Fetiţa din faţa lor încetă brusc să-şi mai legene picioarele; zise:

  — Mai sperie-l puţin, Shaddam. N-ar trebui să-mi facă plăcere, dar nu-s în stare să mă abţin.

  — Linişte, fetiţo, spuse Împăratul. Se aplecă, puse o mână pe capul ei, se uită lung la baron. Să fie cu putinţă, Baroane? Să fii chiar atât de mărginit pe cât susţine Dreptvorbitoarea mea? N-o recunoşti pe copila asta, pe fiica aliatului dumitale, Ducele Leto?

  — Tatăl meu n-a fost niciodată aliatul lui, protestă fetiţa. Tatăl meu este mort şi lighioana asta bătrâna de Harkonnen nu m-a văzut niciodată.

  Baronul înlemni, privi siderat, cu ochii holbaţi. Când îşi regăsi glasul, nu fu în stare decât să îngaime:

  — Cine?

  — Sunt Alia, fiica Ducelui Leto şi a Doamnei Jessica, sora Ducelui Paul-Muad'Dib, rosti copila. Se împinse cu braţele, sări pe podeaua de metal a camerei. Fratele meu a jurat să-ţi înfigă capul în vârful prăjinii steagului său de război şi cred c-o va face destul de curând.

  — Taci din gură, fetiţo, spuse Împăratul. Se lăsă pe spătarul tronului, cu bărbia în palmă, privindu-l gânditor pe Baron.

  — Mie nu-mi poate porunci nici un Împărat, replică Alia. Se întoarse, îşi ridică ochii către bătrâna Cucernică Maică. Ea ştie.

  Împăratul o sfredeli cu privirea pe Dreptvorbitoare.

  — Ce vrea să spună?

  — Copilul ăsta e o monstruozitate! Cârâi bătrâna. Maică-sa merită cea mai cumplită osândă. Moartea! Moartea n-ar fi defel o pedeapsă pripită pentru copilul ăsta sau pentru cea care l-a zămislit! Bătrâna îşi aţinti un deget spre Alia. Ieşi afară din mintea mea!

  — Tu? Făcu Împăratul. Se uită lung la Alia, şopti: Pe Maica cea Mare!

  — Nu poţi să înţelegi, Maiestate, zise bătrâna. Nu-i telepatie. Ea există în mintea mea. Este asemenea tuturor celorlalte care m-au precedat şi care mi-au lăsat memoriile lor. A apărut în mintea mea! Există în mine.

  — Care celelalte? Întrebă Împăratul. Ce-nseamnă aiurelile astea?

  Bătrâna îşi îndreptă trupul, îşi coborî braţul.

  — Am spus deja prea multe. Fapt este că un copil care nu-i copil trebuie distrus. De multă vreme am fost avertizate şi învăţate să prevenim o asemenea naştere, dar una dintre noi a trădat!

  — Baţi câmpii, babo, zise Alia. Habar n-ai de nimic. Dai din gură ca o neghioabă.

  Alia îşi strânse pleoapele, inspiră adânc, îşi ţinu răsuflarea. Bătrâna Cucernică Maică gemu şi se clătină pe picioare. Alia îşi deschise ochii.

  — Aşa s-a întâmplat, spuse ea. A fost un accident cosmic… în care ţi-ai avut şi tu rolul tău.

  Cucernica Maică îşi întinse ambele braţe cu palmele înainte, ca şi cum ar fi vrut să respingă prezenţa copilei.

  — Ce se petrece aici? Întrebă Împăratul. Fetiţo, îţi poţi într-adevăr proiecta gândurile în mintea altcuiva?

  — Nu, răspunse Alia. Nu pot gândi ca tine, dacă nu sunt născută ca tine.

  — Omoar-o, bolborosi bătrâna, încleştându-şi mâinile de spătarul tronului ca să-şi menţină echilibrul. Omoar-o! Ochii ei cufundaţi în orbite o fulgerau pe Alia.

  — Linişte! Porunci Împăratul. O privi fix pe Alia. Fetiţo, poţi să comunici cu fratele tău?

  — Fratele meu ştie că mă aflu aici, răspunse Alia.

  — Îi poţi cere să se predea în schimbul vieţii tale?

  — Aşa ceva n-am să fac niciodată.

  Baronul înainta cu paşi mărunţi, poticniţi, până în dreptul Aliei.

  — Maiestate, se jelui el. N-am ştiut nimic despre…

  — Întrerupe-mă încă o dată, Baroane, mârâi Împăratul şi îţi promit că n-am să-ţi mai dau prilejul s-o faci… Niciodată! Se întoarse din nou către Alia, scrutându-i chipul pe sub sprâncene. Refuzi, va să zică? Poţi să citeşti în mintea mea ce voi face dacă nu mă asculţi?

  — Ţi-am mai spus o dată că nu pot citi gândurile, răspunse Alia. Dar n-am nevoie să fiu telepată ca să-ţi ghicesc intenţiile.

  Împăratul se încruntă.

  — Fetiţo, cauza voastră este pierdută. Mi-ar fi de ajuns să-mi regrupez forţele ca să reduc întreaga voastră planetă la…

  — Nu-i totul chiar aşa simplu, îl întrerupse Alia. Se uită la cei doi ghildari. Întreabă-i pe ei.

  — Nu faci bine împotrivindu-mi-te, rosti Împăratul. N-ar trebui să mă refuzi.

  — Vine fratele meu, spuse deodată Alia. Până şi un Împărat trebuie să tremure înaintea lui Muad'Dib. Fiindcă Muad'Dib are puterea dreptăţii şi cerul îi surâde.

  Împăratul sări în picioare.

  — Destul! Am să mă ocup eu de fratele tău şi de toată planeta asta! Am să nimicesc…

  Încăperea vui şi se cutremură sub picioarele lui. În spatele tronului, la joncţiunea dintre nava imperială şi imensul cort de metal, se prăvăli o cascadă de nisip. Furnicături mărunte pe piele şi o uşoară creştere a presiunii din interiorul camerei le semnală celor prezenţi că în preajmă fusese activat brusc un scut defensiv de mari dimensiuni.

  — Ce ţi-am spus? Vine fratele meu.

  Împăratul rămase nemişcat în faţa tronului, cu mâna dreaptă apăsată pe urechea dreaptă, ascultând raportul pe care i-l debita năvalnic minusculul servoreceptor implantat în lobul urechii. Baronul se retrase doi paşi în spatele Aliei. Sardaukarii ocupară poziţii în dreptul uşilor.

  — Ne vom întoarce în spaţiu şi ne vom regrupa forţele, zise brusc Împăratul. Baroane, scuzele mele. Demenţii ăştia atacă într-adevăr la adăpostul furtunii. Ei bine, o să le-arăt ce-nseamnă mânia unui Împărat. Îşi întinse degetul către Alia. Daţi-o pradă furtunii!

  Alia se dădu înapoi, prefăcându-se înspăimântată.

  — Furtuna să-şi ia singură ce poate! Ţipă ea.

  Se poticni în mâinile întinse ale Baronului.

  — Mă ocup eu de ea, Maiestate! Strigă Baronul. S-o azvârl afară acum sau… aaaaaaah!

  O aruncă pe copilă în lături, îşi apucă mâna stingă cu mâna dreaptă.

  — Îmi pare rău, bunicule, spuse Alia. Ai făcut cunoştinţă cu gom jabbarul Atreizilor. Se ridică în picioare, aruncă acul otrăvit.

  Baronul căzu pe spate. Cu ochii ieşiţi din