— O să plouă, zise Florea.

Nu-şi găsea locul. Gheorghe se apucase să joace dardăr cu Oacă, Piele şi Bozoncea.

Lumina soarelui se şterse. Se făcu frig. Tăinuitorul adăposti iepele şi în curând începu să picure. Paraschiv auzi zgomotul mărunt al ploii şi-i fu urât. Lângă el, hoţii râdeau, trântind în paie cărţile soioase.

— Şapte ochi în plapumă!

— Fante!

— Rigă!

— Uite spaţiul, ha, ha, ha, turcaleţilor…

Banii aveau un clinchet limpede şi treceau din mână în mână. Sub ei se auzea ronţăitul mărunt al cailor. Ucenicului iar i se făcu somn…

•

Timpul se înăsprise. Corcoduşii aveau o povară de frunze, rară şi foşnitoare. Tot câmpul Dudeştiului pălise. Pământul se întărise. Către Bucureşti treceau căruţe pline cu pepeni, mânate de ţărani. În grădini, cădea puful de pe gutui. Soarele mai mult lumina decât încălzea.

Cocîrţă umblase pe la primărie, într-o comună apropiată, dăduse şpagă oamenilor lui şi se înfiinţase cu acte în regulă pentru iepele furate. Mârţoagele se puseseră pe picioare, nu le mai cunoşteai. Pe spinările arse cu var, le crescuse alt păr, smocuri, smocuri. Din negre ce erau, acum arătau pestriţe, cu şire lungi de fir alb, întortocheate. Muierea tăinuitorului le umflase cu orz şi, înainte de a pleca la târgul Oborului, băgase şi câte o vadră cu apă în ele. Spălate şi dichisite cum erau, ţi-era mai mare dragul să le priveşti. Pe la căpestre, nevasta le agăţase funduliţe roşii, împletite, să nu le deoache careva. Crescuse şi mânzul. Cârlanul bătea cu copita şi necheza nărăvaş.

Bozoncea ocolea herghelia şi clătina capul mulţumit:

— Parcă-s armăsari de Vidin, tu-i cerul mă-si!

Când au plecat, Gheorghe şi-a făcut o cruce mare şi-a scuipat în sân.

— Baftă şi-un preţ bun! Haide, ucenicule! a strigat la Paraschiv.

Câte doi, câte doi, au luat drumul Oborului. Cu caii, veneau mai în urmă Cocîrţă şi ai lui. Iepele grele se mişcau alene, vesele, mâncate bine.

Târgul se simţea de departe după larma glasurilor şi după mirosul de vită. În margini, stăteau căruţele şi carele dejugate. Drumurile erau stricate şi pline de praf. Mulţimea pestriţă de târgoveţi se înghesuia spre mijloc, unde, într-un ţarc împrejmuit cu şipci albe, dădeau ocol caii şi vitele, să le vadă cumpărătorii. Larma tocmelii se auzea de departe.

Pungaşii şi-au făcut loc cu coatele. Era treabă, nu jucărie. Vânzarea iepelor ca vânzarea, dar puteau ei să lase bunătate de fraieri, burduşiţi de parale, ameţiţi de băutură?

Într-o parte, ţăranii vindeau oale de pământ şi linguri de lemn. Bouarii şedeau alături vorbind. Erau altfel îmbrăcaţi. Nu purtau cămăşi largi şi nici opinci. Din portul de la ţară nu ţineau decât sumanul şi pantalonii albi, vârâţi în cizme lungi, lustruite. Aveau brâie late de piele cu chingi oţelite şi limbi groase, ruginite, de aramă. În mâini învârteau bice subţiri, din care pocneau pe neaşteptate. Râdeau tare. Glumeau cu negustorii şi-şi bălăbăneau burţile revărsate peste centiroane. Geambaşii cu cefe groase şi roşii, cu dinţi de aur dădeau târcol iepelor de doi ani cu picioare fragede şi alungite, umede de năduşeală, care miroseau frumos, mişcându-şi gâturile pline şi încordate.

Paraschiv era numai ochi. Văzu cum vânzătorii plimbă caii în ocolul plin de bălegar şi de paie, în pas mândru, privind în jur la cumpărători. Gheorghe, nepăsător, vorbea cu parlagiii şi măcelarii. Aceştia şedeau împrejurul ţarcului pe scaune de lemn cu trei picioare, înjurau toţi în acelaşi timp, se tocmeau tare, câte doi-trei, se băteau aproape pentru o vită în timp ce ăilalţi râdeau nepăsători şi plecau deoparte, târând după ei boii supuşi, cu ochii mari şi blânzi, neadăpaţi de cu dimineaţa. Mai erau şi curioşi căscând gura, copii desculţi, hoţi de armăsari, cu cuţite lungi la carâmbi, mirosind a drojdie, cu ochii-n patru, stăpâni de herghelii şi poliţai cu şepci înalte, băuţi, cu obrajii ca para focului, gata dup-un bacşiş, ce se plimbau fără scop, prefăcându-se că ştiu totul.

Târgul boilor se înteţea la urmă. Gheorghe se dădu lângă geambaşi şi bouari şi întrebă ce preţuri erau în ziua aia. Unii îl cunoşteau şi strigau:

— Ai ieşit la treabă, bă, păzea buzunarele!

Glasurile se pierdeau în larma tocmelilor şi codoşul ocolea pe departe. Sandu-Mână-mică, Oacă şi Nicu-Piele pipăiau locul. Stăpânul cu Florea trăseseră la hanul Oborului, să nu stea la vedere, că erau cunoscuţi. Cel tânăr se uluise. Bani, gârlă. Numai hârtii de cinci sute şi o mie, numărate de mâini lacome, feţe încordate şi pânditoare, ochi cu priviri scormonitoare şi mai ales o veselie iute stârnită.

După ce dădură un ocol, bătrânul spuse:

— Hai mai într-o parte, să nu s-arate vreun păgubaş!

S-au tras către hanul de şiţă, unde se înghesuia toată mulţimea de negustori. În faţa cârciumii cu ziduri vechi, mâncate de igrasie, era un acoperiş lung, de frunze uscate de plop, rămase de cu vară, sub care, la mese înalte şi lustruite din lemn de brad, se adunau tocmaşii la un pahar de voie bună.

Nu mai aveai loc. Te trăsnea de departe un miros de mujdei şi abia dădură peste Bozoncea într-un colţ, mai la urmă. Nu mânca, nu bea.

— L-aţi văzut pe Cocîrţă? îi întrebă starostele.

— Nu. Stai, că pică Sandu acum şi ne spune.

Către ei se îndreptau şi cirezarii. Se auzeau lăutari şi chiote din prăvălia neluminată, cu geamuri afumate şi înalte. Era mai mult o petrecere, că locul aducea bani. Unul vindea, altul cumpăra, cum s-ar zice, nu era degeaba. Împrejur, numai negustori, fuduli şi ghiftuiţi, cu obrazul plin, duhnind şi înjurându-se. Tot Caţaveiul, Ogârlea, Buzeştii, din Dealul Spirii, de la Mandravela, Zece Mese, din Rahova şi Foişorul de Foc. Slugile hangiului cărau băutura în ulcele de pământ ars, smălţuite pe afară, cu toarte vechi de alamă. Împrejur, se adunaseră vreo câţiva câini trăiţi bine, flocoşi şi obraznici, târându-se pe sub mese, chelălăind şi apucând oasele aruncate. Jos, la picioarele stâlpilor verzi, decoloraţi, stăteau cu picioarele întinse la soare nepricopsiţii, schilozii şi pociţii, aşteptând pomana negustorilor.

Li se făcuse foame. Lângă ei geambaşii înghiţeau cu lăcomie. Se încinseseră câteva grătare. Oamenii cârciumarului le ungeau cu grăsime, aşezând deasupra fleici roşii, proaspete. Se auzea sfârâitul cărbunilor peste care cădea untura topită şi un miros aţâţător îţi muta nările din loc. O femeie tânără