— Am folosit armamentul atomic împotriva unei forme de relief naturale a deşertului, îl întrerupse Paul. Îmi stătea în cale, iar eu mă grăbeam să ajung la Maiestatea Voastră, ca să vă cer explicaţii în legătură cu unele dintre ciudatele Voastre activităţi.

  — Armata Caselor Mari aşteaptă chiar în clipa aceasta, masată în spaţiul de deasupra Arrakisului, replică Împăratul. E suficient să rostesc un singur cuvânt şi…

  — A, da, făcu Paul, aproape că uitasem de ei. Cercetă din priviri suita Împăratului, dădu de feţele celor doi ghildari şi i se adresă cu voce joasă lui Gumey: Cei doi de colo-s agenţii Ghildei, Gumey? Umflaţii ăia în gri?

  — Da, Domnia-Ta.

  — Voi doi, îi interpelă Paul, arătându-i cu mâna. Ieşiţi imediat de-acolo şi comunicaţi flotei să se-ntoarcă de unde-a venit. După aceea, veţi aştepta să vă acord autorizaţia de a…

  — Ghilda nu primeşte ordine de la tine! Ripostă cel mai înalt dintre ei.

  Înaintară amândoi, trecură pe sub bariera de lănci, care se ridicase la semnul lui Paul. Cel înalt îşi aţinti ameninţător braţul spre Paul, urmă:

  — S-ar putea să te trezeşti cu un embargo pentru această…

  — Dacă mai aud vreo nerozie de la unul din voi, îl întrerupse Paul, voi da ordin să se distrugă toată producţia de mirodenie a Arrakisului… pentru totdeauna.

  — Eşti nebun? Exclamă ghildarul cel înalt, dându-se un pas înapoi.

  — Aşadar, recunoşti că am putere să fac lucrul ăsta? Întrebă Paul.

  O clipă, ghildarul păru că priveşte în gol, apoi răspunse:

  — Da, ai putea hotărî aşa ceva. Dar n-ai s-o faci.

  — Aha! Făcu Paul şi dădu încet din cap. Navigatori, amândoi, nu?

  — Da!

  Cel scund adăugă:

  — Te-ai orbi şi pe tine. Am pieri toţi de aceeaşi moarte lentă. Ai idee ce-nseamnă să fii văduvit de licoarea mirodeniei, după ce te-ai obişnuit cu ea?

  — Ochiul care alege calea cea mai sigură se închide pentru totdeauna, răspunse Paul. Ghilda ar rămâne infirmă. Oamenii s-ar transforma în roiuri neînsemnate, răzleţite şi izolate pe planetele lor. Vă daţi seama că aş putea face asta de ciudă… sau din plictiseală.

  — Trebuie să discutăm problema în particular, zise ghiidarul cel înalt. Sunt sigur că putem găsi o soluţie de compromis, care să ne…

  — Transmiteţi mesajul către cei care aşteaptă deasupra Arrakisului, spuse Paul. Controversa asta a început să mă obosească. Dacă flota de deasupra noastră nu dispare cât mai repede, nu va mai fi nevoie să discutăm nimic. Arătă cu capul către transmisioniştii postaţi lângă şemineu. Puteţi folosi staţia noastră.

  — Întâi să stăm de vorbă, insistă ghildarul cel înalt. Nu putem să comunicăm, pur şi simplu, că…

  — Transmiteţi mesajul! Tună Paul. Puterea de a distruge un lucru este dovada controlului său absolut. Aţi recunoscut că am această putere. Nu ne aflăm aici ca să discutăm, să negociem sau să facem compromisuri, îmi veţi executa ordinele, sau veţi suporta consecinţele imediate!

  — E în stare, murmură ghildarul cel scund.

  Şi Paul observă că îi cuprinsese frica.

  Încet, cei doi se îndreptară către staţia de radio.

  — Se vor supune? Întrebă Gumey.

  — Viziunea lor temporală e limitată, îi răspunse Paul. Tot ce văd ei în clipa asta este un zid cenuşiu, pe care se înscriu consecinţele nesupunerii. La bordul fiecărei nave aflate deasupra noastră, fiecare navigator al Ghildei poate să vadă acelaşi zid. Se vor supune!

  Se întoarse spre Împărat, spuse:

  — V-au permis să urcaţi pe tronul tatălui Vostru, numai fiindcă le-aţi garantat că nu vor duce niciodată lipsă de condiment. Nu v-aţi putut ţine făgăduiala, Maiestate. Ştiţi care vor fi consecinţele?

  — Mie nu mi-a „permis” nimeni să…

  — Nu vă mai daţi aere, rosti glacial Paul. Ghilda este ca un sat pe malul unui râu. Sătenii au nevoie de apă, dar nu pot lua decât atâta câtă le e necesară. Nu pot zăgăzui râul, ca să fie numai al lor, căci ar atrage atenţia asupra a ceea ce iau şi ar risca să piardă totul. Afluenţa mirodeniei este râul Ghildei, iar eu am construit un zăgaz. L-am construit, însă, astfel încât nu poate fi distrus fără a se distruge râul.

  Împăratul îşi trecu o mână prin păr, privi repede în direcţia siluetelor întoarse cu spatele ale celor doi ghildari.

  — Până şi Dreptvorbitoarea Voastră Bene Gesserit tremură, reluă Paul. Sunt multe otrăvuri cu ajutorul cărora Cucernicele Maici îşi pot exercita trucurile, dar dac-au apucat să folosească licoarea mirodeniei, celelalte droguri rămân fără efect.

  Bătrâna Dreptvorbitoare îşi strânse la piept roba informă şi neagră. Înaintă până în faţa barierei de lănci.

  — Cucernică Maică Gaius Helen Mohiam, i se adresă Paul. A trecut mult timp de la ultima noastră întâlnire de pe Caladan, nu-i aşa?

  Dreptvorbitoarea privi dincolo de el, către mama sa.

  — Ei, Jessica, spuse, văd că fiul tău este într-adevăr cel pe care l-am dorit. Pentru asta, ţi se poate ierta chiar şi monstruozitatea fiicei tale.

  Paul îşi reprimă fiorul rece de furie care îl năpădise deodată, zise:

  — N-ai avut niciodată vreun drept sau motiv să-i ierţi ceva mamei mele!

  Bătrâna îl sfredeli cu privirea.

  — Hai, zgripţuroaică, încearcă-ţi trucurile cu mine! Spuse el. Unde ţi-e gom jabbarul? Încearcă să-ţi întorci privirea spre locul în care nu te poţi uita! Ai să mă vezi pe mine, privindu-te!

  Bătrâna îşi plecă ochii.

  — N-ai nimic de spus? Întrebă Paul.

  — Ţi-am urat bun venit în rândul oamenilor, murmură ea. Nu huli.

  Paul îşi ridică glasul:

  — Uitaţi-vă bine la ea, prieteni! E o Cucernică Maică Bene Gesserit, o fiinţă perseverentă în slujba unei cauze perseverente. A fost în stare să aştepte, împreună cu surorile ei, vreme de nouăzeci de generaţii, combinaţia ideală de gene şi de mediu, menită să producă