Exact la ora la care stabilisem întâlnirea în discuţia cu mama ei ne aflam în faţa cofetăriei Perla. Am intrat fără a mai zăbovi; în fund se afla o masă liberă, aşa cum visam de

trei zile, prin urmare ne-am aşezat la ea şi am comandat vestitul profiterol al cofetăriei.

         - Nu port ochelari pe motiv că mi-ar veni bine, a spus Füsun. Din când în când îmi amintesc de tata şi lăcrimez. Nu vreau să mă vadă lumea. Ţi-ai dat seama că n-o invidiez

pe Papatya, nu-i aşa?

         - Mi-am dat seama.

        - Dar o apreciez, a continuat ea. Şi-a pus ceva în minte, a insistat, ca americanii din filme, şi-a reuşit. Eu nu sufăr pentru că n-am izbutit să devin artistă de cinema, ca Papatya,

ci pentru că n-am stăruit în viaţă aşa cum a făcut ea, şi mă învinuiesc de acest lucru.

         - Eu insist de nouă ani, dar asta nu e de-ajuns.

         - Se poate, a răspuns ea cu răceală. Înţeleg că ai discutat cu mama. Acum să stăm noi de vorbă.

         Şi-a scos o ţigară, cu un gest hotărât. In timp ce-i aprindeam ţigara cu bricheta, am privit-o în ochi şi i-am mai spus o dată, în şoaptă, aşa încât să nu ne audă nimeni din cofetărioara în care ne aflam, că o iubeam nespus, că zilele nefaste se isprăviseră, că, în ciuda tuturor momentelor pierdute, ne aştepta o fericire copleșitoare.

         - Şi eu cred aşa, mi-a spus cu un aer prudent, măsurat.

         Am intuit, după gesturile ei încordate, după expresia deloc firească a chipului ei, că era răvăşită, dar se stăpânea din răsputeri. O iubeam şi mai mult văzând că-şi mobiliza întreaga voinţă pentru ca lucrurile să decurgă cu bine, dar mă temeam de violenţa furtunii care-i răscolea sufletul.

         - După ce divorţez oficial de Feridun, aş vrea să mă văd şi să mă împrietenesc cu toţi prietenii tăi, cu familia ta, cu toată lumea, a spus ea, cu aerul unei premiante aflate-n

fruntea clasei, care-şi dezvăluie neabătută planurile de viitor. Nu mă grăbesc. O luăm încetul cu încetul... Bineînţeles că, după ce mă despart de Feridun, trebuie ca mama ta să vină la noi, să mă ceară. Mama ta se-nţelege bine cu a mea. Trebuie însă ca mama ta să-i dea mai întâi telefon mamei şi să se scuze că n-a putut veni la înmormântarea tatei.

         - Era foarte bolnavă.

         - Desigur, ştiu.

         Am tăcut o clipă şi am gustat cu linguriţele prin profiterol. I-am privit gura frumoasă, plină cu ciocolată dulce şi cremă, nu atât cu dorinţă, cât cu dragoste.

         - Aş vrea să crezi ceea ce-ţi voi spune acum şi să te comporți ca atare: pe parcursul căsniciei noastre, între mine şi Feridun n-au existat relaţii maritale. Este esenţial să fii

convins de asta! Din acest punct de vedere, sunt fecioară. N-am să fiu decât cu tine, toată viaţa. Nu trebuie să spunem nimănui de cele două luni (de fapt, era o lună şi jumătate

fără douã zile, stimați cititori) pe care le-am petrecut împreună cu nouă ani în urmă. Este ca şi cum abia ne-am cunoaşte. Adică, aşa cum se întâmplă-n filme, am fost căsătorită cu cineva, dar am rămas fecioară.

         Rostise ultimele două fraze zâmbind uşor, dar, băgând de seamă gravitatea lucrului pe care mi-l cerea, am spus, încruntând din sprâncene, ,,înţeleg“.

         - Lucrul acesta ne va face mai fericiţi, a spus ea, cu o expresie raţională. Şi mai am o dorinţă... De fapt, asta nu era ideea mea, ci a ta. Vreau să plecăm cu toţii într-o excursie

prin Europa, cu maşina. O să vină şi mama cu mine la Paris. O să ne ducem la muzee, să ne uităm la picturi. Aş vrea să-mi cumpăr de-acolo zestrea pentru casa noastră.

         Am zâmbit uşor la formula „casa noastră“. Füsun vorbea surâzând blând, cu o expresie cu totul contrară tonului poruncitor al cuvintelor sale, aidoma unui comandant curtenitor care-şi exprimă, şăgalnic, cerinţele legitime după o bătălie lungă, biruitoare. A spus apoi ,,o să fie o nuntă la Hilton, mare şi frumoasă, la fel ca a tuturor celorlalţi“ şi a încruntat, gravă, din sprâncene:

         - Totul va fi corect, aşa cum se cuvine, pus la cale cu grijă, a spus ea.

         Rostise ultimele cuvinte pe un ton lipsit de orice emoţie, de parcă n-ar fi avut nici un fel de amintiri, bune ori rele, legate de logodna mea de la Hilton, petrecută cu nouă ani în urmă, şi nu şi-ar fi dorit decât ca nunta ei să iasă bine.

         - Şi eu vreau acelaşi lucru, am spus eu.

         Am tăcut puţin amândoi.

         Modesta cofetărie Perla, care reprezenta unul dintre reperele însemnate ale plimbărilor pe care le făceam cu mama prin Beyoglu, în copilărie, nu se schimbase deloc în treizeci de ani. Era însă mai aglomerată decât pe vremuri şi ne era mai greu să stăm de vorbă.

         La un moment dat, când în mica prăvălie s-a aşternut o tăcere magică, i-am mărturisit lui Füsun, în şoaptă, că o iubeam foarte mult, că aveam să mă supun întru totul voinţei ei şi că nu aveam nici o altă dorinţă decât să-mi petrec restul vieţii alături de ea.

         - Adevărat? a spus ea, cu expresia aceea copilăroasă care i se aşternea pe chip când învăţa la matematică.

         Era hotărâtă şi plină de încredere, până într-atât încât să râdă şi ea de propriile-i cuvinte. Şi-a aprins o altă ţigară, cu un gest studiat, şi şi-a înşirat şi celelalte dorinţe. N-aveam să-i ascund nimic, aveam să împărtăşesc cu ea toate tainele, aveam să-i răspund fără înconjur la toate întrebările pe care urma să mi le pună în legătură cu trecutul meu.

         Aceste cuvinte mi se-ntipăreau în memorie odată cu tot ceea ce vedeam în acele clipe - expresia fermă, severă a lui Füsun, maşina veche de îngheţată din cofetărie, fotografia

înrămată a lui Atatürk, cu sprâncenele la fel de încruntate ca sprâncenele lui Füsun. Am decis să sărbătorim logodna în familie, înainte de-a pleca la Paris. Am vorbit cu preţuire despre Feridun.

         Am mai discutat o dată de faptul că între noi n-avea să existe nici o apropiere fizică înainte de căsătorie:

         - Nu face presiuni asupra mea, bine? N-ai să obţii, la urma urmei,