Desigur că dorinţa de a retrăi mereu, la nesfârşit, clipele acelea de dragoste şi dependenţa de acele plăceri reprezintă elanul esenţial care trage după sine povestea mea. Ori de câte ori rememoram, de-a lungul anilor, clipele acelea de dragoste nemaiîntâlnite pentru a-mi explica atasamentul faţă de ea, în faţa ochilor mei prindeau viaţă nu atât gânduri raționale, cât imaginile minunate ale orelor noastre de iubire. De pildă, momentul în care am luat în gură sânul stâng, plin, al frumoasei Füsun, care mi se aşezase în braţe... Sau admiraţia cu care îi contemplam spatele şi fundul, în vreme ce de pe frunte sau din vârful bărbiei mi se prelingeau picături de sudoare pe gâtul ei fermecător... Sau felul în care deschidea, o clipă, ochii după ce scotea un ţipăt de plăcere... Sau expresia care i se aşternea pe chip în cele mai plăcute clipe ale dragostei...

         Dar, după cum am remarcat mai târziu, aceste imagini nu reprezentau motivul plăcerii şi al fericirii pe care o gustam, ci tot atâtea viziuni aţâţătoare... Peste ani, străduindu-mă să-mi dau seama de ce mă îndrăgostisem atât de profund de ea, incercam să-mi amintesc nu numai de clipele noastre de dragoste, ci şi de încăperea în care făceam dragoste, de ceea ce se afla prin preajmă, de obiectele banale care ne înconjurau. Uneori se întâmpla ca vreuna dintre ciorile acelea mari, care-şi făceau veacul prin grădina din spate, să se prindă de grilajul balconului şi să ne privească în tăcere. Era aceeaşi cioară care se aşeza în copilărie pe balconul casei noastre. În copilărie, mama îmi spunea ,,hai, dormi acum, vezi că se uită

cioara la tine“, iar lucrul acesta mă speria. Exista o cioară de care se speria şi Füsun, în acelaşi fel.

         Se întâmpla să simţim că, în unele zile, frigul şi praful din cameră, în altele, aspectul şters, murdăria, umbrele cearșafuriilor şi ale trupurilor noastre, sau nenumăratele detalii legate de viaţa de afară, de trafic, de nesfârşitul zgomot al şantierelor de construcţii şi de țipetele vânzătorilor, care se strecurau între noi, făceau parte din lumea reală, nu din lumea de vis în care ne iubeam noi. Alteori auzeam sirena vreunui vapor, care răsuna dinspre Dolmabahçe

sau dinspre Beşiktaş şi ne întrebam amândoi ce fel de vas ar fi putut fi acela. Pe măsură ce făceam dragoste, cu şi mai mare sinceritate, cu şi mai mare libertate la fiecare întâlnire,

pricepeam că găseam o sursă de fericire nu doar în lumea reală şi în detaliile sexuale, altfel peste măsură de atrăgătoare, ci şi în prelungirile stranii, în abcesele, coşurile, firele de păr, petele întunecate şi înspăimântătoare ale trupului lui Füsun .

         Ce anume mă ataşa de ea, dincolo de plăcerea noastră nemărginită şi copilărească de a face dragoste? Sau de ce puteam face dragoste cu ea într-un mod atât de deschis? Oare iubirea decurgea din plăcerea noastră de a face dragoste și din dorinţa, mereu repetată, de a face acest lucru, sau existau şi alte aspecte, care ne stârneau reciproc dorinţa și o alimentau ? În perioada aceea fericită în care mă vedeam și făceam dragoste zilnic cu Füsun, nu-mi puneam deloc

asemenea întrebări - nu făceam decât să mă înfrupt neostenit, cu patimă, din zaharicalele care mi se ofereau, asemenea unui copil fericit care pătrunde în prăvălia unui cofetar.

14

Străzile, podurile, povârnişurile şi pieţele

Istanbulului

         Pentru că, în timpul discuţiilor noastre, Füsun a spus la un moment dat, referindu-se la un profesor din liceu care-i păcuse, că „nu era ca ceilalti bărbaţi“, am întrebat-o ce anume voise să spună prin acele cuvinte, dar nu mi-a răspuns. După două-trei zile am mai întrebat-o o dată la ce anume făcea aluzie când spunea ,,a fi ca ceilalţi bărbaţi“.

         - Ştiu că întrebi asta la modul serios, a spus Füsun. Şi vreau să-ţi dau un răspuns serios. Tu vrei?

         - Sigur... De ce te ridici?

         - Pentru că nu vreau să fiu goală când am să-ţi spun ceea ce am de spus.

         - Sa mã îmbrac şi eu? am întrebat-o dar, cum nu mi-a răspuns, m-am îmbrăcat.

         Expun, in ideea că vor izbuti să reflecte atmosfera încărcată, obositoare şi strivitoare care domnea atunci în încăpere, aceste pachete de ţigări, scrumiera aceasta de Kütahya, pe

care o luasem dintr-un dulap aflat în altă cameră şi o adusesem în dormitor, ceaşca de ceai şi paharul de sticlă (al lui Füsun), scoica pe care o lua în mână și cu care se juca, nervoasa,

Füsun când îşi depãna, rând pe rând, poveştile şi, de asemenea, agrafele ei de păr copilăreşti, ca să nu se uite că istoriile acelea se petreceau în mintea unui copil.

         Füsun şi-a început relatarea cu proprietarul unei mici prãvălii de pe strada Kuyulu Bostan 1 - ceva între tutungerie, magazin de jucării şi papetarie. Nenea Parşivul era prieten

cu tatăl ei; din timp în timp jucau table împreună. Pe vremea când Füsun avea între opt şi doisprezece ani, Nenea Parşivul o reţinea în magazin ori de câte ori o trimitea tatăl ei să

cumpere răcoritoare, ţigări sau bere, ceea ce se petrecea mai ales vara, cu pretexte de genul ,,n-am să-ţi dau rest, aşa că mai stai puţin, să-ţi dau un suc“, iar la un moment dat, când

nu se afla nimeni prin preajma, găsea câte un prilej (,,ia stai niţel, ai transpirat !“) ca s-o pipăie.

         După aceea, când avea vreo zece-doisprezece ani, mai era şi vecinul Rahat-cu-Mustaţă, care venea pe la ei seara, o dată sau de două ori pe săptămână, cu umflata de nevastă-sa.

Bărbatul acela înalt, la care tatăl ei ţinea foarte mult, obișnuia s-o prindă pe Füsun pe dupã talie, sau să-i pună mâna pe umăr, pe şold ori pe fund, lăsând impresia că o uitase acolo,

timp în care ascultau cu toţii radioul, stăteau la taclale, beau ceai şi mancau fursecuri. Alteori, mâna bărbatului se prăbuşea pe neașteptate, „din greşeală“, tocmai în poala lui Füsun,

asemenea unui fruct care se rostogoleste cu iscusinţă din copac direct în coş şi, după ce-şi dibuia calea şi se agita, tremurând

    1 Grădina cu puț (tr.)

ușor și umezindu-se, rămânea ĭncremenită ca un crab