuită de furtuni şi de viermi. Nici măcar mirodenie nu există în emisfera sudică.

  — Echipajele navetelor de mirodenie nu ţi-au raportat că au observat petice de verdeaţă în sud?

  — Asemenea rapoarte au existat dintotdeauna. Parte din ele au şi fost investigate… mai demult. Au fost văzute, într-adevăr, câteva plante. Dar s-au pierdut multe toptere. E o treabă extrem de costisitoare, Maiestate. Nici o fiinţă omenească nu poate supravieţui prea mult timp acolo.

  — Aşa va să zică, spuse Împăratul.

  Pocni din degete şi în stânga, în spatele tronului se deschise o uşă. În prag se iviră doi sardaukari, cu o fetiţă de vreo patru ani între ei. Era înveşmântată într-o aba neagră şi gluga lăsată pe spate îi descoperea copcile descheiate la gât ale unui distrai. Avea faţa rotundă, calmă şi ochii albaştri ai fremenilor. Nu părea deloc înspăimântată şi ceva, în privirea ei, îl făcu pe Baron să se simtă tulburat fără să ştie de ce.

  Până şi bătrâna Dreptvorbitoare Bene Gesserit făcu un pas înapoi, schiţând un gest vag de apărare când copilul trecu prin dreptul ei. Era evident că prezenţa fetiţei o impresiona pe vrăjitoare.

  Împăratul dădu să spună ceva, dar copila i-o luă înainte – articulând cuvintele cu glas subţire şi uşor peltic, dar în acelaşi timp ciudat de legat.

  — Aşadar, ăsta e.

  Înainta până la marginea podiumului, adăugă:

  — Nu-i cine ştie ce de capul lui, nu-i aşa? Un bătrân obez şi speriat, un bicisnic care nu-şi poate căra osânza fără ajutorul suspensiilor.

  Cuvintele sunaseră atât de înfricoşător de straniu în gura unui copil încât, în pofida furiei care îl cuprinsese, Baronul nu fu în stare decât să se holbeze, încremenit, la fetiţă. Nu cumva-i o pitică? Se pomeni întrebându-se.

  — Dragă Baroane, i se adresă Împăratul, ţi-o prezint pe sora lui Muad'Dib.

  — So… Baronul privi aiurit chipul suveranului. Nu înţeleg…

  — Ei, Baroane, mai greşesc şi eu câteodată din exces de prudenţă. Mi s-a raportat că în regiunile nelocuite – cum zici dumneata – din jurul polului sud, există semne vădită de activitate umană.

  — Dar e imposibil! Protestă Baronul. Viermii… Nisipul care se…

  — S-ar părea că cei ce trăiesc acolo ştiu să evite viermii, rosti Împăratul.

  Fetiţa se aşeză lângă tron, pe marginea podiumului. Începu să-şi legene picioarele, lovind cu călcâiele podiumul, cercetând calmă şi sigură chipurile oamenilor din faţa ei.

  Baronul rămase cu ochii pironiţi la picioarele fetiţei, care se mişcau sub cutele robei negre, la sandalele care când se iveau, când dispăreau sub veşmânt.

  — Din nefericire, reluă Împăratul, n-am trimis decât cinci transportoare. Trupele de asalt s-au dovedit insuficiente pentru a captura destui prizonieri în vederea unui interogatoriu amănunţit. Abia am reuşit să recuperăm un transportor şi să luăm trei prizonieri. Închipuie-ţi, Baroane, că sardaukarii mei erau cât pe ce să fie nimiciţi de o forţă defensivă alcătuită în cea mai mare parte din femei, copii şi bătrâni! Fetiţa asta comanda una din grupările de apărare.

  — Vedeţi, Maiestate?! Exclamă Baronul. Vedeţi cum sunt!

  — M-am lăsat capturată de bunăvoie, interveni fetiţa. N-am vrut să dau ochii cu fratele meu şi să-i spun că i-aţi omorât fiul.

  — Doar câţiva din oamenii noştri au reuşit să scape cu fuga, continuă Împăratul. Să scape cu fuga! Ai auzit ce-am spus, Baroane?

  — Le-am fi venit de hac şi lor, interveni iar fetiţa, dacă n-ar fi fost flăcările.

  — Sardaukarii mei şi-au folosit reactoarele direcţionale ale transportorului ca aruncătoare de flăcări, explică netulburat Împăratul. Un act disperat, dar care le-a salvat viaţa, îngăduindu-le să fugă cu trei prizonieri. Bagă de seamă, Baroane: Sardaukarul silit să se retragă în debandadă din faţa unei şleahte de femei, copii şi moşnegi!

  — Trebuie să atacăm cu toate forţele, scrâşni Baronul. Trebuie să nimicim şi ultima rămăşiţă a…

  — Taci! Tună Împăratul. Se aplecă înainte, aproape ridicându-se de pe tron. Nu cuteza să abuzezi mai mult ele inteligenţa mea! Ai înţepenit aici cu aerul ăsta idiot de inocenţă şi…

  — Maiestate, interveni bătrâna Dreptvorbitoare.

  Împăratul îi făcu semn să tacă.

  — Îmi spui că nu ştii nimic despre ceea ce am descoperit, că nu cunoşti calităţile de combatanţi ale acestor oameni magnifici! Se ridică brusc de pe tron. Drept cine mă iei, Baroane?

  Baronul se trase doi paşi înapoi, gândind: Rabban! El mi-a făcut-o, Rabban mi-a ascuns…

  — Şi falsa dispută cu Ducele Leto, rosti printre dinţi Împăratul, aşezându-se la loc. Ce frumos ai ticluit-o!

  — Maiestate, se apără Baronul. Ce vreţi să…

  — Taci!

  Bătrâna Bene Gesserit îşi lăsă o mână pe umărul Împăratului, se aplecă, începu să-i vorbească la