În vremurile acelea, barajele cele mai sigure în calea anarhiei au fost embrionara Ghildă, Bene Gesseritul şi Landsraadul, care reuşise să-şi continue tradiţia veche de 200 de ani, ţinându-şi în mod regulat sesiunile, în ciuda unor obstacole dintre cele mai grele. Rolul celei dinţii apare cu claritate: Ghilda oferea transport gratuit tuturor misiunilor legate de Landsraad şi de C. T. E. Rolul Bene Gesseritului este ceva mai obscur. În mod cert, în această epocă el şi-a consolidat autoritatea asupra vrăjitoarelor, a explorat domeniul narcoticelor complexe, a pus la punct antrenamentul prana-bindu şi a conceput Missionaria Protectiva, braţul negru al superstiţiei. Dar această perioadă este şi cea care a văzut elaborarea Litaniei împotriva Fricii şi redactarea Cărţii Azhar, acel miracol bibliografic care păstrează marile secrete ale celor mai străvechi credinţe umane.

  Definiţia lui Ingsley este, poate, singura posibilă: „A fost o epocă de adânci paradoxuri.”

  Vreme de aproape şapte ani, C. T. E. Îşi continuă truda. În preajma celei de-a şaptea aniversări a reuniunii, delegaţii începură să pregătească universul uman pentru o veste de seamă. Iar în ziua în care C. T. E. Împlini şapte ani de la înfiinţare, ei înfăţişară oamenilor Biblia Catolică Portocalie.

  „Lucrarea aceasta este o operă demnă şi plină de înţelesuri, „ spuseră ei. „E mijlocul prin care omenirea poate dobândi cunoştiinţa de sine ca o creaţie desăvârşită a lui Dumnezeu.”

  Membrii C. T. E. Au fost numiţi arheologi ai ideilor, considerându-se că măreţia redescoperirii lor fusese inspirată de Dumnezeu. S-a spus că ei aduseseră la lumină „vitalitatea marilor idealuri, îmbogăţite de trecerea veacurilor, „ că dăduseră un nou imbold „imperativelor morale ale conştiinţei religioase.”

  Împreună cu Biblia Catolică Portocalie, C. T. E. A prezentat Liturghierul şi Comentariile – acestea din urmă reprezentând, din multe puncte de vedere, o lucrare şi mai remarcabilă, nu numai prin concizia sa (mai puţin de jumătate din volumul Bibliei C. P.), dar şi prin candoarea sa şi amestecul de autocompătimire şi fariseism.

  Fraza de debut este un apel fără echivoc, adresat cârmuitorilor agnostici: „Oamenii, negăsând răspunsuri la sunna – cele zece mii de întrebări religioase din Shari-a – aplică acum propriul lor raţionament. Toţi oamenii caută lumina. Religia nu este decât calea cea mai veche şi cea mai venerabilă prin care oamenii au încercat să găsească un sens universului creat de Dumnezeu. Savanţii caută legile fenomenelor. Misiunea Religiei este de a-l pregăti pe om pentru această legalitate.”

  În încheierea lor însă, Comentariile au un ton aspru, care, fără îndoială, le prevestea deja destinul: „În mare parte, ceea ce s-a numit religie a avut dintotdeauna o atitudine inconştientă de ostilitate faţă de viaţă. Adevărata religie trebuie să demonstreze că viaţa este plină de bucurii plăcute ochiului lui Dumnezeu, că o cunoaştere fără acţiune este lipsită de sens. Toţi oamenii trebuie să înţeleagă că propovăduirea religiei prin reguli şi precepte rigide este, în cel mai bun caz, o şarlatanie. Singura învăţătură valabilă este cea care e acceptată cu plăcere. Ea poate fi recunoscută fără greş, pentru că îţi trezeşte certitudinea de a fi ştiut dintotdeauna ceea ce te învaţă.”

  Un calm straniu domni cât timp presele şi imprimantele de shiga rulară, răspândind Biblia C. P. De la o lume la alta. Unii îl interpretară ca pe un semn de la Dumnezeu, ca pe o prevestire a unităţii.

  Dar chiar delegaţii C. T. E. Dezminţiră iluzia acestui calm, de îndată ce reveniră în sânul congregaţiilor cărora le aparţineau. Optsprezece dintre ei fură linşaţi în primele două luni. Cincizeci şi trei se desolidarizară de C. T. E. În decurs de un an.

  Biblia C. P. Fu denunţată ca fiind opera „demonilor raţiunii”. Se afirmă că paginile ei fuseseră anume meşteşugite ca să pară de o logică seducătoare. Îşi făcură apariţia dogme revizioniste, care alimentară bigotismul popular. Aceste dogme se sprijineau pe simboluri acceptate (Crucea, Semiluna, Pana, Cei Doisprezece Apostoli, Budha cel Slab etc.) şi curând fu limpede că vechile superstiţii şi credinţe nu fuseseră câtuşi de puţin absorbite de noul ecumenism.

  Balloway calificase truda de şapte ani a C. T. E. Drept „determinism galactofazic”. Miliarde de oameni interpretară iniţialele d.G. Drept „damnabila gafă”.

  Preşedintele C. T. E., Toure Bomoko, un ulema zensunnit şi unul din cei paisprezece delegaţi care nu se dezavuaseră („Cei paisprezece înţelepţi” din istoria populară), păru să admită, în cele din urmă, că C. T. E. Comisese o greşeală.

  „N-ar fi trebuit să încercăm crearea de noi simboluri, „ declară el. „Ar fi trebuit să ne dăm seama că nu era cazul să introducem incertitudini în credinţele acceptate, că nu trebuie să stârnim curiozitatea în legătură cu Dumnezeu. În fiecare zi suntem confruntaţi cu înfricosătoarea nestatornicie a lucrurilor omeneşti şi totuşi lăsăm ca religiile noastre să devină tot mai rigide şi mai controlate, tot mai conformiste şi mai asupritoare. Ce este umbra aceasta în calea Poruncii Divine? Este avertismentul că instituţiile dăinuie, că simbolurile dăinuie, chiar dacă sensul lor se pierde, este avertismentul că nu există o Sumă a tuturor cunoştinţelor la care se poate ajunge.”

  Ambiguitatea amară a acestei „mărturisiri” nu scăpă adversarilor lui Bokomo. Curând, fu silit să ia calea exilului, scăpând cu viaţă doar graţie jurământului de tăcere al Ghildei. Se spune că ar fi murit pe Tupile, venerat şi adorat şi că ultimele sale cuvinte au fost: „Religia trebuie să rămână o supapă pentru acei oameni care îşi spun: Nu sunt aşa cum as vrea să fiu. În nici un caz, ea nu trebuie să se afunde în marasmul mulţumirii de sine.”

  Ne place să credem că Bomoko a înţeles sensul profetic al cuvintelor sale: „Instituţiile dăinuie.” Nouăzeci de generaţii mai târziu, Biblia C. P. Şi Comentariile au impregnat întregul univers religios.

  Când Paul-Muad'Dib şi-a aşezat mâna dreaptă pe gorganul de piatră în care se afla craniul tatălui său (mâna dreaptă a celui ce e binecuvântat, nu mâna stângă a damnatului), cuvintele pe care le-a pronunţat