individul unic de care avea nevoie planul lor. Uitaţi-vă bine la ea! Acum ştie că cele nouăzeci de generaţii au produs acel individ. Iată-mă!… Dar… nu… mă… voi… supune… dorinţei… ei!

  — Jessica! Ţipă bătrâna. Fă-l să tacă!

  — Fă-l tu însăţi, replică Jessica.

  Paul o fulgeră din priviri pe Dreptvorbitoare.

  — Pentru contribuţia ta la toată povestea asta, te-aş strânge de gât cu dragă inimă, spuse el. Şi n-ai putea să mă împiedici! Adăugă dur, văzând tresărirea furibundă a bătrânei. Dar cred că-i o pedeapsă mai bună să te las să-ţi trăieşti restul zilelor, incapabilă de a te atinge de mine sau de a mă sili să vă desăvârsesc planurile.

  — Jessica, ce-ai făcut? Bolborosi bătrâna.

  — Un singur lucru vreau să-ţi mai spun, urmă Paul. În parte, aţi înţeles şi voi care sunt necesităţile rasei, dar aţi înţeles prea puţin. Vă-nchipuiţi că puteţi controla evoluţia speciei umane prin câteva împerecheri selective, conform planului vostru magistral! Dar cât de aberantă este concepţia voastră cu privire la…

  — Nu trebuie să vorbeşti despre lucrurile astea! Şuieră bătrâna.

  — Taci! Tună Paul.

  Cuvântul păru că se materializează, retezând aerul, sub controlul lui.

  Clătinându-se, cu chipul răvăşit în urma socului provocat de forţa cu care Paul îl percutase psihicul, bătrâna se dădu înapoi, se poticni în braţele celor din spatele ei.

  — Jessica, şopti ea. Jessica…

  — Nu ţi-am uitat gom jabbarul, rosti Paul. Să nu mi-l uiţi nici tu. Te pot ucide cu o singură vorbă!

  Fremenii din jur schimbară priviri cu înţeles. Nu spunea şi legenda: „Şi vorba sa va aduce moarte eternă celor ce se vor ridica în calea dreptăţii”?

  Paul se întoarse către Prinţesa Regală. Fără să-şi ia ochii de la ea, se adresă tatălui ei:

  — Maiestate, ştim amândoi care-i ieşirea din impasul acesta.

  Împăratul se uită iute la fiica sa, apoi îl fixă pe Paul.

  — Îndrăzneşti? Tu?! Un aventurier fără familie, un nimeni de pe o…

  — Lăsaţi teatrul! Îi tăie vorba Paul. Aţi spus mai înainte ce sunt. Rudă, aţi spus. Rudă regală.

  — Sunt suveranul tău, replică Împăratul.

  Paul se uită la ghildarii care stăteau nemişcaţi lângă instalaţia-radio, privindu-l. Unul dintre ei dădu din cap.

  — Aş putea să folosesc forţa, zise Paul.

  — N-ai să-ndrăzneşti! Scrâşni Împăratul.

  Paul se mulţumi să-l privească în tăcere.

  Prinţesa Regală îşi puse o mână pe braţul tatălui ei.

  — Tată! Rosti ea, cu voce mătăsoasă, mângâietoare.

  — Nu-ţi încerca trucurile cu mine, o preveni Împăratul. Nu e nevoie să faci asta, copila mea. Mai avem încă mijloace să…

  — Dar omul acesta e demn să-ţi fie fiu, spuse ea.

  Bătrâna Cucernică Maică îşi venise în fire. Se apropie de Împărat, se aplecă la urechea lui.

  — Îţi pledează cauza, şopti Jessica.

  Paul continua s-o fixeze pe prinţesa cu păr auriu.

  — E Irulan, fiica cea mare, nu? Întrebă cu voce joasă.

  — Da.

  Chani se apropie de el.

  — Vrei să plec, Muad'Dib?

  Paul îi aruncă o privire.

  — Să pleci? N-ai să mai pleci niciodată de lângă mine.

  — Nu suntem legaţi unul de celălalt, spuse Chani.

  Vreme de câteva clipe, Paul o privi în tăcere. Apoi zise:

  — Cu mine să nu vorbeşti decât adevărul, Sihaya. Şi fiindcă Chani se pregătea să-i răspundă, îşi apăsă degetul pe buzele ei. Ceea ce ne leagă pe noi nu poate fi desfăcut, spuse. Şi acum ia aminte la tot ce se întâmplă, pentru că mai târziu voi dori să văd sala aceasta prin prisma înţepciunii tale.

  Împăratul şi Dreptvorbitoarea sa începuseră o discuţie înfierbântată, cu voce scăzută.

  Paul se adresă mamei sale:

  — Bătrâna îi aminteşte că înţelegerea lor a fost să aşeze pe tron o Bene Gesserit şi că Irulan este cea pe care au pregătit-o.

  — Chiar aşa să fi plănuit? Făcu ea.

  — Nu-i limpede?

  — Ştiu să citesc semnele! Rosti sec Jessica. Te-am întrebat ca să-ţi atrag atenţia că nu-i cazul să-mi dai lecţii despre lucruri pe care le-ai învăţat de la mine.

  Paul o privi pieziş, o surprinse zâmbind cu răceală.

  Gumey Halleck se aplecă între ei.

  — Aş vrea să-ţi reamintesc, Domnia-Ta, că în adunătura asta se mai află un Harkonnen. Arătă cu capul către Feyd-Rautha, care stătea în partea stângă a grupului, în spatele unei lănci. Ochiosul ăla din stinga! Rareori mi-a fost dat să văd o mutră mai parşivă. Mi-ai promis odată că…

  — Mulţumesc, Gumey, rosti Paul.

  — E na-Baron… adică Baron, acum c-a murit bătrânul, insistă Gumey. Numai bun pentru ce mi-am…

  — Crezi c-ai putea să-i vii de hac, Gumey?

  — Glumeşti, Domnia-Ta!

  — Discuţia asta dintre Împărat şi vrăjitoarea lui a durat destul, nu crezi, mamă?

  Jessica încuviinţă cu capul.

  — Într-adevăr.

  Paul îşi ridică vocea, se adresă Împăratului:

  — Maiestate, se află vreun Harkonnen printre oamenii Voştri?

  Împăratul se întoarse spre el, îi răspunse dispreţuitor:

  — Parcă am înţeles că anturajul meu se află sub protecţia cuvântului tău de Duce.

  — N-am solicitat decât o informaţie, zise Paul. Vreau să ştiu dacă vreun Harkonnen face parte în mod oficial din anturajul Vostru, sau dacă profită doar de împrejurare, pentru a se ascunde din laşitate.

  Împăratul schiţă un zâmbet calculat.

  — Orice persoană acceptată în preajma Împăratului face parte din anturaj.

  — Ducele v-a dat cuvântul său, spuse Paul. Dar Muad'Dib nu s-a pronunţat încă. El s-ar putea să nu recunoască definiţia pe care o daţi anturajului. Prietenul meu, Gumey Halleck, vrea să omoare un Harkonnen. Dacă el…

  — Kanly! Strigă brusc Feyd-Rautha. Se aplecă în afară, peste bariera de lănci. Taică-tău a jurat vendeta asta, Atreides! Zici că eu sunt laş, dar tu te piteşti printre femei şi vrei să-ţi