fotografiilor, nu-mi fac iluzii: ai fost desigur fotografiat de nenumărate ori, plimbîndu-te prin parc, stînd la fereastră, poate chiar întins în pat. Dar văd că vestea nu te impresionează prea mult, adăugă după ce-l privi lung. Nu spui nimic…

— Așteptam urmarea…

Profesorul se apropie de el, continuînd să-l privească adînc în ochi.

— De unde știi că există o urmare? întrebă.

— Mi-am închipuit după nervozitatea dumneavoastră. Nu v-am văzut niciodată atît de nervos.

Profesorul ridică din umeri și zîmbi amar.

— Nu m-ai văzut dumneata, dar sînt destul de nervos… Să revenim însă la cazul dumitale. S-au ivit o seamă de complicații, mai ales în cele două săptămîni cît am lipsit.

— Din cauza mea? întrebă.

— Nici din cauza dumitale și nici dintr-a mea… Dumneata ai rămas aproape tot timpul aici în cameră. (Știu asta pentru că telefonam aproape în fiecare zi…) În ceea ce mă privește, în cele două săptămîni petrecute la Predeal, n-am discutat cazul dumitale decît cu cîțiva colegi, de a căror discreție nu mă pot îndoi… Dar s-a întîmplat altceva, continuă ridicîndu-se iar din fotoliu. Mai întîi, domnișoara de la numărul șase, agenta pe care ne-a impus-o Siguranța, a dispărut acum vreo zece zile. Siguranța bănuia de mult că era o agentă dublă, dar nu bănuia că era în slujba Gestapoului…

— Ciudat, șopti. Dar cum s-a putut afla așa repede?

— Pentru că a fost descoperită rețeaua din care făcea parte și au fost arestați cei trei agenți care te-au așteptat, cîteva nopți, în mașina cu farurile stinse. Siguranța ghicise: trebuia să fii răpit și trecut peste graniță în Germania. Se înșelase însă asupra identității: nu era vorba de un șef legionar, era vorba de dumneata.

— Dar de ce? întrebă zîmbind.

Profesorul se îndreptă spre fereastră, dar se întoarse brusc și îl privi cîteva clipe curios, parcă ar fi așteptat să mai adauge ceva.

— Pentru că ești așa cum ești, după toate cîte ți s-au întîmplat. Nu mi-am făcut niciodată prea multe iluzii, continuă începînd să se plimbe încet, între ușă și fotoliu. Știam că într-o zi are să afle. De aceea am și informat în mai multe rînduri La Presse Medicale. Voiam ca ceea ce se putea afla să se afle direct de la sursă. Evident, n-am spus tot; m-am mulțumit să raportez etapele restabilirii fizice și intelectuale; doar o aluzie, și aceea destul de obscură, la regenerare și întinerire. Și nimic despre hipermnezie… Dar s-a aflat tot; și despre memoria dumitale fenomenală, și faptul că ai recuperat toate limbile pe care le-ai învățat în tinerețe. Ai devenit deci cel mai prețios exemplar uman care există astăzi pe tot globul. Toate facultățile de medicină din lume ar vrea să dispună, măcar temporar, de dumneata…

— Un fel de cobai? întrebă zîmbind.

— În anumite cazuri, da, un cobai. Dispunînd de informațiile transmise, de domnișoara de la numărul șase, e ușor de înțeles de ce Gestapoul vrea cu orice preț să te răpească.

Rămase cîtva timp pe gînduri, apoi fața i se lumină pe neașteptate de un mare zîmbet:

— Tovarășa dumitale de o noapte, sau mai multe…

— Mi-e teamă că au fost mai multe, recunoscu roșind.

— Tovarășa dumitale era mai inteligentă decît o socotea Siguranța. Nu s-a mulțumit să verifice potențialul erotic și, profitînd de condiția parasomnambulică în care te aflai, să te descoasă, încercînd să-ți descifreze identitatea. A procedat științific: a înregistrat la un magnetofon minuscul toate convorbirile, de fapt, lungile dumitale monologuri, și le-a transmis Siguranței. Dar a remarcat și altceva; bunăoară, că recitai poezii în foarte multe limbi, și cînd ți-a pus cîteva întrebări în limba germană, apoi în rusește, i-ai răspuns fără nici o dificultate în limbile în care te întreba. Apoi, după ce-ai primit cărțile, a făcut o listă de toate gramaticile și dicționarele pe care le consultai. Prudentă, a păstrat toate aceste informații pentru șefii ei din Germania. Este probabil că ascultînd benzile înregistrate cineva, sus de tot, din Gestapo, a decis răpirea dumitale…

— Înțeleg, spuse frecîndu-și fruntea.

Profesorul se opri în dreptul ferestrei deschise, privind lung parcul.

— Evident, începu tîrziu, paza s-a înzecit. Probabil că nu ți-ai dat seama, dar de cîteva zile, multe din camerele vecine sînt ocupate de agenți. Iar în timpul nopții, bănuiești cum e patrulată strada… Și cu toate acestea, reluă după o pauză, în curînd va trebui să fii evacuat de aici.

— Păcat, spuse. Mă învățasem… și-mi plăcea.

— Am fost sfătuit să începem deja camuflarea dumitale. Deocamdată, îți lași să-ți crească mustața, cît mai groasă și mai neîngrijită. Mi s-a spus că vor încerca să-ți modifice figura, evident. Îmi închipui că îți vor vopsi părul, îți vor schimba coafura, în așa fel încît să nu mai semeni cu fotografiile care au fost desigur luate în ultimele săptămîni. M-au asigurat că-ți pot adăuga zece, cincisprezece ani. Cînd vei părăsi clinica, vei arăta ca un bărbat trecut de patruzeci de ani…

Se opri, extenuat, și se așeză în fotoliu.

— Din fericire, adăugă tîrziu, nu s-au mai repetat crizele de parasomnambulism, sau ce-or fi fost. Așa cel puțin mi-au spus…

Ziua se vestea fierbinte. Își scoase cazaca și îmbrăcă cea mai subțire pijama pe care o găsise în dulap. Apoi se întinse în pat. „Evident, se auzi gîndind, știi foarte bine că n-a fost somnambulism. Te-ai comportat așa cum trebuia, ca să creăm confuziile necesare. Dar de acum n-o să mai avem nevoie de ele…”

— „Dublul”, șopti zîmbind. Răspunde întotdeauna la întrebările pe care mă pregătesc să le pun. Ca un adevărat înger păzitor…

— Și această formulă e corectă și utilă.

— Mai sînt și altele? întrebă.

— Multe. Unele din ele anacronice sau ieșite din uz, altele încă destul de actuale, mai ales acolo unde teologia și practica creștină au știut să păstreze tradițiile mitologice imemoriale.

— Bunăoară? întrebă, zîmbind amuzat.

— Bunăoară, alături de îngeri și îngeri păzitori, puteri, arhangheli, serafimi, heruvimi. Ființe prin excelentă intermediare.

— Intermediare între conștient și inconștient.

— Evident. Dar, și între natură și om, între om și divinitate, rațiune și eros, feminin și masculin, întuneric și lumină, materie și spirit…

Se trezi că