meu. S-a vârât în mine ca o pisică dornică de protecţie. Şi-a îngropat capul în lăcaşul dintre pieptul şi gâtul meu. Mă trăgea cu putere înspre ea, tremurând, de parcă era cu atât mai fericită cu cât se îngrămădea mai cu nesaţ în mine. Aveam sentimentul că, dacă nu ne sărutam mai repede, urma să murim, ca-n basme. Imi aduc aminte că ne-am sărutat, că i-am scos rochia aceea roşie, care se şifonase destul de tare, trăgând, de fapt, amândoi de ea din răsputeri, că ne-am sărutat îndelung, cu poftă, că din când în când ni se făcea ruşine, pentru că somiera scârţâia, şi o lăsam mai moale, că părul ei, care mi se revărsa pe piept şi pe faţă, mă

excita nespus; să nu creadă însă cititorii că folosesc un limbaj ce exprimă fermitate, de genul „am făcut şi-am dres“, că am trăit ceea ce-am trăit la modul conştient, că-mi amintesc, rând pe rând, de fiecare clipă.

         Din pricina excesului de băutură, a emoţiei şi-a încordării, îmi dădeam seama, nelămurit, de scurgerea secundelor, a clipelor abia la multă vreme după ce le trăisem. Clipele

plăcute, care ba licăreau, ba piereau, ajungeau să se întrepătrundă, reduse la un soi de impresie generală, datorită precipitării de-a mă bucura neîntârziat de ceea ce aşteptam de ani de zile, a faptului că-mi aflasem, în mod incredibil, fericirea, că savuram din plin bucuria de-a face dragoste. Era ca şi cum mi s-ar fi întâmplat ceva ce scăpa controlului meu, numai că eu socoteam, la fel ca în vise, că cele ce se petreceau erau conduse de propria-mi voinţă.

         Îmi aduc aminte că ne-am strecurat în aşternut şi că trupul meu ardea tot mai năprasnic, ca jarul, pe măsură ce atingea trupul ei. Am simțit, fascinat, că retrăiam nenumărate amintiri legate de clipele noastre de dragoste, petrecute cu nouă ani în urmă - clipe pe care le uitasem şi pe care nici măcar nu ştiam că le uitasem -, însă retrăiam şi alte detalii de viaţă din vremurile acelea minunate. Dorinţa de fericire, înăbuşită în mine de ani şi ani de zile, se contopea cu sentimentul de bucurie şi biruinţă provocat de faptul că sfârşiserăm prin a obţine ceea ce ne doream (îi luasem până şi sânii în gură, înghiţindu-i cu totul), făcea ca tot ceea ce

trăiam atunci să dobândească forme vagi, iar clipele, sentimentele şi plăcerea să se amestece între ele. O parte a minţii mele chibzuia că, în cele din urmă, o cucerisem şi mă simţeam copleşit de admiraţie şi afecţiune pentru tot ceea ce o privea - pentru gemetele de plăcere pe care le scotea, pentru felul în care mă îmbrătişa, ca un copil, pentru lucirea de-o clipă a pielii ei catifelate. La un moment dat, mi s-a aşezat în braţe şi ţin minte că, preț de-o clipă fără egal,

ne-am privit în ochi cu voioşie, fericiţi, la lumina din ce în ce mai vie a farurilor unui camion zgomotos, care tocmai trecea pe drum (zgomotul grav şi intens al acelui motor ostenit ne imita pe noi). Apoi s-a stârnit o pală neaşteptată de vânt, s-a zgâlţâit totul în jur, undeva, în apropiere, s-a trântit o uşă, iar frunzele copacilor au foşnit de parcă ne-ar fi împărtăşit o taină. Încăperea a fost măturată de lumina vineţie a unui fulger, ce răzbătea de foarte departe.

         În timp ce făceam dragoste, cu o patimă ce sporea treptat, trecutul, viitorul, amintirile şi plăcerea fericită a acelei clipe, care se-nteţea cu repeziciune, au ajuns să fie totuna. Am mers ,,până la capăt“, străduindu-ne să ne înăbuşim țipetele. Eram nespus de satisfăcut de lume, de viaţa mea, de toate. Totul era frumos şi plin de tâlc! Füsun se cuibărise cu nădejde lângă mine, aşa încât mi-am rezemat capul de gâtul ei şi am aţipit, adulmecându-i mireasma.

         După mult timp, în vis mi s-au arătat nişte imagini care întruchipau fericirea şi pe care le prezint aici vizitatorilor muzeului. Marea pe care am visat-o era de un albastru-indigo, ca în copilărie. Amintirile legate de plimbările cu barca, de minunatele vremuri când făceam schi nautic ori de după-amiezile târzii, de început de vară, când ne aflam la casa din Suadiye şi ne duceam la pescuit de plăcere, îmi potopeau sufletul de un neastâmpăr plăcut. Marea agitată de furtună din vis trezea parcă la viaţă acea fericire încântătoare, de vară timpurie. În vremea aceasta am văzut nişte nori mătăsoşi care se perindau alene pe deasupra capului meu, iar unul

dintre ei aducea cu tata; am mai văzut o corabie pe ocean, care se scufunda încet şi se făcea nevăzută-n furtună, unele arătări în alb-negru, care-mi evocau benzile desenate din copilărie, precum şi o serie de tablouri şi amintiri, întunecate, vagi, înfricoşătoare. În ele stăruia farmecul amintirilor uitate şi regăsite. Mi-au trecut prin faţa ochilor imagini ale Istanbulului aşa cum se vedeau ele în filmele vechi, scene de pe străzile înzăpezite ale oraşului, cărţi poştale în alb-negru.

         Imaginile din vis îmi spuneau că fericirea de-a trăi era întotdeauna inseparabilă de plăcerea de-a vedea această lume.

         Apoi, s-a stârnit un vânt cumplit, care a trecut pe deasupra mea, însufleţind aceste imagini, şi care mi-a înfiorat spinarea asudată. Frunzele salcâmilor se răsuceau în stânga şi-n

dreapta, părând să răspândească fascicule luminoase, şi foşneau plăcut în bătaia vântului. Când acesta s-a-nteţit, foșnetul iscat de frunze şi de copaci s-a preschimbat într-un vuiet

ameninţător. S-a auzit un tunet prelung. Zgomotul pe care-l făcea era atât de puternic, încât m-am trezit.

         - Ce frumos dormeai! a spus Füsun şi m-a sărutat.

         - Cât am dormit?

         - Nu ştiu, pentru că şi eu mă trezisem cu puţin timp înainte, din cauza tunetului.

         - Te-ai speriat? am spus eu, după care am îmbrăţişat-o şi am tras-o spre mine.

         - Nu, nu m-am speriat.

         - O să-nceapă curând ploaia...

         Şi-a culcat capul în lăcaşul dintre pieptul şi umărul meu. Am privit multă vreme pe fereastră, din locul în care stăteam lungiţi, fără să scoatem o vorbă. Undeva, foarte departe,

cerul acoperit de nori era luminat la răstimpuri de o lumină mov, cu tonuri trandafirii. Părea că cei care străbăteau drumul de la Istanbul la Edirne, cu