distruge, dar şi pentru a arăta poporului român primejdia primei linii inamice, faţă de care el va trebui să fie în gardă. Manifestaţia contra presei înseamnă: declararea ei de duşmană a intereselor naţionale şi prin aceasta atragerea luării aminte a românilor de a nu se lăsa induşi în eroare., orbiţi sau conduşi de presa scrisă de jidani sau de românii jidăniţi.

  Presa aceasta atacă ideea religioasă la români, slăbindu-le astfel rezistenţa morală şi rupându-le contactul cu Dumnezeu.

  Presa aceasta împrăştie teorii antinaţionale, slăbindu-le credinţa în naţiune şi rupându-i de pământul ţării, de dragostea pentru el, pământ care în toate timpurile a fost îndemn la luptă şi sacrificiu.

  Presa aceasta prezintă fals interesele noastre româneşti, dezorientând şi îndreptând pe români pe linii opuse intereselor naţionale.

  Presa aceasta înalţă mediocrităţile şi oamenii capabili de corupţie pentru ca străinul să-şi poată satisface interesele lui şi coboară valorile morale care nu se vor preta a face servicii iudaismului şi intereselor acestuia.

  Presa aceasta otrăveşte sufletul neamului, dând zilnic şi sistematic publicitate crimelor senzaţionale, legăturilor imorale, avorturilor, aventurilor.

  Presa aceasta omoară adevărul şi slujeşte minciuna cu perseverenţă diabolică, întrebuinţează calomnia ca armă de distrugere a luptătorilor români.

  De aceea un român trebuie să fie atent când citeşte o foaie jidănească, stând în gardă faţă de fiecare cuvânt care nu e la întâmplare aruncat şi căutând a descifra planul iudaic cu care el a fost scris. Asupra acestor chestiuni voieşte mişcarea studenţească să atragă luarea aminte a tuturor românilor, atunci când ea se îndreaptă către redacţiile jidăneşti, declarându-le vrăjmaşe ale poporului român.

  Am accentuat că izbucnirile formidabile ale maselor studenţeşti erau conduse de puterea lor de intuiţie şi nu de conducători. Pentru că e uşor ca cineva să îndrepte câţiva indivizi către casa cuiva, pentru a-i face manifestaţie ostilă. Când însă marile mulţimi se îndreaptă cu ostilitate, din porunca instinctului lor, către cineva, acela este condamnat fără apel ca vrăjmaş naţional.

  NUMERUS CLAUSUS.

  În timpul luptelor studenţeşti trece din gură în gură formula „numerus clausus”. Dar nu ca o formulă salvatoare, căci masele nu dau formule, ci indică primejdii.

  „Numerus clausus” însemnează că marea primejdie jidănească stă în număr, mai cu seamă în număr, pe care nu-l mai putem suporta nici în şcoli, nici în comerţ, nici în industrie, nici în profesiunile libere. „Atenţie la număr”, voieşte să spună „numerus clausus”, căci el trece peste puterile noastre de rezistenţă naţională şi dacă nu luăm măsuri, murim ca neam.

  Atâta valoare are această formulă. Sau, dacă voiţi, ca măsură salvatoare, are valoarea unei formule de urgenţă, de primă îngrijire necesară, dar cu totul insuficientă pentru vindecarea boalei. „Numerus clausus”, în sine, însemnează: limitarea numărului jidanilor în şcoli, profesiuni libere etc. Până la ce număr limitare? Până la proporţia dintre numărul tuturor jidanilor faţă de acela al românilor în cuprinsul României. Adică, dacă în România sunt 15 milioane de români şi 3 milioane de jidani, proporţia este de 20%. După formula „numerus clausus” jidanii urmează să fie admişi în şcoli, medicină, barou etc., în proporţie de 20%.

  „Numerus clausus” însemnează limitarea numărului jidanilor până la proporţia dintre numărul lor şi numărul total al românilor.

  „Numerus clausus” este numai o formulă de repartiţie a jidanilor în sânul naţiilor, dar nu o formulă de rezolvare a problemei.

  Această formulă nu rezolvă aproape nimic, căci ea se ocupă de respectarea proporţiilor, dar nu atacă proporţia în sine. Dacă jidanii sunt 3 milioane, îi lasă 3 milioane. Mai ales nu se ocupă din cauza acestei proporţii şi nu arată mijloacele prin care s-ar putea micşora această proporţie, adică nu cuprinde în sine mijloacele de rezolvare a problemei jidăneşti.

  PROBLEMA JIDĂNEASCĂ.

  NUMĂRUL JIDANILOR.

  Numărul mare al jidanilor ridică o serie de probleme: 1. Problema pământului românesc; 2. Problema oraşelor; 3. Problema şcolii româneşti şi a clasei conducătoare; 4. Problema culturii naţionale.

  Toate acestea sunt tratate impecabil de profesorul A. C. Cuza în scrierile sale: „Poporaţia”, „Naţionalitatea în artă”, „Articole”, „Discursuri parlamentare”, „Curs de economie politică”. Cele ce susţin mai jos aparţin în esenţă gândirii profesorului Cuza.

  Numărul jidanilor din România nu se cunoaşte exact. Pentru că statisticile încercate au fost făcute cu cea mai mar lipsă de interes de către politicienii români, pentru a-şi ascunde opera de trădare naţională şi pentru că jidanii de pretutindeni fug de adevărul statisticii. Un proverb spune: „Jidanul trăieşte din minciună şi moare în contact cu adevărul”. De altfel, multă vreme, Directorul Statisticii Statului din Ministerul de Finanţa era Leon Colescu = Leon Coler.

  Şi au dreptate din punctul lor de vedere, pentru că românii puşi în faţa numărului exact al populaţiei jidăneşti, şi-ar da seama că se află în faţa unei adevărate primejdii naţionale şi s-ar ridica pentru a-şi apăra patria. Deci, în faţa adevărului statisticii, puterea iudaică se stinge, moare. Ea nu poate trăi decât din ascunderea adevărului, din falsificarea lui, din minciună.

  Noi credem că sunt în România între 2-2 1/2 milioane de jidani. Dar chiar dacă ar fi numai un milion – aşa cum susţin ei – poporul român s-ar găsi în faţa unui pericol de moarte. Pentru că nu interesează numai numărul în sine, cantitatea, ci şi calitatea celor care îl reprezintă şi mai ales interesează poziţiile pe care le ocupă jidanii în structura funcţională a unui stat în viaţă, sub toate formele, a unei naţiuni.

  Pământul nostru a fost pământul năvălitorilor. El însă n-a cunoscut niciodată în decursul istoriei ca vreo armată să fi ajuns la formidabilul număr al jidanilor de azi. Năvălirile treceau peste noi mai departe: năvălitorii de azi nu mai pleacă. Se stabilesc aici, pe pământul nostru, într-un număr neîntâlnit până astăzi şi se prind ca râia de trupul pământului şi al naţiei.

  Când începe năvălirea jidanilor? În jurul anului 1800 găsim un număr de abia câteva mii în toată Moldova. La 1821, în Bucureşti, se aflau 120 de familii.

  Această târzie aşezare pe pământul nostru de datoreşte faptului că jidanii s-au ocupat totdeauna