Se întoarse către Andrew:

– Fii atent! continuă el cu un glas aspru, pe care Andrew nu-l mai auzise niciodată. Înţelegi ce am discutat aici? Unicul mod în care te pot elibera, dacă asta are cel mai mic înţeles, este s-o fac într-un mod legal acceptat. Însă nu există modalităţi legale acceptate de eliberare a roboţilor. Odată ce vom ajunge în faţa tribunalului, nu numai că nu vei reuşi să-ţi atingi scopul, dar juraţii vor afla şi de banii pe care i-ai agonisit şi-i vei pierde şi pe aceştia. Ţi se va spune că un robot nu are dreptul legal de a câştiga bani, ori de a-şi deschide un cont bancar în care să-i depună. Fie că ţi-i vor confisca pe loc, fie că mă vor sili să-i iau eu, cu toate că n-am nevoie de ei şi n-am chef s-o fac. Pentru mine o să fie jenant, iar pentru tine va însemna o pierdere teribilă. Tot n-o să fii liber, indiferent ce ar însemna asta pentru tine, şi n-o să mai deţii nici contul bancar. Ce spui, Andrew? Merită să-ţi pierzi banii pentru mascarada asta?

– Libertatea nu are preţ, Domnule, răspunse Andrew. Chiar şi numai şansa de a-mi obţine libertatea valorează cât toţi banii pe care i-aş putea avea.

OPT

Andrew era extrem de tulburat la gândul că procesul de obţinere a libertăţii sale putea cauza suferinţe suplimentare pentru Domnul.

Bătrânul era foarte fragil acum - acest adevăr nu putea fi ascuns şi nici evitat - şi orice lucru care i-ar fi stors puţina energie, orice care l-ar fi putut supăra, zdruncina sau necăji, indiferent sub ce formă, îi putea periclita viaţa.

Cu toate acestea, lui Andrew i se părea absolut esenţial să continue cu acţiunea legală acum, când îşi prezentase problema. S-o abandoneze în acest punct ar fi însemnat trădarea propriei sale integrităţi. Ar fi însemnat repudierea persoanei independente şi automotivate pe care o simţise înmugurind în. creierul său pozitronic, an după an.

La început, apelurile acelei persoane îl surprinseseră, ba chiar îl alarmaseră. Simpla lor existenţă i se părea o neregulă, o eroare de proiectare. Cu timpul, însă, ajunsese s-o accepte ca fiind reală. Iar acum persoana aceea solicita libertatea - starea de a nu fi sclav, mai exact starea de a nu fi un obiect. Şi trebuia să i-o acorde.

Ştia că existau riscuri. Tribunalul putea împărtăşi convingerea lui - că libertatea nu avea preţ - hotărând, însă, că un robot nu-şi putea cumpăra libertatea cu nici o sumă, oricât de mare.

Andrew era decis să-şi asume riscurile. Mai mult îl îngrijora sănătatea Domnului.

– Mă tem pentru Domnul, îi spuse Micuţei Domnişoare. Publicitatea… controversele… scandalul…

– Nu-ţi face griji, Andrew. Îţi promit că va fi ferit de orice. De asta se vor ocupa avocaţii lui John Feingold. Toată chestiunea e strict procedurală. Nu-l va implica deloc pe tata în mod personal.

– Şi dacă este chemat ca martor?

– Nu va fi.

– Să zicem, totuşi, că e chemat, insistă Andrew. La urma urmelor, este proprietarul meu şi un ex-legiuitor faimos. Dacă va primi o citaţie? Va fi nevoit să se prezinte. Îl vor întreba de ce crede că trebuie să fiu liber. Iar el n-o crede - a fost de acord cu toate astea numai de dragul tău, Micuţă Domnişoară, sunt absolut convins - şi va fi silit să apară înaintea juraţilor, aşa bolnav şi bătrân cum este, pentru a susţine o acţiune asupra căreia are rezerve evidente. Îl va ucide, Micuţă Domnişoară.

– Nu va fi chemat la tribunal.

– Poţi să-mi dai cea mai mică asigurare? Eu nu am dreptul de a permite să i se întâmple vreun rău. Nu am capacitatea de a permite una ca asta… Cred că va trebui să-mi retrag petiţia.

– Nu poţi, replică Micuţa Domnişoară.

– Dar dacă acest caz va determina în mod direct moartea tatălui tău…

– Începi să devii surescitat, Andrew. În plus, interpretezi Legea Unu într-un mod inadmisibil. Tata nu este nici inculpat, nici reclamant în cazul de faţă şi nu va fi nici măcar martor. Nu crezi că John Feingold este capabil de a proteja pe cineva atât de important şi cunoscut în Regiunea noastră, evitând neplăcerile unei convocări la tribunal? Îţi spun, va fi ocrotit! Dacă o să fie nevoie, de lucrul acesta se vor ocupa unii dintre cei mai influenţi oameni din Regiune. Însă nu va fi nevoie.

– Mi-aş dori să pot avea siguranţa ta.

– Îmi pare, rău că n-o ai. Încrede-te în mine, Andrew. Nu uita că e tatăl meu. Îl iubesc mai mult decât orice pe…, mă rog, îl iubesc foarte mult. Nici prin cap nu mi-ar trece să te las să continui, dacă mi s-ar părea că asta reprezintă un pericol pentru el. Trebuie să mă crezi, Andrew!

În cele din urmă, Andrew o crezu. Continua să fie tulburat de posibilitatea implicării Domnului, totuşi Micuţa Domnişoară îi oferise suficiente asigurări ca să continue.

Un reprezentant al lui Feingold îi aduse câteva hârtii ce trebuiau iscălite şi Andrew le semnă; mândru, cu un gest larg - semnătura apăsată Andrew Martin, din linii verticale, ferme, pe care o folosise pe cecuri încă de la întemeierea corporaţiei sale, cu atâţia ani în urmă.

Petiţia fu înaintată Tribunalului Regional. Trecură câteva luni fără să se întâmple nimic deosebit. Ocazional, sosea câte un plicticos document legal, în tradiţionalele coperţi rigide, iar Andrew îl parcurgea rapid, îl semna şi-l returna, apoi nu se mai petrecea nimic timp de alte câteva luni.

Acum, Domnul părea teribil de fragil. Uneori, Andrew se întreba dacă n-ar fi fost mai bine ca bătrânul să fi murit liniştit, înainte de audierea cazului, pentru a fi scutit de posibilitatea oricăror emoţii.

Gândul îl îngrozea şi căuta să-l alunge din minte.

– Suntem pe rol, îi spuse în cele din urmă Micuţa Domnişoară. De acum, nu mai durează mult.

Însă, exact aşa cum prevestise Domnul, procedurile nu se dovediră deloc simple.

Micuţa Domnişoară îl asigurase pe Andrew că trebuia doar să se prezinte în faţa unui judecător, să-i prezinte cererea pentru declararea statutului de robot liber şi apoi să aştepte timpul necesar pentru ca judecătorul să se documenteze, să studieze precedentele legale şi să-şi anunţe hotărârea.

Districtul California al Tribunalului Regional