exact în zona destinaţi'* VIP-urilor. Conducerea hoteluli4s ne-a informat scurt şi distant di respectivele spaţii sunt închiriate în mod normal unor persoane juridice deosebite, jSi' urma unei verificări foarte severe”, la un preţ special. Ntt am reuşit să aflăm detalii desprt' condiţiile închirierii şi niS despre cei care folosesc parcaflifc” aceea. ~!

  Respectivul hotel are fi câteva galerii comerciale, cafe* nele şi restaurante, precum f patru încăperi destinate niilor religioase şi trei S conferinţă, ceea ce înseamnă că este asaltat zi şi noapte de-o mulţime de oameni. Fără autorizaţie specială, este aproape imposibil să afli identitatea celor care-o folosesc Mereu Ocupanţii maşinii pot foarte bine să coboare şi să ia unul dintre lifturile speciale şi să se amestece prin mulţimea de la etaj doresc ei. Din datele < reies clar măsurile excepţionale de securitate în care se investes cu siguranţă sume uriaşe, precum şi putere politică.

  Conform explicaţiilor pe care ni le-a dat conducerea hotelului, accesul la parcarea VIP-urilor nu este deloc uşor. „Verificarea foarte severă” se face probabil nu numai pentru securitatea marcantelor personalităţi din străinătate, ci are fără îndoială şi substrat politic, în acelaşi timp este însă nevoie şi de foarte mulţi bani, lucru ce nu poate fi contestat.

 

  [.] Noi presupunem că reşedinţa respectivă este folosită de o organizaţie religioasă sprijinită de un politician foarte puternic.

  Meduze din toată lumea Lucruri metamorfozate

  La ora stabilită mă aşez în faţa calculatorului lui Scorţişoară şi folosesc parola de acces la programul de comunicare. Introduc apoi numerele date de Ushikawa, iar după câteva minute se face conexiunea în reţea, încep să beau din cafeaua pe care mi-am pregătit-o şi mă străduiesc să-mi potolesc bătăile inimii. Cafeaua mi se pare fără nici un gust, iar aerul pe care-l respir e cam aspru.

  În cele din urmă se aude un bip şi apare pe ecran un mesaj care mă informează că s-a stabilit legătura. Fac specificaţia că este o convorbire cu taxă inversă. Dacă reuşesc să fac în aşa fel încât să nu se înregistreze convorbirea, atunci nu mă prind” Scorţişoară că i-am folosit calculatorul (deşi sunt destul de sceptic, pentru că acesta este labirintul lui, iar eu nu sunt decât un biet intrus).

  Trece mai mult timp decât am anticipat, dar în final apare şi mesajul care mă anunţă că partenerul a acceptat 8* plătească. Dincolo de acest ecran, la celălalt capăt al cabluw care se târăşte prin bezna subterană a capitalei, s-ar putea afl* Kumiko. Probabil că şi ea stă în faţa monitorului, cu mâinflL-pe tastatură. De fapt nici eu nu văd decât monitorul din mea care scoate un bâzâit. Aleg Send mode şi bat ret cuvintele pe care mi le-am repetat de nenumărate ori în ffli

  Aş vrea să te întreb ceva. De fapt îţi pun întrebarea ca să mă conving că tu eşti cea cu care conversez. P-oară când am ieşit amândoi în oraş, înainte de a ne casat ne-am dus la acvariu. Vreau să-mi spui ce ţi-a plăcut cel mult acolo.

  Dau un clic şi trimit textul. (Vreau să-mi spui ce ţi-a cel mai mult acolo.) primesc răspunsul imediat. E scurt. Meduzele. Meduze din toată lumea.

  Întrebarea şi răspunsul sunt aliniate pe cele două jumătăţi ale ecranului. Le privesc fix o vreme. Meduze din toată lumea. E cu siguranţă Kumiko. Kumiko cea adevărată, în loc să mă bucur, simt o durere în inimă. Am senzaţia că mă sfâşie ceva. De ce este aceasta oare singura modalitate prin care putem. Comunica noi doi? Nu am de ales, aşa că accept situaţia, încep iar să bat.

  Încep cu o veste bună. Motanul s-a întors acasă în primăvara asta. Din senin. Era cam vlăguit, dar sănătos şi nevătămat. De atunci stă numai acasă. Ştiu că ar fi trebuit să-ţi cer mai întâi părerea, dar i-am dat alt nume. Macrou. Ne împăcăm foarte bine. Sper că e o veste bună.

  Răspunsul întârzie puţin, dar nu-mi dau seama dacă din cauza decalajului dintre mesaje sau deoarece Kumiko tace.

  Sunt foarte fericită că mai trăieşte. Am fost foarte îngrijorată din pricina lui.

  Iau o gură de cafea pentru că mi s-a uscat gâtul. Tastez din nou.

  Si acum vestea proastă, în afară de faptul că motanul s-a întors acasă, nu am decât veşti rele. În primul rând, n-am rezolvat încă nici un mister.

  Citesc ce-am scris şi bat mai departe.

  Primul mister: Unde eşti? Ce faci? De ce stai departe de mine? De ce nu vrei să mă vezi? Ai vreun motiv anume? Sunt foarte multe lucruri pe care ar trebui să le discutăm faţă-n faţă. Nu crezi?

  Răspunsul ei vine şi mai greu de data asta. Mi-o imaginez stând la tastatură, muşcându-şi buza şi gândindu-se. În cele din urmă cursorul traversează monitorul ca răspuns la ^iscarea degetelor ei.

  Tot ce-am avut de spus, ţi-am spus în scrisoarea pe care

  — Am trimis-o. Ce-mi doresc cel mai mult să înţelegi este că air> multe puncte de vedere eu nu mai sunt Kumiko pe care

  91 cunoscut-o. Oamenii se schimbă din diverse motive, iar în ne'e cazuri schimbarea e în rău. De aceea nu mai vreau să e văd. De aceea nu vreau să mă mai întorc la tine.

  Cursorul se opreşte şi clipeşte pe loc, căutând cuvinte. Aniân cu ochii fixaţi pe el zece-douăzeci de secunde, şi aştept

  ^nte noi pe monitor. Schimbarea e în rău.

  Haruki Mu

  Dacă e posibil, aş vrea să mă uiţi cât se poate de r Cel mai bun lucru pentru amândoi ar fi să terminăm formalităţile de divorţ şi să începem o viaţă nouă. Nu cont unde sunt şi ce fac. Cel mai important lucru este că, dintr oarecare motiv, tu şi cu mine ne-am separat în două l complet diferite şi nu mai există nici o cale să ne întoarcţg la ceea ce am fost. Te rog să înţelegi că-mi este forte să comunic cu tine în felul acesta. Cred