complimentasem cu epitetele de ,,curajoasă şi modernă“, pe care aveam să regret ani de zile că le rostisem, rezulta că nu încercam nici un sentiment de responsabilitate și ataşament faţă de Füsun, după ce se culcase cu mine. Căci, având în vedere faptul că era ,,modernă“, n-avea cum s-o apese faptul că se culcase cu un bărbat înainte de căsătorie sau că nu avea să se dovedească fecioară în noaptea

nunți... Întocmai ca femeile din Europa, la care visai cu ochii deschişi, sau ca unele femei faimoase despre care se zvonea că rătăceau pe străzile Istanbulului... Eu rostisem însă acele cuvinte din convingerea că aveau să-i facă plăcere.

         În vreme ce-mi treceau prin cap asemenea gânduri, chiar dacă, în tăcerea care domnea în încăpere, acestea n-aveau limpezimea de acum, privirile mele se fixaseră asupra copacilor din grădina din spate, care se legănau uşor în bătaia vântului. După ce făceam dragoste rămâneam în pat şi, în timp ce stăteam de vorbă, priveam pe fereastră, către copacii aflaţi în grădina din spate, către blocurile ce se întrezăreau printre copaci, către ciorile care zburau printre ei fără nici o ţintă.

         - De fapt, nu sunt curajoasă şi modernă! a spus Füsun, la mult timp după aceea.

         Mi-am explicat aceste vorbe prin stinghereala, ba chiar prin umilinţa pe care i-o produsese subiectul grav pe care-l abordasem, aşa încât n-am stăruit asupra lor.

         - O femeie poate să iubească un bărbat nebuneşte, ani de zile, fără să facă dragoste cu el..., a spus Füsun, prudentă.

         - Desigur, am răspuns eu.

         A urmat o altă tăcere.

         - Adică acum nu mai faceţi dragoste deloc? De ce n-o aduceai pe Síbel Hanim aici?

         - Nu ne-a trecut niciodată prin minte, am spus, mirându-mă şi eu de faptul că nu ne trecuse prin minte aşa ceva cu mult timp înainte. Locul acesta în care mă închideam; pe vremuri ca să învăţ, ca să ascult muzică cu prietenii mi-a revenit, de fapt, în minte din cauza ta.

         - Te cred cu-adevãrat că nu ţi-a trecut prin minte aşa ceva, a spus Füsun, cu atenţia încordată. Dar în celelalte spuse ale tale stăruie o minciună. Este? Nu vreau să mă minţi în nici un fel. Mi-e imposibil să cred că nu mai faci dragoste cu ea acum. Jură-mi, te rog!

         - Jur că acum nu mai fac dragoste cu ea! am spus, îmbrăţişând-o pe Füsun.

         - Şi când o să începeţi iar să faceţi dragoste? La vară, când se vor duce ai tăi la Suadiye? Când se vor duce? Spune-mi adevărul şi n-am să~ţi mai pun altă întrebare.

         - Se vor muta la Suadiye după logodnă, am mormăit eu, jenat.

         - Mi-ai spus vreo minciună acum?

         - Nu.

         - Gândeşte-te puţin, te rog.

        M-am gândit puţin, prefăcându-mă că mă gândeam. În acest răstimp, Füsun a scos din buzunarul sacoului permisul meu de conducere şi s-a apucat să-l studieze.

         - Ethem Bey, şi eu am un nume primit la naştere. N –are importanţă! Te-ai gândit?

         - Da, m-am gândit, am spus eu. Nu ţi-am spus nici o minciună.

         - Acum, sau în ultimele zile?

         - Niciodată, am spus eu. Ne aflăm intr-un loc care n-ar trebui deloc să ne îndemne la minciună.

         - Cum adică?

         I-am explicat că între noi nu se punea problema nici unui profit ori a vreunei relaţii de muncă, că, deşi făceam ceea ce făceam în taină, trăiam cele mai pure, cele mai profunde

sentimente omeneşti, cu o sinceritate care nu lăsa loc minciunii şi făţărniciei.

         - Sunt sigură că m-ai minţit, a spus Füsun.

         - Respectul pe care mi-l purtai s-a isprăvit repede.

         -De fapt, mi-aş fi dorit să mă minţi... Pentru că omul minte doar pentru lucruri pe care se teme foarte mult să nu le piardă.

         - Sigur că mint pentru tine... Dar pe tine nu te mint. Dacă doreşti însă acest lucru, am să fac şi asta de acum înainte. Hai să ne vedem iar mâine! Bine?

         - Bine! a spus Füsun.

         Am îmbrăţişat-o din răsputeri şi am tras în piept mireasma pe care o răspândea gâtul ei. Ori de câte ori adulmecam acea mireasmă, care aducea cu o combinaţie de mare nãpădită de

alge, de caramele arse şi de biscuiţi pentru copii, în mine se răspândea un sentiment de optimism şi de fericire, dar orele petrecute cu Füsun nu schimbau deloc făgaşul existenţei

mele. Poate pentru că fericirea şi voioşia care-mi umpleau sufletul mi se păreau fireşti, nicidecum pentru că aş fi socotit că aveam intotdeauna dreptate, asemenea tuturor bărbaţilor

turci, sau pentru că aş fi văzut în mine o persoană veşnic nedreptăţită. Parcă nu eram încă pe deplin conştient de ceea ce trăiam.

         Cu toate acestea, încă de pe atunci începeam să simt că în sufletul meu se deschideau treptat unele fisuri, unele răni, de felul celor care-i determină pe unii bărbaţi să se

cufundate, până la sfârşitul vieţii lor, intr-o singurătate resemnată, profundă, neagră ca noaptea. In fiecare seară, înainte de a mă duce la culcare, scoteam sticla din frigider,

îmi turnam un pahar cu rachiu şi-l sorbeam in tăcere, de unul singur, cu ochii pe fereastră. Geamurile dormitoarelor din apartamentul nostru, aflate la etajele superioare ale unei

clădiri înalte, vizavi de moscheea din Teşvikiye, erau orientate către ferestrele dormitoarelor foarte multor familii care aduceau cu a noastră şi, încă din copilărie, simţeam un soi de pace sufletească când pătrundeam in camera mea, pe întuneric, şi contemplam interioarele altor case.

         Uneori, în nopţile când contemplam luminile din Nişantaşi, mă gândeam că, pentru a putea continua viaţa aceea minunată și fericită, cu toate tabieturile ei, nu se cuvenea să mă îndrăgostesc de Füsun. Intuiam că, pentru a realiza acest lucru, nu trebuia să mă las acaparat de prietenia cu ea, de suferințele, de glumele şi de latura ei umană. De fapt, un asemenea

obiectiv nu era greu de realizat, pentru că, dincolo de lecțiile de matematică şi de momentele în care făceam dragoste, ne rămânea foarte puţin timp. Începusem să cuget uneori, când ne îmbrăcam la repezeală şi plecam din apartament, după minunatele ore de dragoste petrecute împreună, că şi Füsun era la fel de preocupată să nu se lase „prinsă“ de mine. Cunoaşterea plăcerilor pe care le incercam, a beatitudinii pe care o trăiam în minutele acelea nespus de