După ce s-au urcat în trăsură, preşedintele i-a reamintit generalului făgăduiala că va lăsa să i se lege ochii. Generalul nu se opusese deloc formalităţii: un fular pregătit în acest scop în trăsură desăvârşi lucrul.

Pe drum, preşedintelui i se păru că generalul încerca să privească pe sub legătură: îi reaminti jurământul.

— A, da, adevărat! spuse generalul.

Trăsura se opri în dreptul unei alei din strada Saint-Jacques. Generalul coborî sprijinindu-se de braţul preşedintelui, a cărui demnitate nu o cunoştea şi pe care îl credea un simplu membru al clubului; străbătură aleea, urcară un etaj şi intrară în camera de deliberări.

Şedinţa începuse. Înştiinţaţi de prezentarea ce urma să aibă loc în seara aceea, membrii clubului se găseau în completul lor. Când ajunse în mijlocul sălii, generalul fu invitat să-şi scoată legătura. Se execută numaidecât şi păru foarte uimit găsind atât de multe figuri cunoscute într-o societate a cărei existenţă nu o bănuise până atunci.

Fu cercetat asupra sentimentelor sale, dar el mărgini să răspundă că scrisorile din insula Elba au vorbit, desigur, despre ele..."

Franz se întrerupse.

— Tatăl meu era regalist, glăsui el; n-aveau nevoie să-l întrebe asupra sentimentelor sale, căci ele erau cunoscute.

— Aşa se explică legătura mea cu părintele dumitale, dragă domnule Franz, spuse Villefort; oamenii se împrietenesc uşor când împărtăşesc aceleaşi păreri.

— Citeşte, continuă să spună ochiul bătrânului.

Franz continuă:

"Preşedintele luă atunci cuvântul, îndemnându-l pe general să se explice mai lămurit; dar domnul de Quesnel răspunse că dorea mai întâi să ştie ce vroiau de la el.

Se comunică atunci generalului scrisoarea din insula Elba care îl recomanda clubului ca pe un om pe al cărui concurs se putea conta. Un paragraf întreg expunea întoarcerea probabilă din insula Elba şi făgăduia o nouă scrisoare cu mai ample detalii la sosirea Faraonului, vas aparţinând armatorului Morrel din Marsilia, al cărui căpitan era trup şi suflet devotat împăratului. Câtă vreme ţinu lectura, generalul, pe care socotisem că se poate conta ca pe un frate, dădu dimpotrivă vădite semne de nemulţumire şi de dezgust.

După terminarea lecturii el rămase tăcut, cu sprâncenele încruntate.

— Ce aveţi de spus despre scrisoare, domnule general? întrebă preşedintele.

— Spun că e prea puţină vreme de când am jurat credinţă regelui Ludovic al XVIII-lea, ca să încalc jurământul în favoarea fostului împărat, răspunse el.

De data aceasta răspunsul era prea limpede pentru a ne mai putea înşela asupra sentimentelor lui.

— Generale, glăsui preşedintele, pentru noi nu există nici regele Ludovic al XVIII-lea, nici fostul împărat. Nu există decât Majestatea sa Împăratul, îndepărtat de zece luni din Franţa, statul său, prin violenţă şi trădare.

— Iertaţi-mă, domnilor, spuse generalul; se poate ca pentru dumneavoastră să nu existe un rege Ludovic al XVIII-lea, dar pentru mine e, deoarece m-a făcut baron şi mareşal; nu voi uita niciodată că datorez aceste două titluri fericitei sale reîntoarceri în Franţa.

— Domnule, spuse preşedintele cu ton cât se poate de serios şi sculându-se, luaţi seama la ce spuneţi; cuvintele ce rostiţi ne demonstrează limpede că cei din insula Elba s-au înşelat asupra dumneavoastră şi că ne-au înşelat pe noi. Comunicarea care vi s-a făcut se explică prin încrederea ce avem în dumneavoastră şi, în consecinţă, printr-un sentiment care vă onorează. Ne înşelăm noi: un titlu şi un grad v-au raliat noului regim pe care vrem să-l răsturnăm. Nu vă vom constrânge să ne daţi concursul dumneavoastră; nu vom înrola pe nimeni împotriva conştiinţei şi voinţei sale; dar vă vom constrânge să vă purtaţi ca un cavaler, chiar dacă nu aţi fi dispus.

— Numiţi cavalerism cunoaşterea conspiraţiei dumneavoastră şi nedezvăluirea ei? Eu numesc aceasta complicitate. Precum vedeţi, sunt mai sincer decât dumneavoastră..."

— O, tată! glăsui Franz îndepărtându-se, înţeleg acum de ce te-au asasinat.

Valentine nu se putu opri de a arunca o privire asupra lui Franz; tânărul era într-adevăr frumos în entuziasmul său filial.

Villefort se plimba în lung şi în lat dinapoia lui.

Noirtier urmărea din ochi expresia fiecăruia, păstrându-şi atitudinea demnă şi severă.

Franz reveni asupra manuscrisului şi continuă:

"Domnule, spuse preşedintele, aţi fost rugat să veniţi în sânul adunării. Nu v-a târât nimeni cu de-a sila; vi s-a propus să vi se lege ochii, aţi acceptat. Când aţi primit ambele invitaţii, ştiaţi perfect că nu ne vom ocupa de consolidarea tronului lui Ludovic al XVIII-lea, căci nu ne-am fi luat atâtea măsuri pentru a ne ascunde de poliţie. Înţelegeţi acum că ar fi prea comod să puneţi o mască pentru a surprinde secretul unor oameni şi pentru a nu avea apoi nevoie decât să scoateţi masca ca să-i nenorociţi pe cei ce s-au încrezut în dumneavoastră. Nu, nu; veţi spune mai întâi răspicat dacă sunteţi de partea regelui care întâmplător domneşte în momentul acesta, sau de partea Maiestăţii sale împăratul.

— Sunt regalist, răspunse generalul: am jurat lui Ludovic al XVIII-lea, îmi voi ţine jurământul.

Cuvintele fură urmate de un murmur general şi se putu vedea din privirile multor membri ai clubului că ei ar fi vrut să-l silească pe domnul d'Épinay să regrete imprudentele-i vorbe.

Preşedintele se ridică din nou şi impuse tăcere.

— Domnule, spuse el, sunteţi un om prea serios şi prea chibzuit pentru a nu înţelege consecinţele situaţiei în care ne aflăm unii faţă de alţii şi însăşi sinceritatea dumneavoastră ne dictează condiţiile pe care suntem obligaţi să le punem: veţi jura deci pe cuvânt de onoare că, nu veţi destăinui cele ce aţi auzit.

Generalul duse mâna la sabie şi strigă:

— Dacă vorbiţi de onoare, înseamnă că nu cunoaşteţi legile ei şi prin violenţă nu impuneţi nimic.

— Iar dumneavoastră, domnule, continuă preşedintele cu un calm mai grozav poate decât furia generalului, lăsaţi sabia; e sfatul ce vi-l dau.

Generalul învârti în jurul său priviri care trădau un început de nelinişte. Cu toate acestea, încă nu se plecă; dimpotrivă, adunându-şi toate puterile, spuse:

— Nu voi jura!

— În cazul acesta, domnule, veţi muri! răspunse liniştit preşedintele.

Domnul d'Épinay deveni foarte palid: mai privi o dată în juru-i; numeroşi membri ai clubului vorbeau în şoaptă şi căutau sub mantalele lor arme.

— Generale, declară preşedintele, fiţi liniştit; vă aflaţi printre oameni de onoare care vor încerca în tot chipul să vă convingă înainte de a se