Cărți «Rendezvous cu Rama descarcă cărți de management online gratis pdf 📖». Rezumatul cărții:
Aici, cel puţin pentru primii kilometri, Rama părea plat… şi era plat. Iar dincolo de umbrele lor distorsionate şi de marginea petei de lumină, se întindea insula ce domina Oceanul Cilindric.
― Controlul, vă rog reglaţi proiectorul pe New York, transmise dr. Ernst.
Ovalul de lumină alunecă peste ocean şi noaptea lui Rama îi înghiţi brusc. Conştienţi de prăpastia invizibilă de sub picioare, se retraseră cu toţii cîţiva metri. Apoi, ca o schimbare magică de decor, înaintea lor se iviră turnurile New York-ului.
Asemănarea cu vechiul Manhattan era numai superficială; sosia fostei celebrităţi a vechiului Pămînt avea propria ei identitate. Cu cît îl privea mai mult, cu atît Dr. Ernst se convingea că nu era cîtuşi de puţin o aşezare.
Aidoma oraşelor Omului, adevăratul New York nu fusese niciodată terminat, şi nici nu se executase după un plan. Locul acesta deţinea însă o simetrie generală, o structură, deşi atît de complexă încît scăpa minţii. Fusese conceput şi proiectat de o inteligenţă atotcuprinzătoare, ca apoi să fie construit ca o maşinărie cu un scop clar precizat. După care nu a mai existat nici o posibilitate de extindere sau modificare.
Raza proiectorului urmări încetişor turnurile îndepărtate, cupolele, sferele întrepătrunse şi conductele intersectate. Undeva acolo trebuia să fie o suprafaţă strălucitoare, deoarece lumina farului se reflecta, întorcîndu-se către ei. Prima dată fură luaţi prin surprindere; părea că de pe insula ciudată, cineva le transmitea semnale…
Nu se vedea însă nimic altceva care să nu fi apărut pe fotografiile extrem de detaliate făcute din Butuc. După cîteva minute, solicitară iarăşi proiectorul şi începură să înainteze spre est, de-a lungul marginii stîncii. Se emisese ipoteza plauzibilă că undeva pe ţărmul acela înalt trebuia să existe o scară, sau o pantă care să coboare pînă la nivelul oceanului. Iar unul dintre membrii echipajului, mare pasionat de navigaţia marină, venise cu o sugestie interesantă.
― Acolo unde există un ocean, opinase sergentul Ruby Barnes, trebuie să existe docuri, porturi şi… nave. Poţi afla totul despre o civilizaţie… din modul în care-şi construieşte vasele.
Colegii ei îi apreciaseră punctul de vedere ca destul de limitat, dar, cel puţin era stimulator.
Dr. Ernst renunţase să mai caute şi se pregătea să folosească corzile pentru coborîre, cînd locotenentul Rodrigo a zărit scara. În bezna de sub faleză trecea neobservată cu mare uşurinţă. Nu se zărea vreo balustradă, sau alt semn al prezenţei sale. De asemenea, părea să nu ducă nicăieri; cobora abrupt pe peretele vertical, dispărînd sub suprafaţa oceanului.
Cu lămpile de pe căşti inspectară treptele şi nu observară nici un pericol. Dr. Ernst obţinu din partea comandantului Norton aprobarea, continuării misiunii. Peste numai un minut, femeia testa cu prudenţă suprafaţa oceanului.
Piciorul îi luneca înainte şi înapoi, aproape fără frecare. Materialul părea un soi de gheaţă. Era gheaţă!
Cînd o lovi cu vîrful ciocanului, din punctul de impact radie o configuraţie familiară de crăpături. Nu întîmpină nici o dificultate în recoltarea mostrelor dorite. Ridicînd spre lumină cîteva eşantioane, observă că unele se topiseră deja; lichidul era niţel tulbure şi-l mirosi cu prudenţă.
― Nu-i riscant? întrebă de sus Rodrigo, neliniştit.
― Crede-mă, Boris, îi răspunse ea, dacă pe aici sînt agenţi patogeni, aparatele mele i-ar fi depistat de-acum o săptămînă.
Într-un fel, Boris avea dreptate. În ciuda tuturor analizelor, exista posibilitatea ca substanţa să fie otrăvitoare, sau purtătoare a unor viruşi necunoscuţi. În condiţii obişnuite, Dr. Ernst nu şi-ar fi asumat nici riscul acela infim. Acum însă, timpul disponibil era scurt şi miza imensă. Chiar o eventuală punere în carantină a lui Endeavour avea să fie un preţ de nimic faţă de cîştigul în cunoştinţe.
― E apă, dar n-am curaj s-o gust; miroase ca o cultură de alge alterate. De-abia aştept s-o analizez în laborator.
― Te poţi deplasa fără riscuri pe gheaţă?
― Da, solidă ca piatra.
― Reuşim atunci s-ajungem la New York?
― Oare, Pieter? Ai încercat vreodată să mergi patru kilometri pe gheaţă?
― Aha… înţeleg ce vrei să spui. Dar gîndeşte-te ce-ar fi răspuns Aprovizionarea la cererea cîtorva perechi de patine! Şi chiar dacă am avea aşa ceva la bordul navei, cîţi dintre noi ar şti să le folosească?
― Mai e o problemă, interveni Boris Rodrigo. Aţi observat că temperatura a crescut deja peste punctul de îngheţ al apei? Nu peste multă vreme, gheaţa va începe să se topească. Cîţi dintre noi înoată patru kilometri? Cu siguranţă nici unul…
Dr. Ernst li se alătură pe marginea stîncii şi ridică triumfătoare flaconul conţinînd mostra.
― Plimbarea-i lungă pentru cîţiva centimetri cubi de apă murdară, însă din ei vom afla despre Rama mai mult decît tot ceea ce ştim pînă acum. Ne întoarcem.
Porniră spre luminiţele depărtate ale Butucului, înaintînd în salturile lente şi largi ce se dovediseră modul cel mai comod de deplasare în condiţiile unei gravitaţii reduse. Se întorceau deseori să privească înapoi, atraşi de taina nedezvăluită a insulei din mijlocul oceanului de gheaţă.
Şi, o dată, o singură dată, Dr. Ernst simţi pe obraji atingerea vagă a unei adieri.
Senzaţia nu se repetă şi în curînd o uită.
16. KEALAKEKUA
― După cum preabine ştiţi, Dr. Perera, rosti cu un ton de resemnare calmă ambasadorul Bose, puţini dintre noi au cunoştinţele dumneavoastră în meteorologia matematică. De aceea, vă rugăm, aveţi milă de ignoranţa noastră.
― Cu plăcere, făcu netulburat exobiologul. Mă voi explica mai bine descriindu-vă ce se va întîmpla, cît de repede, în interiorul lui Rama.
Pe măsură ce căldura Soarelui pătrunde în interior, temperatura va creşte. Conform ultimelor informaţii recepţionate, a depăşit deja punctul de îngheţ al apei. În curînd Oceanul Cilindric se va înmuia; dar spre deosebire de masele de apă terestre, se va topi de jos în sus. Acest lucru poate provoca efecte ciudate, însă pe mine mă îngrijorează îndeosebi chestiunea atmosferei.
Odată cu încălzirea, aerul din Rama se va dilata… şi va începe să urce spre axa centrală. Asta e problema. Deşi aparent este staţionar, la nivelul