— Ei bine, eu nu mă sfiesc, a zis el.

O vreme nu s-a mai auzit nimic dinspre gaura pen­tru capete. Poate că discutau în linişte.

— Bun, şi unde vă căcaţi? a întrebat soţul, iţindu-şi capul.

— Avem nişte pungi de unică folosinţă care sunt urcate pe un suport, a spus Janet. Fosa septică nu se-ntinde până aici.

— Aha, a zis el. Se cacă în pungi pe care le urcă pe suporturi.

— Minunat, a spus soţia. Aflu şi eu ceva util.

— Da’ ia stai un pic, a zis soţul. Demult de tot, când peştera era de-adevăratelea, unde se mai duceau? Dacă nu mă-nşel, pe vremea aia nu erau pungi de unică folosinţă.

— Pe vremea aia se duceau frumos în pădure, a spus Janet.

— Aha, a zis el. Da, e logic.

V-aţi prins care-i treaba cu Janet? Când ni se adresează cineva direct, ar trebui să ne facem mici şi să ţipăm speriaţi, şi când colo ea răspunde de două ori în engleză, da?

I-am aruncat o privire.

— A, e-n regulă, a şoptit ea. Nu-i de la antidrog. L-am mirosit.

După un minut a aterizat un avion de hârtie: era Evaluarea Succintă a Clientului.

La Impresie Generală scrisese: A, bun! Foarte drăguţ.

La Valoare Educaţională scrisese: Am aflat unde se căcau. Şi pe vremuri, şi acum.

L-am aşezat în teanc peste celelalte, după care m-am dus la mine în Zona Separată şi mi-am pus botoşii. Mi-am completat Formularul de Evaluare Zilnică a Prestaţiei Partenerei. Am observat vreo dificultate de comportament? N-am observat. Care a fost evaluarea generală a Partenerei? Foarte bună. Au existat Situaţii care au necesitat Mediere?

N-au existat.

L-am trimis prin fax.

6

Dimineaţa asta e dimineaţa când golesc pungile cu Resturi Menajere Umane, şi pungile de gunoi, şi punga de pe fundul orificiului metalic îngust, unde îşi pune Janet articolele femeieşti folosite.

Pentru asta mai primesc şaizeci de dolari pe lună. Plus că e bine să mai ieşi un pic din peşteră.

Bat la uşa Zonei ei Separate.

— Cine e? întreabă ea, făcând pe proasta.

Ştie foarte bine cine e. Vâr braţul înăuntru şi agit o pungă de gunoi.

— Ia cu încredere, spune ea.

E acolo şi se şterge la subsuori cu un o cârpă. Camera miroase ca ea, dar parcă şi mai mult. Vărs gunoiul din coşul ei de nuiele în punga mea mare şi albă. Adaug şi punga ei cu articole femeieşti folosite în punga mea mare şi albă. Iau din colţ trei pungi pe care scrie Atenţie Resturi Menajere Umane şi le vărs în punga mea mare şi roz, pe care scrie Atenţie Resturi Menajere Umane.

Îi mimez că am visat o cireadă care acoperise câmpia ca iarba pământului, erau la fel de multe vite ca greierii şi totuşi carnea de pe cocoaşele lor semăna cu nişte munţişori etc. etc. şi îmi ascut suliţa şi încerc să arăt de parc-aş intra într-un fel de transă de dinaintea vânătorii.

— Te duci? strigă ea. Te duci acum? Asta-mi spui?

Dau din cap.

— Cristoase, păi du-te odată, zice ea. Distrează-te. Şi adu nişte dropsuri cu mentă.

S-a căznit din răsputeri vreme de multe luni să disloce un pietroi sub care să-şi ascundă dropsurile cu mentă şi ţigările. Dropsuri dropsuri dropsuri. Ţigări ţigări ţigări. Indiferent cât o să stăm aici împreună, n-o să mi se-aprindă niciodată călcâiele după ea. Are cincizeci de ani, şi picioare mari, şi umeri gârboviţi, şi o feţişoară suptă, şi mestecă mereu cu gura deschisă. Uneori îşi pune nişte ochelari mari şi urâţi în peşteră şi dezleagă rebus: foarte verboten.1

1. Interzis.

O şterg afară, cu punga albă pentru resturi obişnuite într-o mână şi punga mare şi roz, cu Resturile noastre Menajere Umane, în cealaltă.

7

Jos în valea albastră-verde e o ciurdă de ceva-uri robotice, aplecate deasupra ierbii albastre-verzi, hrănindu-se, cred. La jumătatea distanţei dintre munţii noştri şi cei de vizavi curge un râu lat şi verde, care din loc în loc e întrerupt de nişte bolovani. Merg pe lângă o stâncă albă şi pe urmă pe o potecă marcată cu un punct galben pe un pin. Puţini ştiu drumul ăsta. E o potecă pentru non-Vizitatori. Pe ea nu se găseşte nici o Atracţie, doar Zona de Evacuare 8 şi un magazinaş Doar Pentru Angajaţi într-o remorcă dublă, o adevărată binecuvântare pentru noi, suntem atât de aproape şi toate alea.

În remorcă sunt Marty şi o doamnă despre care credem c-ar putea fi soţia lui, dar care s-ar putea să nu fie.

Marty ţipă la doamna care-i consemnează toate ţipetele.

— Fă ce ţi se cere! ţipă el, iar ea notează. Şi nu doar asta, fă mai mult de-atât, fiule, mai mult decât ţi se cere! Excelează! De ce să nu excelezi? Fii excelent! E rău să fii bun? Ei, fiule, ştiu că nu crezi asta, fiindcă nu asta ai fost învăţat, ai fost învăţat că e bine să fii bun, ţin foarte bine minte că aşa te-am învăţat. Când mergeam la pescuit şi prindeai un peşte, îţi spuneam mereu bravo, aşa se pescuieşte, fiule, iar când nu prindeai peşte, mă încruntam şi spuneam nu aşa, nu aşa se pescuieşte, deşi cred că n-am fost niciodată dur pe tema asta. Ai prins tot?

— Cuvânt cu cuvânt, spune doamna. Pentru mine sunt ca nişte pepite de aur.

— Ha ha, zice Marty şi o scarpină îndelung şi drăgăstos pe spate, bea nişte Squirt şi se pune iar pe ţipat.

— Aşa că, oricum, fă ce ţi se cere! ţipă el. Nu ştii cât de mult te iubim aici, acasă, şi cât vrem să reuşeşti? Cât despre ei, barosanii despre care mi-ai scris, bagă-i în sperieţi! Dar ai grijă şi fă ce-ţi cer. N-ai decât să crezi ce vrei despre ei, dar fă ce-ţi cer, ca să le placi. Iar în felul ăsta o să reuşeşti. În ce-i priveşte pe puii de