– Nu-i aiureală, tată. Şi nu-i nouă… Slavă cerului, Andrew şi cu mine am discutat despre asta ani de zile!

– Chiar aşa? De ani de zile?

– Întocmai, am răsucit problema pe toate părţile. De fapt. ideea a fost a mea. l-am spus că este ridicol să se gândească la sine ca la un gadget umblător, când de fapt reprezintă cu mult mai mult decât atât. Prima dată n-a reacţionat deloc favorabil. Dar am continuat să discutăm şi după o vreme am văzut că începuse să devină convins, iar apoi mi-a zis direct că-şi doreşte foarte mult să fie liber. "Perfect", am încuviinţat. "Spune-i tatei şi totul se va aranja." I-a fost însă teamă. A tot amânat, fiindcă se temea că te vei simţi rănit. În cele din urmă, l-am silit să-ţi spună.

– A fost o prostie din partea ta, strânse din umeri Domnul. El nu ştie ce-i libertatea. Cum poate şti? E un robot.

– Continui să-l subestimezi, tată. Este un robot cu totul deosebit. Citeşte şi se gândeşte la ceea ce a citit. Învaţă şi se dezvoltă cu fiecare an. Poate că atunci când a fost adus aici nu era decât un om mecanic, aşa cum sunt ceilalţi, însă capacitatea de dezvoltare exista în reţeaua lui pozitronică, indiferent dacă fabricanţii ştiau sau nu, şi s-a folosit cu pricepere de ea. Tată, eu îl cunosc pe Andrew şi-ţi spun că este o creatură la fel de complexă ca… tine şi ca mine.

– Prostii, fetiţo!

– Cum poţi spune aşa ceva? El are sentimente, nu se poate să nu ştii asta. E adevărat, de cele mai multe ori habar n-am ce anume simte, dar, la urma urmei, nu ştiu nici ce simţi fu în cele mai multe ocazii, în ciuda faptului că deţii capacitatea de exprimare facială, precum şi limbajul corpului, pe care Andrew nu le are. Când vorbeşti cu el observi imediat că reacţionează la unele concepte abstracte - dragoste, teamă, frumuseţe, loialitate şi multe altele - la fel ca noi doi. Ce altceva mai contează? Dacă reacţiile cuiva sunt foarte apropiate de propriile noastre reacţii, nu te gândeşti că acel cineva trebuie să fie o persoană asemănătoare ţie?

– El nu seamănă cu noi, replică Domnul. Este ceva cu totul diferit.

– Este cineva cu totul diferit, sublinie Micuţa Domnişoară. Şi nu chiar atât de diferit pe cât ai dori să cred eu.

Domnul ridică din umeri. Culoarea purpurie a chipului său pălise, lăsând loc cenuşiului, şi părea foarte, foarte bătrân şi obosit.

Tăcu multă vreme, privindu-şi picioarele şi strângându-şi halatul în jurul său. Continua să semene cu un împărat bătrân, neclintit în tronul lui, dar care examina în mod serios problema abdicării.

– Bine, rosti el în cele din urmă, cu un ton amar. Ai câştigat, Mandy. Dacă doreşti să fiu de acord cu tine, că Andrew este o persoană, nu o maşină, sunt de acord. Andrew este o persoană. Asta-i! Acum eşti fericită?

– Eu n-am zis niciodată că ar fi o persoană, tată.

– Ba ai zis. Exact cuvântul ăsta l-ai folosit.

– Iar tu m-ai corectat. Ai spus că e o persoană artificială şi eu am acceptat corecţia.

– Bine, aşa să fie. Suntem de acord că Andrew este o persoană artificială. Şi ce dacă? Care-i diferenţa dacă-i spunem "persoană artificială" şi nu "robot"? Astea sunt simple jocuri de cuvinte. O bancnotă falsă poate fi privită ca bancnotă, însă rămâne tot falsă. Unui robot îi poţi spune "persoană artificială", dar el tot…

– Tată, Andrew vrea să-i acorzi libertatea. El va continua să locuiască aici şi să facă tot ce-i stă în putere ca să duci o viaţă plăcută şi confortabilă, aşa cum a făcut din ziua când a intrat în casă. Doreşte, însă, să-i spui că e liber.

– Este o afirmaţie lipsită de sens, Mandy.

– Pentru tine, poate. Nu şi pentru el.

– Nu. Sunt bătrân, de acord, dar nu şi senil, cel puţin nu deocamdată. Aici este vorba despre stabilirea unui precedent legal. Acordarea libertăţii roboţilor nu va aboli cele Trei Legi, dar în mod clar va deschide o serie nesfârşită de înfruntări juridice privind drepturile roboţilor, plângerile roboţilor şi câte şi mai câte. Roboţii vor avea acces în tribunale şi-i vor da în judecată pe oameni pentru că-i silesc să execute munci neplăcute, ori fiindcă nu le acordă concedii, sau pur şi simplu pentru că nu sunt amabili cu ei. Roboţii vor acţiona în judecată R.O.M.A. pentru că au fost programaţi cu cele Trei Legi, deoarece vreun avocăţel va pretinde că reprezintă o încălcare a drepturilor lor constituţionale la viaţă, libertate şi dobândirea fericirii. Roboţii vor dori să voteze. Nu-ţi dai seama, Mandy? Va fi o imensă bătaie de cap pentru toată lumea.

– Nu-i necesar, replică Micuţa Domnişoară. Nu trebuie ca acest caz să devină celebru în toată lumea. Va fi pur şi simplu o înţelegere între Andrew şi noi. Tată, nu dorim altceva decât un act legal confidenţial, redactat de John Feingold, semnat deţine şi confirmat de mine ca martor, pe care să i-l dăm lui Andrew şi în care se va stipula că el…

– Nu. Asta ar fi complet inutil. Fii atentă, Mandy: să zicem că eu semnez hârtia şi după aceea mor. Andrew se va ridica şi va declara: "Adio la toată lumea, sunt un robot liber şi plec să-mi caut gloria şi norocul - iată actul care-o dovedeşte." Imediat ce va spune chestia asta toţi or să-i râdă în nas, o să-i facă bucăţele documentul ăla şi-o să-l expedieze la fabrică să fie demontat. Hârtia aceea n-o să-i asigure nici un fel de protecţie valabilă în societatea noastră. Nu, nu! Dacă insişti să fac chestia asta lipsită de sens, va trebui s-o fac aşa cum se cuvine, altfel nici nu mă mai deranjez. Nu putem, pur şi simplu, să-i acordăm lui Andrew libertatea, redactând un act ce ne implică doar pe noi. Problema e de jurisdicţia tribunalului.

– Perfect. Atunci ne vom adresa tribunalului.

– Chiar nu-nţelegi ce va însemna asta? se răsti Domnul, redevenit nervos. Vor fi invocate toate aspectele pe care ţi le-am enumerat. Se vor naşte controverse teribile. Apoi, completarea formelor legale… Înfăţişările cu martori… nemulţumirea opiniei publice… şi, în sfârşit,