— Să nu mă înţelegeţi greşit, domnule Okada. Nu încerc să °iă strecor în calculatorul dumneavoastră şi să fac prostii. Nici Prin cap nu-mi trece aşa ceva. Datorită măsurilor de securitate Care există acolo, n-aş putea scoate date din el nici dacă aş vrea. Nu asta urmăresc. Tot ce vreau este să reuşesc să stabilesc o legătură între dumneavoastră şi Kumiko, să puteţi v°rbi amândoi. V-am promis că o să vă ajut să vorbiţi direct. Y trecut multă vreme de când a plecat de-acasă şi nu e cea mai ericită idee să laşi lucrurile în aer atâta vreme. Dacă mai c°ntinuaţi mult cu stilul ăsta de viaţă, o să fiţi din ce în ce mai j^udat. Cel mai bine este ca oamenii să vorbească unii cu alţii, tată-n faţă, să-şi deschidă inimile. Altfel, se iscă tot felul de

  Haruki Mura neînţelegeri care atrag după ele nefericirea… Am încercat explic şi doamnei Kumiko. Mi-am dat toată silinţa să o fac înţeleagă., N-am reuşit să o determin să fie de acord. Mi-a spus insistent că nu vrea să vorbească cu dumneavoastră direct, nici măcar la telefon. Nici măcar la telefon! N-am ştiut ce să mai fac. Aia apelat la toate şiretlicurile posibile, am încercat să o conving pe toate căile, dar e foarte hotărâtă. E de neclintit, ca stânca de o mie de ani pe care a crescut şi muşchi.

  Ushikawa făcu o scurtă pauză pentru a aştepta reacţia mea, dar n-am zis nimic.

  — Numai că eu nu mă pot retrage cu una cu două. Domnul Dr. Wataya mi-a spus să fac o treabă şi trebuie să o duc pâal la capăt. Chiar dacă interlocutorul e ca o stâncă sau ca un zid de netrecut, eu trebuie să găsesc o cale de compromis… Asta-i treaba noastră, să găsim întotdeauna această cale. Dacă mi vor să-ţi vândă frigiderul, determină-i să-ţi vândă cel puţin nişte gheaţă. Mi-am stors creierii să găsesc o rezolvare. De fapt, de aceea suntem oameni, să gândim, în capul ăsta prost şi înceţoşat al meu a sclipit deodată o idee, ca o stea car0 încearcă să străpungă norii. Aha! Mi-am spus. Am să-i pun şi converseze pe calculator. Ştiţi să folosiţi calculatorul, nu?

  Am folosit calculatorul la biroul de avocatură la care a” lucrat, ca să fac studii de caz, să caut datele personale al* clienţilor şi să comunic prin e-mail. Şi Kumiko a folosit calcula-torul la serviciu. Revista la care lucra atunci ţinea pe calculator toate reţetele şi analizele nutritive.

  — Lucrul acesta nu s-ar putea realiza pe un calculata^ obişnuit, continuă Ushikawa, dar cu al nostru şi al durnne* voastră ar trebui să puteţi comunica foarte uşor şi rep Doamna Kumiko spune că în felul acesta, adică prin acceptă să stea de vorbă cu dumneavoastră. A fost sin promisiune pe care am putut-o smulge de la dumneaei.

  Terea mesajelor pe loc este aproape acelaşi lucru cu a faţă-n faţă. Este ultimul compromis pe care am reuşit să-l la cale. Inteligenţă de maimuţă, ce mai! Ce părere aveţi? Putea să nu vă daţi în vânt după idee, dar m-am chinuit până mi-a venit. Vă rog să mă credeţi că nu e uşor să g cu un creier pe care de fapt nici nu-l ai.

  Mi-am mutat uşor receptorul în mâna stângă.

  — Alo! Domnule Okada, mă ascultaţi?

  — Da, vă ascult.

  — Bine, atunci singurul lucru de care am nevoie este parola pentru a accesa calculatorul dumneavoastră. După aceea vă pun în legătură directă cu doamna Kumiko. Ce ziceţi?

  — Păi, ar cam fi nişte inconveniente, câteva probleme de ordin practic.

  — Şi anume?

  — In primul rând, de unde ştiu eu că persoana cu care discut pe calculator este Kumiko? Pe ecran apar doar cuvintele pe care le scrii, nu şi chipul sau vocea interlocutorului. Poate foarte bine să fie altcineva la tastatură în locul ei.

  — A, da, zise Ushikawa încercând să pară admirativ în voce. Nu m-am gândit niciodată la aşa ceva. Ar fi o posibilitate! Nu vreau să vă flatez, dar e minunat când priveşti lucrurile sceptic, când te îndoieşti de orice. Mă îndoiesc, deci exist. Atunci ce ziceţi de următoarea stratagemă: puneţi dumneavoastră o întrebare la care n-ar putea răspunde decât doamna Kumiko. Dacă persoana cunoaşte răspunsul, înseamnă că este dumneaei. Aţi trăit împreună câţiva ani buni, aşa că trebuie să existe anumite lucruri pe care nu le ştiţi decât amândoi.

  Ushikawa avea dreptate.

  — Da, ar fi o soluţie, numai că eu nu ştiu parola. Nu m-am atins niciodată de calculatorul acela.

  Nucşoară mi-a spus odată că Scorţişoară modificase fiecare milimetru din sistemul calculatorului, îşi făcuse o bază de date complexă şi o protejase cu un cod secret şi cu alte scheme „igenioase ca să nu poată fi accesat din afară. Scorţişoară, cu cele zece degete ale lui pe tastatură, stăpânea perfect acel labirint subteran tridimensional, foarte complicat. Avea bine ^tipărite în minte toate căile încâlcite dinăuntru şi putea sări Qintr-unul în altul apăsând o singură tastă. Nucşoară susţinea a unui intrus (adică oricine altcineva decât Scorţişoară) i-ar '„trebuit luni de zile să bâjbâie prin labirintul acela complicat, a treacă de alarme şi capcane pentru a ajunge la importantele „ e stocate acolo. Calculatorul instalat la „reşedinţă” nu era arte mare, de fapt nici nu se deosebea de cel instalat în oul din Akasaka şi ambele erau cuplate la cel de acasă. C°rţişoară stocase fără îndoială toate datele clientelor şi ţinea ^plicata contabilitate în partidă dublă, dar părerea mea era el dispunea de multe alte date pe lângă secretele legate de

  Haruki Mur munca pe care o desfăşurase împreună cu mama lui de-a k anilor.

  M-am gândit la lucrul acesta când l-am văzut pe Scorţişoarf/cu câtă seriozitate şi dăruire lucra la calculatorul de la „reae” dinţa„. De obicei se încuia în biroul cel mic de acolo, dar din când în când mai lăsa uşa întredeschisă şi trăgeam cu