Pastoralia citește top cărți de citit într=o viață .pdf 📖

AUTOR: George Saunders
CATEGORIA: Filosofie
NR. DE PAGINI: 51

Descărcați EPUB

Cărți «Pastoralia citește top cărți de citit într=o viață .pdf 📖». Rezumatul cărții:

Traducere și note de Radu Paraschivescu

Autorul romanului Lincoln între vieţi, câștigător al Man Booker Prize

Destinat să devină unul dintre cele mai bune volume de povestiri ale anilor 2000, Pastoralia l-a ridicat pe George Saunders la rangul de „maestru care distilează haosul vremurilor pe care le trăim în ficțiune“ (Salon). Cele şase povestiri din Pastoralia afirmă un mare talent exploziv şi resurse de imaginaţie care nu par în pericol să se epuizeze vreodată.

„Criticii susțin că în prozele din Pastoralia găsești adieri din Vonnegut, din Pynchon și din David Foster Wallace. Așa o fi, sau poate nu. Cert este că America din povestirile lui Saunders pare un parc de distracții unde lucrurile scapă de sub control. Goticul și absurdul își dau mâna, pasajele fruste alternează cu reveriile, naturalismul bea bruderșaft cu drama existențială. Saunders e un cronicar al picajului, un martor la subteranele prin care se pierde omul, un arhivar al experiențelor amare, un sceptic camuflat în spatele hohotului.“ — RADU PARASCHIVESCU

„O Americă înfricoşătoare“, i-a spus Edward Behr. „O Americă distopic-absurdă“, ripostează George Saunders prin acest volum de povestiri concepute parcă în temeiul unui worst case scenario. Populată de angajaţi puşi să accepte umilinţe, de guru fabricaţi din nimic şi gata să fructifice inocenţa semenilor sau de mătuşi revenite din cavou pentru a impune reţete ale succesului în carieră, lumea lui Saunders e deraiată şi pendulează între grotesc şi patetic. Personajele din Pastoralia par intrate într-o moară a destinului care le macină fără milă şi se pregăteşte să le transforme în pulbere. Şi totuşi, cititorul simte prea puţină compasiune şi solidaritate. Prin faţa lui defilează oameni vulnerabili, victime ale propriilor temeri şi obsesii, carcase despuiate de onoare şi vigoare. Şi când colo, în loc să te umple mila, te apucă râsul. George Saunders e un fachir al sardonicului şi al turismului prin regiunile stranii ale fiinţei umane. Lumea lui este cât se poate de originală și, în același timp, incredibil de familiară.

Mergi la pagina:

Colecţie coordonată de DENISA COMĂNESCU

GEORGE SAUNDERS

PASTORALIA

Acest e-book este protejat de legea drepturilor de autor. Reproducerea sa integrală sau parţială, multiplicarea sa prin orice mijloace şi sub orice formă, punerea sa la dispoziţie publică pe internet sau în reţele de calculatoare, stocarea sa temporară sau permanentă pe diverse dispozitive sau în sisteme care permit recuperarea informaţiei, gratuit sau în scop comercial, precum şi alte fapte similare, fără permisiunea scrisă a editurii reprezintă o încălcare a legislaţiei privind protecţia dreptului de autor şi se pedepsesc conform legilor în vigoare.

ISBN: 978-606-779-713-8 (epub)

EDITURA HUMANITAS FICTION

Piaţa Presei Libere 1, 013701 Bucureşti, România

tel. 021/408 83 50, fax 021/408 83 51

www.humanitas.ro

Comenzi online: www.libhumanitas.ro

Comenzi prin e-mail: vanzari@libhumanitas.ro

Comenzi telefonice: 0723.684.194

Pentru Paula

PASTORALIA

Trebuie să recunosc, nu mă simt senzaţional. Nu c-aş duce-o foarte rău. Nu c-aş avea cu adevărat de ce să mă plâng. Şi nu că m-aş plânge de-a binelea dacă aş avea de ce. Nu. Fiindcă Gândesc Pozitiv / Vorbesc Pozitiv. Stau frumuşel pe şuncile mele, aşteptând să-şi iţească oamenii capetele. Chit că au trecut treişpe zile de când şi l-a mai iţit cineva, iar Janet îmi vorbeşte în engleză din ce în ce mai mult, ceea ce e parte din motivul pentru care mă simt atât de, mă rog, puchinos.

— ’mnezeule, îmi spune la prima oră a dimineţii. Sunt atât de sătulă de friptura de capră, că-mi vine să urlu.

Şi eu ce să zic la asta? Mă pune într-o situaţie delicată. Crede că sunt sensibil din fire şi că vorbitul ei în engleză mă face să nu mă simt în largul meu. Şi are dreptate. Mă face. Fiindcă am încasat-o din plin. În fiecare dimineaţă, o altă capră, de-abia omorâtă, ne e pusă pe Tava Mare. Pe Tava Mică, o cutie de chibrituri. E mai bine decât la alţii. Altora li se cere să prindă iepuri sălbatici cu laţul. Altora li se cere să se îmbrace aidoma primilor colonişti când taie capetele puilor. Nouă, nu. Eu trebuie doar să dau jos capra moartă de pe Tava Mare şi s-o jupoi cu o bucată ascuţită de silex. Janet trebuie doar să facă focul. Aşa că lucrurile arată binişor. Nu atât de bine ca pe vremuri, dar, mai spun o dată, nici rău.

Pe vremuri, când oamenii îşi iţeau capetele mereu, ne plăcea ce făceam. Chiar ne dădeam în spectacol. Ne băteam un pic cu mormăituri. De câte ori mă pregăteam să-i azvârl pământ în ochi, izbeam o piatră de alta în culmea furiei. În felul ăsta, ştia să închidă ochii. Uneori făcea un soi de ţesătorie primitivă. Gen: Originile Ţesutului. Uneori ne duceam la Ferma Ţăranilor Ruşi la un grătar, ţin minte că acolo erau Murray şi Leon, Leon se vedea cu Eileen, Eileen era aia cu o mulţime de pisici, dar acum, din cauză că se iţesc tot mai puţine capete, Ţăranii Ruşi s-au cărat în altă parte, unii în Administraţie, dar cei mai mulţi nu, pisicile lui Eileen au înnebunit şi Dumnezeu mi-e martor că uneori îmi fac griji c-o să mă apropii de Tava Mare şi o s-o găsesc goală.

În dimineaţa asta mă apropii de Tava Mare şi o găsesc goală. În loc de capră, dau peste un bilet.

Stai, stai, scrie în el. Vine şi capra, pentru Dumnezeu. Şi lasă fasoanele.

Problema e ce fac în timpul când ar trebui să jupoi capra cu bucata de silex? Mă hotărăsc să mă dau grav bolnav. Mă legăn într-un colţ şi mă pun pe gemut. Dar mă satur repede. Jupuirea caprei cu silexul trebuie să ţină aproape o oră. S-o credeţi voi că mă legăn şi gem o oră.

Janet iese din Zona Separată şi ridică din sprâncene.

— Băga-mi-aş, n-ai capră? zice ea.

Scot nişte sunete guturale şi fac câteva mişcări care înseamnă: A venit ploaia mare şi bum! a alungat caprele, caprele sunt departe acum, sus pe dealuri, şi fiindcă mi-a fost foarte frică, n-am plecat după ele.

Janet se scarpină la subsuoară şi scoate nişte sunete de maimuţă, după care îşi aprinde o ţigară.

— Ce porcărie, zice ea. De ce naiba insişti, n-o să pricep niciodată. Cine-i aici? Mai vezi pe cineva, în afară de noi?

Îi spun din gesturi să stingă ţigara şi să facă focul. Îmi spune din gesturi s-o pup în fund.

— De ce să fac focul? îmi zice. Foc înainte de capră. E ca un foc de dă, Doamne? Ca un foc al speranţei? Nu, scuze, mi-a ajuns. Ce-aş face în lumea reală dac-ar tuna şi aşa mai departe, şi caprele chiar ar lua-o la picior? Poate aş jeli, de pildă, tăindu-mă cu silexul ăla, sau poate te-aş lua la şuturi fiindcă ai fost prost şi-ai lăsat caprele-n ploaie. Ce e, n-au adus Tava Mare?

Mă uit urât la ea şi clatin din cap.

— Bun, dar măcar te-ai uitat în Tava Mică? zice ea. Poate-a fost o capră mică şi-au înghesuit-o acolo. Poate că de data asta ne-au dat o prepeliţă ca lumea sau altceva.

Îi arunc o privire, după care mă duc cu un mers legănat să mă uit la Tava Mică.

Nimic.

— Bun, ia de-aici, spune ea. O să-mi pun bine mersi coada pe spinare şi-o să văd ce căcat o să se-ntâmple.

Dar nu o s-o facă. Ştie şi ea, ştiu şi eu. Stă la ea pe buştean şi fumează şi aşteptăm împreună să auzim un bufnet în Tava Mare.

Pe la prânz dăm atacul la Biscuiţii din Provizii. Pe la cină mai dăm o dată atacul la Biscuiţii din Provizii.

Nimeni nu-şi iţeşte capul şi nu se aud bufnituri nici în Tava Mare, nici în cea Mică.

Pe urmă calitatea luminii se schimbă, iar

Mergi la pagina:

Pastoralia citește top cărți de citit într=o viață .pdf 📖