neant, în asemenea momente simţea nevoii să i se destăinuiască fiului ei, care o asculta atent, dând merejr din cap. El nu scotea nici o vorbă, dar deschizându-şi inima m faţa lui, Nucşoară reuşea să dobândească o oarecare linişti interioară, deşi stranie. Atunci ştia că nu era singură şi că iţţ era complet neputincioasă. „Ce ciudat!„, gândea ea. „îi alin pt alţii şi Scorţişoară mă alină pe mine. De el cine se ocupă? Ţ fi ca o gaură neagră care absoarbe toată durerea şi singurât tea din jur?„ O dată – o singură dată – a încercat ea să scrut în interiorul lui, punându-i mâna pe frunte, aşa cum pro cu clientele când le „proba”, dar n-a simţit absolut ni

  Nucşoară a început să se gândească foarte serios să rent la ceea ce făcea. Simţea că se epuiza complet, până nu rămânea nimic din ea, dacă o ducea în ritmul acela. Dar continua să apeleze la serviciile ei, avea nevoie de ea şi putea părăsi clientele din considerente strict personale.

  Nucşoară şi-a găsit un succesor în vara acelui an. În în care a văzut pata de pe obrazul tânărului care şedeabancă în faţa unei clădiri din Shinjuku, a ştiut că el prelua atribuţiile.

  Fiica încăpăţânată a unor brotaci (Punctul de vedere al lui Mai Kasahara – 5)

  Bună, domnule Pasăre-arc!

  E ora două şi jumătate dimineaţa. Toate vecinele mele dorm buştean, dar cum eu sunt trează, îţi mai scriu o scrisoare. Să-ţi spun drept, să am insomnii e la fel de neobişnuit ca un luptător de sumo căruia să-i stea bine cu beretă pe cap. De obicei adorm imediat şi mă trezesc fix când trebuie. Am ceas deşteptător, dar nu-l folosesc niciodată. Totuşi, mi se mai întâmplă uneori să mă trezesc în toiul nopţii şi să nu mai pot adormi.

  Am de gând să stau la birou şi să-ţi scriu până când mi se face somn, aşa că nu ştiu dacă o să fie o scrisoare lungă sau scurtă. De fapt, până nu mă văd la sfârşitul scrisorii, niciodată nu ştiu cât îţi scriu.

  Oricum, mi se pare că cei mai mulţi oameni trăiesc, cu unele excepţii, cu ideea că lumea sau viaţa (sau cum s-o numi ea) e exact acest loc unde totul este (sau ar trebui să fie) logic şi armonios, îmi dau seama de asta ori de câte ori stau de vorbă cu vecinele, mele. De exemplu, când se întâmplă ceva – fie că e un eveniment social important, fie că e unul personal şi insignifiant – unii comentează şi-şi dau cu părerea, alţii dau doar din C°P şi sunt de acord cu părerea altora şi tot aşa. În felul acesta nu se poate însă explica nimic. E ca şi când ai băga în cuptorul cu microunde o budincă de orez, iar când sună că e gata, o Sc°ţi, iei capacul şi vezi budinca făcută. Dar ce se întâmplă °are în momentele dintre pornirea cuptorului şi scoaterea Budincii? N-ai de unde să ştii ce se întâmplă sub capac. Poate udinca de orez se transformă în budincă de macaroane în, ezna> când n-o vede nimeni, după care revine iar la budincă e orez când ştie că va fi scoasă de acolo. Da, pentru majoritatea normal să se aştepte să găsească în final budincă e

  Orez când ştiu că au preparat aşa ceva. Pentru mine este

  518 Harukl Murakan însă doar o presupunere. Eu m-aş simţi oarecum uşurată dacă măcar din când în când, as şti că prepar budincă de orez, o pun în cuptor şi scot de acolo budincă de macaroane. Probabil cdf m-ar şoca puţin, dar până la urmă m-aş simţi uşurată. Sau cel puţin nu m-aş supăra, pentru că mi s-ar părea mult mai „real*. De ce „mai real„? Mi-ar fi foarte greu să dau o explicaţie logică, să o exprim în cuvinte, dar dacă iei ca exemplu cărarea pe care a urmat-o viaţa mea şi te gândeşti profund la aspectul acesta, vei constata că nu are absolut nici o legătură cu „armonia„, în primul rând, este un mare mister pentru mine cum de am ieşit astfel din doi părinţi plicticoşi ca nişte brotaci. Ştiu că nu-i frumos din partea mea să spun aşa ceva, dar sunt mult mai normală decât amândoi la un loc. Nu mă laud, e adevărul gol-goluţ. Nu vreau să spun că sunt mai grozavă ca ei, dar sunt o fiinţă mai normală. Dacă i-ai cunoaşte, ai înţelege ce vreau să spun, domnule Pasăre-arc. Ei cred că lumea asta e armo* nioasă şi la fel de uşor de explicat precum proiectul unei zone în care urmează să se construiască nişte clădiri elegante. C” alte cuvinte, dacă faci lucrurile logic şi eşti consecvent, totaltrebuie să iasă bine în cele din urmă. De aceea sunt trişti ţi supăraţi când nu procedez ca ei.

  De ce m-oi fi născut eu pe lumea asta cu astfel de părinţi? Şi de ce n-oi fi capabilă să fiu o adevărată fiică de brotaci, de vreme ce ei m-au crescut? Întrebarea asta mi-o pun de când mă ştiu, dar nu i-am aflat niciodată răspunsul. Presupun că trebuie să existe o explicaţie, dar n-o găsesc eu. Şi mai sunt o grămadă de alte lucruri fără nici o explicaţie logică. De exemplu, de c& mă urăşte lumea, pentru că nu am făcut nimănui nici un rău.' Trăiam ca o fată normală şi mi-am dat brusc seama că nu mă avea nimeni la suflet. Nu înţeleg şi pace.

  Nu am văzut legătura dintre lucruri, nu le-am găsit caţia şi de aici mi s-au tras o serie de necazuri. De exe l-am cunoscut pe băiatul cu motocicleta şi am avut accident„ acela stupid. Aşa cum mi-l amintesc eu sau, mai bine zis, o cum sunt ordonate evenimentele în capul meu, nu pot spui „Asta s-a întâmplat aşa şi de aceea aia s-a întâmplat inver. De câte ori aud soneria cuptorului cu microunde, mă aştepţi găsesc acolo ceva ce nu am mai văzut