Astăzi oamenii se conformează prea puţin unei asemenea linii de conduită şi aceasta dovedeşte josnicia universală a secăturilor care se cred actualmente chemate să facă politică.

Dar, măcar de s-ar găsi un singur ales între toate aceste secături!

Odinioară evitasem să mă afişez deschis în orice domeniu; totuşi cred că m-am ocupat de politică la fel de mult ca oricine. Numai într-un cerc foarte restrâns făceam cunoscut ceea ce mă frământa sau mă atrăgea în forul meu interior. Faptul că vorbeam într-o reuniune restrânsă de prieteni avea multe laturi bune: învăţam mai puţin să vorbesc, cât să pătrund ideile şi opiniile adesea deosebit de primitive ale oamenilor. Astfel, fără să pierd timpul şi cu orice prilej, continuam să-mi completez cultura. Nicăieri în Germania împrejurările nu ofereau desigur pe atunci această ocazie, în aceeaşi măsură ca la Viena.

*

*   *

Preocupările politice în bătrâna monarhie dunăreană erau în ansamblu mai marcate şi interesau un cerc mai larg decât în Germania acelor vremi, cu excepţia anumitor părţi din Prusia, a Hamburgului şi a coastelor Mării Nordului. Înţeleg aici prin Austria acel teritoriu al marelui imperiu habsburgic în care poporul german a reprezentat, în orice caz, nu numai ocazia istorică a formării acestui stat, ci a fost şi singurul în stare să confere unei formaţiuni politice atât de artificiale viaţa morală care a însufleţit-o timp de câteva secole. Şi pe măsură ce trecea timpul, existenţa şi viitorul acestui stat depindeau tot mai mult de menţinerea acestui nucleu central al imperiului.

Dacă vechile state ereditare reprezentau inima imperiului, inimă care trimitea în circuitul vieţii politice şi artistice un sânge mereu proaspăt, Viena era în acelaşi timp şi creierul şi voinţa lui.

Înfăţişarea Vienei era într-adevăr aceea a unei regine stând pe tron şi era suficientă ca să-i confere autoritatea care unea atâtea popoare diferite. Măreţia propriei sale frumuseţi te făcea să pierzi din vedere stigmatul vârstei ansamblului.

Interiorul imperiului austriac n-avea decât să se cutremure violent din cauza luptelor sângeroase dintre diferitele naţionalităţi: străinătatea, Germania în special, nu vedea decât imaginea vrednică de iubire a Vienei. Iluzie cu atât mai facilă cu cât aceasta părea să cunoască, în vremea aceea, o ultimă şi mai vădită înflorire. Sub conducerea unui primar cu adevărat genial, venerabila reşedinţă a bătrânului imperiu s-a mai trezit o dată la o viaţă admirabil de tânără. Ultimul mare german ieşit din rândurile poporului care a propovăduit Marşul spre Răsărit nu se număra oficial printre “oamenii de stat”; totuşi, acest Dr. Lueger, primar în “capitala imperiului şi oraş de reşedinţă” a obţinut rând pe rând rezultate uimitoare în toate domeniile - economice sau artistice - ale politicii comunale. El s-a dovedit, prin acest subterfugiu, un om de stat mai mare decât au fost pe vremea aceea toţi “diplomaţii” declaraţi la un loc.

Prăbuşirea aparenţei de naţiune numită Austria nu pledează împotriva capacităţii politice a elementului german al vechiului Marş spre Răsărit. Cu zece milioane de oameni este imposibil să menţii cu trăinicie un stat de cincizeci de milioane, afară numai dacă nişte ipoteze perfect determinate nu sunt înfăptuite la timpul potrivit.

Austriacul german avea concepţii foarte largi.

Fusese obişnuit să trăiască în cadrul unui mare imperiu şi nu pierduse niciodată simţul îndatoririlor ce decurg din această situaţie. Singur în statul de dincolo de graniţele domeniului restrâns al coroanei, el mai vedea încă graniţele imperiului. Da! Şi când soarta l-a despărţit în final de marea patrie germană, el s-a străduit întotdeauna să-şi asume povara copleşitoare de a menţine german ceea ce strămoşii săi smulseseră odinioară Estului în nesfârşite lupte. Mai trebuie luat în considerare şi faptul că nu toate forţele austriecilor germani au fost consacrate acestei misiuni, căci inima şi amintirea celor mai buni dintre ei n-au încetat niciodată să se îndrepte către patria mamă comună şi din ele n-a mai rămas decât o rămăşiţă pentru ţara natală.

Orizontul general al austriacului german era deja relativ mai larg. Relaţiile sale economice cuprindeau frecvent ansamblul imperiului proteiform. Aproape toate întreprinderile cu adevărat importante se aflau în mâinile lui; el furniza cea mai mare parte a personalului de conducere, tehnicienii şi funcţionalii. Tot el era la baza comerţului exterior, în măsura în care evreii nu puseseră mâna pe acest domeniu oarecum cuvenit lor. Din punct de vedere politic, austriacul german mai păstra singur întregul stat. Pe durata serviciului militar era aruncat foarte departe de hotarele înguste ale provinciei sale. Proaspăt recrut, îşi făcea poate serviciul într-un regiment german, dar acesta putea avea garnizoana tot atât de bine în Herţegovina ca la Viena sau în Galiţia. Corpul ofiţeresc era încă german, ca şi mare parte din Administraţia superioară. Arta şi ştiinţa erau şi ele germane. Exceptând lucrările de proastă calitate, rod al tendinţelor artistice moderne, care, de altfel, ar fi putut fi tot atât de bine atribuite unui popor de negri. Germanii erau singurii care deţineau şi răspândeau veritabila inspiraţie artistică, în muzică, în arhitectură, în sculptură şi în pictură, Viena era izvorul nesecat care venea în ajutorul întregii duble monarhii, fără să ameninţe să sece vreodată.

În sfârşit, elementul german era şi pivotul întregii politici externe, dacă lăsăm deoparte un număr redus de unguri.

Cu toate acestea, orice tentativă de salvare a acestui imperiu era zadarnică, deoarece lipsea condiţia esenţială necesară.

Pentru a învinge forţele centrifuge ale diferitelor popoare ale statului austriac, nu exista decât o posibilitate: statul să fie guvernat şi de asemenea organizat în interior de o manieră centralizată; ori nu va mai exista.

În diferite perioade de luciditate, această opinie avea trecere în “sferele înalte”, dar curînd era uitată sau înlăturată ca fiind greu de realizat. Orice proiect de constituire mai pronunţat federativă a imperiului trebuia să eşueze forţamente, în lipsa unui nucleu activ având predominanţa în stat. La aceasta s-au mai adăugat datele interne proprii statului austriac şi esenţialmente diferite de cele oferite de Reichul german în momentul întemeierii sale de către Bismarck. În Germania era vorba doar de învingerea tradiţiilor politice, deoarece, în ce priveşte cultura, exista un fond comun. Înainte