— M-ai… m-ai…

  Trupul i se rostogoli într-o parte, pe suspensii – o masă fleşcăită de carne, atârnând moale la câţiva centimetri de podea. O clipă, capul i se bălăngăni cu gura deschisă.

  — Oamenii ăstia-s nebuni de-a binelea! Exclamă Împăratul. Repede! Toată lumea în navă. O să curăţăm noi planeta de…

  Ceva scăpără în stânga sa. Un fulger globular ricoşă din peretele învecinat, dispăru cu un pocnet în podeaua metalică. Miros pătrunzător de izolaţie arsă umplu selamlikul.

  — Scutul! Strigă unul din ofiţerii sardaukari. Scutul exterior a fost distrus! Au…

  Un trosnet metalic îi acoperi restul frazei. În spatele Împăratului, peretele camerei se cutremură şi se clătină violent.

  — Au spart botul navei! Urlă cineva.

  Un nor gros de praf invadă încăperea. Alia sări într-o parte, se repezi către uşa exterioară.

  Împăratul se răsuci brusc pe călcâie, le arătă însoţitorilor săi uşa secretă care se deschisese brusc în peretele din spatele tronului. Gesticulă scurt cu mâna către un ofiţer sardaukar. Omul se apropie cu un salt, prin perdeaua de praf.

  — Vom rezista pe poziţie! Ordonă Împăratul.

  O nouă explozie zgudui campamentul. Uşa dublă de la capătul camerei se deschise brutal, lăsând cale liberă unei pale violente de vânt încărcat cu nisip. Izbucniră ţipete, urlete. Timp de-o secundă, pe fundalul mai luminos, cei dinăuntru zăriră o mogâldeaţă înveşmântată în robă neagră – Alia, ţâsnind din culoar în căutarea unui cuţit pentru a-i omori, aşa cum cerea tradiţia de luptă a fremenilor, pe Harkonnenii şi pe sardaukarii răniţi. Prin ceaţa galbenă a nisipului, sardaukarii din Garda Imperială se năpustiră către spărtură, cu armele pregătite, formând un semicerc ca să acopere retragerea Împăratului.

  — Salvaţi-vă, Sire! Urlă un ofiţer. Baricadaţi-vă în navă!

  Dar Împăratul se oprise în mijlocul podiumului, nemişcat, cu mâna întinsă spre uşa principală. O porţiune de vreo patruzeci de metri din peretele campamentului fusese smulsă de explozie şi uşa selamlikului se deschidea direct către nisipul învârtejit de furtună, din exterior. Un nor greu de praf atârna la mică înălţime, deasupra unui sol fără contururi şi fără culori distincte. Masa de praf era brăzdată de limbile de foc ale descărcărilor statice, peste care se suprapuneau fulgerele izolate ale scuturilor defensive scurtcircuitate de sarcina furtunii. Suprafaţa vizibilă a bazinului viermuia de siluete încleştate în luptă – sardaukari şi făpturi agile, învârtindu-se ca nişte sfirleze, înfăşurate în mantii, făpturi care păreau că descind direct din inima furtunii.

  Toate acestea însă nu erau decât decorul punctului central spre care arăta mâna întinsă a Împăratului.

  Căci prin volbura prafului înainta o masă ordonată de forme scânteietoare – arcade gigantice, înălţându-se deasupra nisipului, roţi colosale, cu spiţe ca de cristal: gurile uriaşe, căscate, ale viermilor de nisip. Formau un zid monolitic, pe creasta căruia veneau la atac oştile fremenilor. Veneau asemenea cozii unei comete, într-un şuier năpraznic, într-o fluturare furioasă de mantii, croindu-şi făgaş prin furnicarul turbat al luptătorilor din câmpie.

  Veneau drept către campamentul Împăratului.

  Iar sardaukarii Gărzii Imperiale rămăseseră încremeniţi, pentru prima oară în cursul întregii lor existenţe, cu ochii holbaţi la tabloul pe care minţile lor nu îndrăzneau să-l recunoască.

  Dar fiinţele care săreau de pe spinările viermilor erau oameni şi lamele care scânteiau în lumina galbenă erau arme împotriva cărora sardaukarii învăţaseră să se bată. Soldaţii-fanatici se aruncară în luptă. Şi, în timp ce în câmpia Arrakeenului se dezlănţuia măcelul, unul dintre sardaukarii gărzii personale a Împăratului îl împinse pe suveran în navă, zăvorî şi ecrană uşa pe dinafară, pregătindu-se să moară în faţa uşii aceleia odată cu scutul ei defensiv.

  În liniştea cumplită din interiorul navei, Împăratul îşi plimbă ochii peste figurile stupefiate şi îngrozite ale supuşilor săi. O zări pe fiica sa cea mai mare, ai cărei obraji erau îmbujoraţi de efort. O zări pe bătrâna Dreptvorbitoare, asemenea unei umbre negre, cu gluga acoperindu-i jumătate din faţă. Descoperi, în cele din urmă şi chipurile celor pe care-i căuta – cei doi ghildari. Uniformele lor sobre, de culoare cenuşie, păreau anume asortate la calmul pe care îl afişau amândoi, în ciuda tensiunii din încăpere.

  Cel mai înalt dintre ei îşi ţinea o mână peste ochiul stâng. În timp ce Împăratul se uita la el, cineva îl lovi din greşeală, mâna i se mişcă, îi descoperi ochiul. Ghildarul îşi pierduse una din lentilele de contact şi ochiul său complet albastru – un albastru întunecat, ca albastrul nopţii – părea o orbită goală.

  Cel scund îşi făcu loc, se apropie de Împărat, spuse:

  — Nu putem şti care va fi rezultatul.

  Iar tovarăşul său mai înalt, care-şi acoperise din nou ochiul cu mâna, adăugă cu răceală:

  — Dar nici acest Muad'Dib nu poate şti.

  Cuvintele avură darul să-l smulgă pe Împărat din starea de buimăceală. Îşi înfrână cu un efort vizibil remarca zeflemitoare care-i stătea pe limbă. Căci nu era nevoie de concentrarea mintală a unui navigator al Ghildei, ca să prevezi viitorul apropiat al evenimentelor din câmpie. Se întrebă dacă nu cumva ghildarii ajunseseră atât de dependenţi de facultăţile lor, încât nu mai erau capabili să-şi folosească ochii şi raţiunea.

  — Cucernică Maică, spuse, trebuie să ne facem un plan.

  Bătrâna Dreptvorbitoare îşi ridică puţin gluga care-i acoperea fruntea, se uită ţintă în ochii suveranului. Se înţeleseseră amândoi: trădarea.

  — Cheamă-l pe Contele Fenring, rosti Cucernica Maică.

  Împăratul Padişah dădu din cap, făcu semn unuia dintre aghiotanţi.

 Chapter 11

  Era războinic şi mistic, căpcăun şi sfânt, viclean şi candid, generos, nemilos, mai puţin decât un zeu, mai mult decât un om. Motivele lui Muad'Dib nu pot fi evaluate după considerente obişnuite. În clipa triumfului său, a înţeles că-l pândeste moartea, dar a acceptat trădarea. S-ar putea oare spune că a fâcut-o mânat de simţul dreptăţii? Dacă da, a cui dreptate? Căci, să nu uităm, vorbim acum despre acel Muad'Dib care a poruncit să se facă funduri de tobă din pielea duşmanilor