Să vorbim despre tine, Ligia. Să nici nu-ţi treacă prin gând să te împotriveşti împăratului. Ar fi o nebunie. În sfârşit, linişteşte-te. Cunosc bine casa asta şi cred că nu te ameninţă nici o primejdie din partea Cezarului. Dacă Nero ar fi poruncit să fii răpită pentru el, nu te-ar fi adus la Palatin. Aici domneşte Poppea, iar de când i-a născut o fiică, Nero este şi mai mult sub puterea ei… Nu. E adevărat că Nero a poruncit să vii la banchet, dar nu te-a văzut până acum, n-a întrebat de tine, deci nu-l interesezi. Poate că te-a luat de la Aulus şi Pomponia numai din ură faţă de ei… Mi-a scris Petronius să am grijă de tine şi, deoarece mi-a scris, precum ştii, şi Pomponia, probabil că s-au înţeles între ei. Poate că el a făcut-o la rugămintea ei. Dacă-i aşa şi dacă el se îngrijeşte de tine la rugămintea Pomponiei nu te ameninţă nimic, şi cine ştie, nu-i exclus ca Nero, sfătuit de el, să te trimită înapoi la Aulus. Nu ştiu dacă Nero îl iubeşte foarte mult, ştiu însă că rar se întâmplă să aibă altă părere decât a lui Petronius.

Ah! Acteea! răspunse Ligia. Petronius a fost în vizită la noi, înainte de a fi fost luată de-acolo şi mama era convinsă că Nero a ordonat predarea mea sfătuit de dânsul.

Asta ar fi rău, spuse Acteea. După ce se gândi câteva clipe însă, continuă:

Totuşi, poate că Petronius a spus doar aşa, faţă de Nero la vreo cină, că a văzut la Aulus pe ostateca ligienilor şi Nero, care este gelos de puterea lui, te-a cerut numai pentru că ostatecii trebuie să stea în grija împăratului. De altfel, el nu-i iubeşte pe Aulus şi pe Pomponia. Nu! Nu cred că Petronius, dacă ar fi vrut să te ia de la Aulus, ar fi recurs la un asemenea mijloc… Nu ştiu dacă Petronius este mai bun decât ceilalţi care-l înconjoară pe Cezar, dar este altfel decât ei… în sfârşit, poate că în afară de el s-o mai găsi cineva care să vrea să intervină pentru tine. La Aulus n-ai cunoscut pe careva din prietenii Cezarului?

Îi întâlneam pe Vespasian şi pe Titus.

Împăratul nu-i iubeşte.

Şi pe Seneca.

E de ajuns ca Seneca să dea vreun sfat ca Nero să procedeze exact dimpotrivă.

Ligia roşi:

Şi pe Vinicius…

Nu-l cunosc.

E o rudă de-a lui Petronius, care s-a întors de curând din Armenia…

Crezi că Nero îl vede cu plăcere?

Pe Vinicius îl iubesc toţi.

Şi ar voi să intervină pentru tine?

Da.

Acteea zâmbi cu duioşie şi spuse:

Atunci, cu siguranţă că ai să-l vezi la banchet. Trebuie să mergi acolo, în primul rând pentru că trebuie. Numai un copil ca tine ar fi putut să gândească altfel. În al doilea rând, dacă vrei să te întorci în casa lui Aulus, găseşte prilejul să-i rogi pe Petronius şi pe Vinicius ca prin influenţa lor să obţină pentru tine permisiunea de a te întoarce acasă. Dacă ei ar fi aici, la fel ţi-ar spune, că e o nebunie să încerci să te opui. S-ar putea, de fapt, ca împăratul să nu observe absenţa ta, însă dacă ar observa-o şi ar constata că ai îndrăznit să te împotriveşti voinţei lui, n-ar mai exista salvare pentru tine. Hai, Ligia… auzi gălăgia asta în casă? Soarele coboară şi oaspeţii au să înceapă în curând să sosească.

Ai dreptate, Acteea, răspunse Ligia. Am să-ţi urmez sfatul.

Desigur, Ligia n-ar fi putut să explice în ce măsură această hotărâre era o urmare a dorinţei de a-i vedea pe Vinicius şi Petronius, ori a curiozităţii feminine ca măcar o dată în viaţă să vadă o asemenea petrecere, pe împărat, curtea, pe renumita Poppea şi pe celelalte frumuseţi, întreg fastul acela nemaiauzit, despre care se povesteau minuni în Roma. În felul ei însă Acteea avea dreptate şi fata înţelegea bine acest lucru. Trebuia să meargă, aşa că, de vreme ce şi obligaţiile ei, şi înţelepciunea veneau în sprijinul dorinţei sale ascunse – încetă să mai şovăie.

Acteea o conduse în unctorium-ul ei să o ungă cu parfumuri şi să o îmbrace, şi cu toate că în casa împăratului nu duceau lipsă de sclave, şi Acteea însăşi avea destule în serviciul ei personal, din compasiune pentru fata asta, a cărei nevinovăţie şi frumuseţe îi cuceriseră inima, hotărî s-o îmbrace singură. Se dovedi atunci că în tânăra grecoaică, în ciuda vieţii ei triste şi a lecturii scrisorilor lui Pavel din Tars, sălăşluia tot vechiul suflet elen căruia frumuseţea trupului îi spunea mai mult decât orice pe lume. Când o dezbrăcă pe Ligia şi-i văzu formele suple, suav împlinite, sculptate în sidef parcă, pălind uşor în nuanţe de roze, nu-şi putu reţine un strigăt de admiraţie şi, dându-se câţiva paşi înapoi, se uită cu încântare la această neasemuită şi primăvăratecă făptură.

Ligia! strigă ea. Tu eşti de o sută de ori mai frumoasă decât Poppea!

Fata, minunată ca un vis, armonioasă ca o operă a lui Praxitele{72}, sau ca un cântec, care însă fusese crescută în casa austeră a Pomponiei, unde pudoarea era respectată chiar şi atunci când femeile erau numai între ele, rămase stingherită, roşie de ruşine, cu genunchii strânşi, cu mâinile la piept şi genele ridicate, în cele din urmă, ridicând braţele cu o mişcare bruscă, smulse acele care-i ţineau părul şi într-o clipă, scuturând din cap, se înveli cu părul ca într-o mantie.

Acteea, apropiindu-se şi mângâindu-i părul, spuse:

O, ce păr ai!… N-am să-l presar cu pudră de aur, căci străluceşte de la sine în străfulgerări aurii ici şi colo,