— Dacă nici mâine n-avem capră, mă car de-aici şi-o iau la vale, îmi zice. Pe Dumnezeul meu. O să vezi.

Intru la mine în Zona Separată şi-mi pun botoşii. Beau un pic de cacao şi scot un Formular de Evaluare Zilnică a Prestaţiei Partenerei.

Observ vreo dificultate de comportament? Nu observ. Care e evaluarea generală a Partenerei? Foarte bună. Există Situaţii care necesită Mediere?

Nu există.

Îl trimit prin fax.

3

A doua zi dimineaţă, fără capră. Dar şi fără bilet. Janet stă la ea pe buştean şi fumează şi aşteptăm împreună să auzim o bufnitură în Tava Mare.

Nu-şi iţeşte nimeni capul şi nu se aud bufnituri nici în Tava Mare, nici în cea Mică.

Pe la prânz dăm atacul la Biscuiţii din Provizii. Pe la cină mai dăm o dată atacul la Biscuiţii din Provizii.

Pe urmă calitatea luminii se schimbă, iar ea se opreşte în uşa Zonei Separate.

— Biscuiţi, biscuiţi, biscuiţi, îmi spune vrednică de milă. Isuse, aş vrea să vorbeşti cu mine. Nu-mi dau seama de ce n-o faci. Mai am puţin şi-o iau pe mirişte. Măcar atât să facem, să vorbim. Măcar să ne distrăm un pic. Poate să jucăm scrabble.

Scrabble.

Îi fac un semn de noapte bună cu mâna şi-i adresez un mormăit.

— Jigodie, îmi spune şi mă loveşte cu silexul.

Aruncă bine şi e cât pe-aci să spun „au!“. În loc de asta, scot un nechezat de furie şi mă gândesc s-o ţintuiesc la pământ, ca s-o fac să se supună puterii mele superioare etc. etc. Apoi mă duc în Zona mea Separată. Îmi pun botoşii şi fac ordine. Beau o cacao. Scot un Formular de Evaluare Zilnică a Prestaţiei Partenerei.

Observ vreo dificultate de comportament? Nu observ. Care e evaluarea generală a Partenerei? Foarte bună. Există Situaţii care necesită Mediere?

Nu există.

Îl trimit prin fax.

4

Dimineaţa găsesc o mândreţe de capră în Tava Mare. Şi un bilet.

Ha ha! scrie în el. Iertare pentru lipsa caprei şi toate alea. O mică încurcătură. Pe viitor, când o să te mai uiţi aici după capră, o să găseşti de fiecare dată capra, nu biletul. Sau poate pe amândouă. Ha ha! Poftă bună! Totul este bine!

Jupoi repede capra cu silexul. Intră şi Janet, zâmbeşte când vede capra, şi face rapid un foc pe cinste, şi nu scoate o vorbă în engleză toată dimineaţa, şi chiar urmăreşte câteva ideograme cu un deget umezit, de parc-ar ului-o frumuseţea lor nespusă şi aşa mai departe.

Pe la prânz se apropie şi se uită la rana de pe bra­ţul meu, unde-a aruncat cu silexul.

— O să trăieşti? îmi zice. Îmi pare rău, frate, chiar îmi pare rău. M-a luat valul.

Mă uit la ea. Se opreşte din vorbit în engleză, după care începe să se tânguiască nefericită şi se ciuceşte lângă mine ca s-o iert.

Capra are un gust excelent după două zile de biscuiţi.

Trag un pui de somn lângă foc şi măcar de data asta nu mai dă târcoale cântând piese pop în engleză, ci doar mormăie neinteligibil şi se preface că prinde şi mănâncă nişte gândăcei.

Felul ei de a-şi cere iertare.

Nimeni nu-şi iţeşte capul.

5

Odată, pe vremea când oamenii încă îşi iţeau ca­petele, şi l-a iţit şi tipul ăsta.

— Oho, a făcut el. Da’ mic e locu’ ăsta unde staţi. Te face să apreciezi cu adevărat felul cum trăim azi. Apel în aşteptare aveţi? Ştiţi cum se face un sos de ciuperci cu smântână ca lumea? Ha ha! Vă compătimesc, tipilor. Dar vă şi mulţumesc, tipilor, care mi-aţi fost precursori, nu? Ăsta e şpilul? Asta e ideea? Nu eraţi ignoranţi cu bună ştiinţă? Vă dădeaţi toată silinţa? Cum fac şi eu? Poate că la un moment dat o să fie acolo cineva care-o să mă reprezinte pe mine, iar un gunoi căruia îi sunt precursor o să strige la mine şi-o să mă întrebe de ce am pantofi făcuţi din vaci moarte şi tot aşa. Fiindcă în viitorul ăla n-o să mai poarte nimeni piele moartă în picioare, nu, nici vorbă. O să li se pară ceva barbar, aşa cum ni se pare nouă acum felul cum o târăşti de păr pe femeia asta, chit că mie mai puţin, după ce-am trăit cinşpe ani cu nevastă-mea. Ha ha! Simte-te bine!

N-o târăsc niciodată de păr pe Janet.

E prea clişeistic.

Chiar atunci şi-a iţit şi nevastă-sa capul.

— Acolo pute, a zis şi-a dispărut la loc.

— E de la capra friptă, a spus bărbatul ei. Nu era totul cu dichis. Când mâncai carne, era ca şi cum ai fi mâncat carne adevărată, carnea unui animal, la propriu, a unui animal care poate că te linsese pe mână cu doar câteva ore mai devreme.

— În viaţa mea n-aş face aşa ceva, a zis soţia.

— O faci şi-acum, toanto! a spus bărbatul. Doar că plăteşti pe cineva ca să se-ocupe de muncile nasoale. Tăiatul? Jupuitul?

— Nici asta nu fac, a zis soţia.

Nu-i vedeam, doar îi auzeam prin locul unde se iţesc capetele.

— Ai auzit de abator? a întrebat soţul. Ha ha! Te-am prins! Ce crezi că se-ntâmplă acolo? Un tip pe care nu-l cunoşti omoară şi jupoaie o vacă de-aia cu ochi mari şi blânzi, cum zici tu, ca să ai parte de pantofi, iar eu, de friptură şi de pantofi!

— Asta-i altceva, a spus ea. Animalele alea au fost crescute să fie tăiate. Ăsta e rostul lor. Plus că eu le gătesc la cuptor, nu mă ciucesc acolo-n chiloţi şi nu mă umplu de fumu’ ăsta puturos.

— Slavă cerului pentru micile hatâruri, a zis el. Glumeam! Am glumit. Nici măcar n-ai arăta rău dacă te-ai ciuci în chiloţi, crede-mă.

— Pe lângă asta, unde se cacă? a spus ea.

— Întreabă-i, a zis soţul. Întreabă-i unde se cacă, dacă ai chef. Doar ai plătit. E dreptul tău s-o faci, serios.

— Nu cred că o